Nu, că ne strică educația

Sâmbătă, 03 August 2019 00:00 | Publicat în PE REPEDE-NAPOI
* În ce hal a început ziua de ieri, cu ce declarație a Ecaterincăi! "Eu am învățat de acasă să nu mă urc cu un străin în mașină", a spus ministresa de la Educație și s-a zbârlit toată lumea, pe bună dreptate. Carevasăzică, tot victimele sunt vinovate că nu există un sistem de transport bine pus la punct? Sau poate că doamna Cati n-a vrut să recunoască un adevăr cumplit: de fapt, n-o lua nimeni la ocazie. * Încerc să-mi și închipui următorul tablou. Abramburica, p ...
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a fost demisă de premierul Viorica Dăncilă, pentru declarațiile „profund greșite” date în cazul Caracal. Pentru preluarea interimatului la Ministerul Educației va fi propus Valer-Daniel Breaz, actualul ministru al Culturii. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a afirmat joi seară, într-o emisiune la Antena 3, că ea a „învăţat de acasă să nu se urce cu străini în maşină”, referindu-se la cazul Alexandrei, fata de 15 ani ...

Valoarea divelor din PSD

Luni, 08 Iulie 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Când ai ţara la picioare. Viorica Dăncilă păşind desculţă pe nisipul fierbinte scăldat de valurile mării, cu rochia maxi-înflorată fâlfâind graţios şi sandalele în mână, iar Ecaterina Andronescu mototolind bancnote şi călcându-le în picioare în faţa absolvenţilor de Politehnică. Ah, desigur, şi Mihai Fifor chemându-l pe Orlando Teodorovici în mare, pe motiv că „face bine la bătături”. Vai, câtă lipsă de eleganţă şi delicateţe! Dar ce voiam să spun: ...

Andronescu a tăiat 26 de clase de liceu la Galaţi

Joi, 30 Mai 2019 00:03 | Publicat în EDUCAŢIE
Deşi locurile la liceu şi şcoli profesionale ar fi trebuit să fie clar stabilite până cel târziu pe 13 mai, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a dat întreg calendarul admiterii la liceu peste cap, pentru că şi-a dorit să taie, fără a supune dezbaterii în Comisia de Dialog Social, locurile de la liceu, pentru a le transfera la şcolile profesionale. Andronescu a amânat a publicarea ordinului prin care se operau tăierile masive de clase la liceu până după alegeri, de t ...
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, la Digi 24, că vrea să înfiinţeze clase separate pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale. Specialiştii atrag atenţia că o astfel de schimbare nu va creşte performanţele elevilor vizaţi. "Noi acum îi avem pe cei cu dificultăţi de învăţare, să îi numim aşa generic, împărţiţi în două categorii. Pe unii îi trimitem în şcolile speciale, iar alţii sunt în şcolile normale, integraţi în clasele normale. Ac ...

Ecaterina Andronescu promite tablete pentru toţi elevii

Duminică, 20 Ianuarie 2019 14:30 | Publicat în EVENIMENT
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că echipa sa lucrează la un proiect pe fonduri europene pentru achiziţionarea şi dotarea şcolilor cu table inteligente şi cu tablete electronice care vor fi oferite tuturor elevilor. "Sper să reuşim să ducem proiectul acesta la bun sfârşit. Este un pas spre creşterea performanţei, cred eu, pentru o generaţie care a venit de acasă cu tableta, cu utilizarea tabletei în minte şi în mânuţele lor. Deci, noi nu putem să-i în ...

Andronescu vrea să reintroducă treapta a II-a la liceu

Joi, 10 Ianuarie 2019 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Examenul de treaptă din vremea comunismului, care făcea trecerea de la clasa a X-a la a XI-a, ar putea reveni în actualul sistem. Aşa a anunţat recent ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care pare să fi uitat că din 2020 clasele a XI-a şi a XII-a vor deveni obligatorii, potrivit Legii Educaţiei. Elevii de liceu ar putea fi nevoiţi să treacă printr-un examen intermediar denumit în comunism treapta a II-a, examenul de la clasa a X-a la clasa a XI-a. Cel puţin aşa a declara ...

Cum va mai fi abramburită Educaţia?

Joi, 22 Noiembrie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Citim deja că Ecaterina Andronescu a luat bărbăteşte taurul de coarne chiar din fuga reinstalării pentru a patra oară la cârmele bietei noastre Educaţii, năucite de câte schimbări fără cap şi coadă a fost nevoită să suporte. Nici nu mai e important faptul că, practic, în primă instanţă s-a gândit la un lucru de bun simţ, şi anume, să se renunţe la manualul unic. Chiar şi schimbările în bine au început să ne sperie, pentru că niciodată nu au fost implementate în ...
Ecaterina Andronescu va fi propusă la Ministerul Educației de PSD, a confirmat oficial Gabriela Firea, la ieșirea de la ședința PSD. Primarul general a confirmat că a fost vot în unanimitate în PSD privind propunerea de la ministerul Educației. „Am votat ca Ecaterina Andronescu să devină minstru al Educației este foarte important să dăm un mesaj în toata țara, să avem un profesionist”, a afirmat Firea. ...

Politicienii se tem de protestatari

Luni, 22 Ianuarie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Citesc cu stupoare declaraţiile Ecaterinei Andronescu - fostul ministru al Educaţiei, botezată atât de plastic Abramburica, cea care printre altele a distrus învăţământul profesional în România şi care e acum "în cărţi" pentru şefia aceluiaşi minister. Dar şi declaraţiile de pe o pagină de socializare a unui fost deputat PMP, Gelu Vişan, care pe vremea când lucra în învăţământ a fost acuzat de o elevă că a bătut-o şi apoi a violat-o. Ambii susţin că protestatari ...
Pagina 1 din 2