Elvețienii vor vota cu privire la neutralitatea țării

Miercuri, 20 Martie 2024 16:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Elveţienii vor trebui în mod cert să voteze asupra neutralităţii lor, în condiţiile în care războiul din Ucraina a redeschis în această ţară alpină dezbaterea privind gradul de cooperare cu NATO şi preluarea sancţiunilor europene, informează AFP. Organizaţia suveranistă Pro Elveţia a adunat deja peste 100.000 de semnături, necesare pentru lansarea unui referendum menit să ancoreze mai bine în Constituţie neutralitatea elveţiană, a anunţat miercuri unul dintre responsab ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va dezbate, marţi, contestaţia depusă de Alianţa Dreapta Unită la decizia Biroului Electoral Central de respingere a protocolului său de constituire, informează Agerpres. Biroul Electoral Central a respins, duminică, protocolul de constituire a alianţei electorale "Dreapta Unită USR - PMP - Forţa Dreptei", la solicitarea reprezentantului PSD. În esenţă, BEC a motivat respingerea protocolului prin faptul că, în Registrul partidelor politice, ...

Premiile Festivalului Internațional al Aforismului 2023

Luni, 16 Octombrie 2023 12:30 | Publicat în CULTURA
Pe parcursul a două zile, 12-13 octombrie 2023, la Tecuci s-a desfășurat ediția a VII-a a Festivalului Internațional al Aforismului, organizat de profesorul şi scriitorul Vasile Ghica, sprijinit de Fundația "Pelin" și Biblioteca "Ștefan Petică" Tecuci.La această ediţie au fost decernate următoarele premii: Trofeul "Sapiens Piroboridava", ex-aequo - Fernando Mendez Garcia (Spania) şi Nicolae Schițco (Republica Moldova); Premiul I - Vasile Larco (Iași); Premiul II - Issabela  Cote ...

Festivalul Aforismului - "elogiu adus limbii române"

Vineri, 13 Octombrie 2023 13:37 | Publicat în SOCIETATE
Festivalul Internațional al Aforismului de la Tecuci, manifestare ajunsă la ediția a VII-a, este organizată de scriitorul Vasile Ghica, în colaborare cu Fundația "Pelin". La ediţia de anul acesta s-au pus şi bazele Uniunii Aforiștilor din România. Toți premianții din țară și de peste hotare ai edițiilor precedente au devenit responsabili ai unor subfiliale, în obligația cărora va sta inițierea a cât mai multor lecturi publice interactive în școli, universități, instituț ...

Festivalului Internațional al Aforismului 2023

Miercuri, 11 Octombrie 2023 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Joi, 12 octombrie 2023, va debuta la Tecuci cea de-a şaptea ediție a Festivalului Internațional al Aforismului, manifestare culturală devenită tradiţională. Pe parcursul a două zile, festivalul va cuprinde: dezbateri, sesiune de comunicări, lansare de carte, gala elevilor, turnirul aforiștilor și al epigramiștilor, recital de muzică clasică, dialoguri elevi - scriitori, gala premiilor. Președintele festivalului este Vasile Ghica, iar președinte de Onoare al ediției din acest ...
Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați este zilele acestea gazda celei de-a XVI-a ediții a Conferinței Internaționale „PRESA ȘI CULTURA ÎN SPAȚIUL EUROPEAN”, organizată de Departamentul de Literatură, Lingvistică și Jurnalism din cadrul Facultății gălățene de Litere. La conferință participă 40 de universitari din România, Republica Moldova, Serbia, Ungaria și Albania. Conf. univ. dr. habil. Cătălin Negoiță, președintele comitetului de organizare a eveniment ...

Aproape 50.000 de gălățeni au pensii mici și foarte mici

Vineri, 29 Septembrie 2023 21:00 | Publicat în INTERVIURI
Pe 20 septembrie, la sediul redacţiei, a avut loc o dezbatere despre situaţia pensionarilor gălăţeni, în preajma Zilei Internaţionale a Vârstnicilor. Am discutat despre pensie, ca oportunitate, nu povară, cu directorul executiv adjunct al Casei Judeţene de Pensii Galaţi, Neculai Zburlea, şi reprezentanţii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Galaţi, ec. Tinca Şerban, prof. Ghiţă Nazare şi ing. Mihai Buruiană. Sunt pensionarii gălăţeni mai bogaţi sau mai săraci î ...
Preşedinta Comisiei pentru cultură şi educaţie a Parlamentului European (CULT), Sabine Verheyen, a anunţat marţi, 26 septembrie, că termenul-limită până la care doreşte să ajungă la un text de compromis asupra viitoarei Legi europene privind libertatea presei (EFMA) este februarie anul viitor. EFMA este menită să împiedice orice interferenţe şi presiuni nejustificate asupra mass-media, protejează dreptul jurnaliştilor de a nu-şi dezvălui sursele şi previne situaţiile în ...

Dezbateri "live" cu băncile și conciliatorii

Marți, 26 Septembrie 2023 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Gălățenii care nu știu cum să rezolve diversele probleme pe care le-ar putea avea în ceea ce privește creditele luate de la diferite bănci pot afla, în direct, răspunsuri "personalizate". Centrul pentru Soluționarea Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB) organizează, începând cu 26 septembrie, o serie de dezbateri online la care reprezentanți ai băncilor și ai CSLAB vor răspunde punctual problemelor cu care se confruntă consumatorii. Primul astfel de eveniment are loc marț ...
Dezbaterea privind starea de fapt din învățământul gălățean la început de an școlar 2023-2024 a acoperit o plajă largă de subiecte, de la tensiunile sindicale și drepturile dascălilor, până la violența în școli și consumul de droguriConcluzia? Bullying există, violență există, pericolul drogurilor există, presiunea socială asupra copilului este cel mai mare dușman, iar sindicatele așteaptă onorarea promisiunilor din timpul grevei. Din păcate, inspectorul general ș ...
Pagina 1 din 2