Cum toarce Prigoană? Scărpinat pe spate

Cum toarce Prigoană? Scărpinat pe spate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Udă, nudă şi-nspumată. Nu eşti o piţipoancă adevărată dacă, la ceas de seară, nu te-a filmat măcar o televiziune cum te scalzi ca o sirenă în cada personală plină de spumă. Dacă n-ai bani de jacuzzi, fie el şi de împrumut, atunci nu-ţi rămâne decât să te îmbăiezi în albia cam strâmtă pentru astfel de mofturi simandicoase şi să-ţi aprinzi lumânărele parfumate pe suportul de săpun, că în altă parte n-au încăput. Nu contează că şi senzualitatea ta de divă o să fie cam de mâna a doua - a treia, că o să faci lăcăraie pe jos - dă-l naibii de vecin inundat! - important este ca la momentul zbânţului să-ţi scape sânii din sutien. După ce am văzut-o pe Nikita în cada de baie, ca o ştimă a conductelor de alimentare şi canalizare, nu mă mai putea surprinde nimic. Recunosc, am ratat-o pe Oana Lis în direct din cadă, dar am văzut-o la ştirile despre întâmplare, pare-mi-se şi la o ediţie specială. Pe scurt, Oana s-a jenat toată că i s-a propus să pozeze topless sau nud după ce ne-a arătat sânii goi, uzi şi înspumaţi la teveu. Ca să vezi, Doamne, preocupată să dea bine la cameră, i-au scăpat cele două amănunte din sutien! Măi să fie. Poate data viitoare îi „scapă” amănuntul purtat în zona bazinului şi avem parte de o imagine demnă de un control ginecologic.

* Cine pe cine scarpină? „Bahmu toarce ca o pisicuţă când o scarpină pe spate Prigoană”, a fost una dintre dezvăluirile pe care a trebuit să le confirme sau infirme Adriana Bahmuţeanu la „Confidenţial”. Sincer, ar fi preferat să rămână un aspect confidenţial al relaţiei celor doi, dar dacă tot am aflat vă spun: de fapt Prigoană toarce atunci când îl scarpină pe spate Bahmu. Cum toarce? „Mor-mor!”, a exemplificat Adriana. Parcă era vorba că face ca pisicuţa, nu ca ursul, dar ce mai contează? Important este că domnului parlamentar PDL îi place să fie masat şi frecat pe spinarea sa politică. Aş fi fost curioasă ce sunete scotea când o fugărea cu pliciul prin casă, dar să nu fiu rea. Sincer, nu numai eu am fost şocată, ci şi Bahmu când Cristian Brancu a catalogat-o drept „o specialistă în bun simţ”. „Eu, care sunt o caţă?”, a replicat uimită vedeta. După care a admis că dacă mitocanii şi-o iau peste bot de la dânsa, deci e clar o promotoare a bunului simţ.

Citit 2966 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Ianuarie 2024 19:10

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.