BILA ALBĂ/ BILA NEAGRĂ: Demolarea garajelor şi imaginea pe spaţiul verde

BILA ALBĂ/ BILA NEAGRĂ: Demolarea garajelor şi imaginea pe spaţiul verde
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bila albă pentru hotărârea de nezdruncinat a primarului Marius Stan de a demola garajele şi de a construi în loc parcări şi spaţii verzi. Aş fi tentată să le dau bila albă şi consilierilor locali, care s-au abţinut data trecută de la votul proiectelor de hotărâre ce vizau demolarea, iar acum au venit cu propuneri de îmbunătăţire a investiţiilor ce urmează a fi făcute în urma demolării, însă, din păcate, nu pot să nu fiu susceptibilă. Aceste propuneri, cât or fi ele de bune, pot veni pe fondul spălării păcatelor şi a imaginii pătate. Scandalul a fost prea mare pentru ca aleşii să fi continuat cu abţinerea de la vot. Or, binele nu îl faci, retroactiv, cu gândul de a-ţi repara imaginea, ca să scapi de injuriile celor pe care îi reprezinţi, îl faci pentru că aşa este corect. Oricum ar fi, faptul că în două săptămâni garajele din cele două zone vor începe să fie puse la pământ, cu tot cu chioşcuri, la „Ancora”, iar în loc vor apărea, chiar dacă nu imediat, locuri de parcare, spaţii verzi şi locuri de joacă e un mare pas înainte.

Bila neagră o dăm pentru lipsa trecerilor de pietoni şi amplasarea lor foarte aproape de staţiile de autobuz. Se pare că Primăria şi Comisia pentru siguranţa circulaţiei nu iau măsuri şi nu amplasează treceri de pietoni, dacă nu sunt sesizate. Ba, mai rău, uneori nu le amplasează nici dacă sunt sesizate.

Citit 13047 ori Ultima modificare Duminică, 02 Martie 2014 15:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.