Emisiuni cu tâlc. Cam asta se poate spune despre multe dintre emisiunile pe care le putem urmări la televizor. Fiecare, indiferent de ce temă abordează, are o poveste din care fiecare dintre noi are de învățat. O lecție de viață a fost oferită și la emisiunea ”Marele zid”, unde oamenii…
Surprize. Moș Nicolae a venit mai devreme pentru un băiețel de aproape 10 ani, din București, care și-a văzut casa transformată exact ca în visele lui. Este vorba despre Andrei Tănasă, născut cu o boală cumplită, care l-a țintuit luni întregi la pat. Pe numele său popular "boala picioarelor strâmbe",…
Amenințări și sfaturi. Studioul emisunii ”Xtra Night Show” pare a fi cabinetul unui psiholog. Și asta pentru că pe canapeaua din studio vin tot felul de oameni să își povestească viața, primind la schimb sfaturi și soluții de la cei doi prezentatori ai emisunii. Dan Capatos și Cătălin Bordea, mai…
Mi s-a pus pata pe tine! Pare să fi fost motto-ul ediței de luni seară a emisiunii ”Chefi la cuțite”. Asta după ce Cătălin Scărlătescu a decis să își folosească o amuletă și să își schimbe un concurent, pe care, de altfel, chiar el îl alesese, cu un altul, dintr-o…
1 Decembrie. O zi aparte pentru toate posturile de televiziune, care au pregătit pentru telespectatori ediţii speciale ale emisiunilor care se transmit, de obicei, în timpul săptămânii. Fără nicio excepţie, televiziunile au transmis parada de 1 Decembrie din Bucureşti, iar apoi au încercat să atragă cât mai mulţi telespectatori, fie…
Roast cu gust. Aata se poate spune despre ediția specială a emisunii ”iUmor”, difuzată vineri seară de Antena 1. Cei trei jurați ai emisiunii au avut, vizibil, emoții, atunci când au fost anunțați că pe scenă vor urca invitați speciali care vor face roast. Și era și normal să aibă…
Una cu cearta, alta cu sexul. Daniela Crudu a cam dispărut, în ultima perioadă, de pe micile ecrane. Ca și fost sa colegă de la ”Un show păcătos”, Bianca Drăgușanu, Cruduța a găsit repede o metodă de a atrage atenția asupra ei. Dacă Bianca a apărut la televizor să povestească…
* iUmor, da. "Umorul nu răneşte, nu distruge, el stârneşte râsul, gândul, umorul nu înseamnă trivialitate, miştocăreală sau mocirlă. Înseamnă un spirit viu, ţâşnitor, înţepător, dar nu trebuie să fie distrugător. A avea umor este o întrebare foarte grea. Ţine de multă inteligenţă, de farmec, de libertatea interioară, de dezinhibare,…
Una după alta. După Loredana Groza, care şi-a făcut apariţia cu un decolteu foarte adânc, şocând spectatorii emisiunii matinale la care fusese invitată, a venit rândul unei alte vedete să îşi facă apariţia într-o ţinută extrem de sexy. De data aceasta este vorba despre Carmen Brumă, care a ţinut să…
Roata norocului. Concurenţii, dar mai ales chefii, au avut parte, luni seară de o surpriză. Totul după ce frumoasa Gina Pistol i-a anunţat că vor găti ceea ce va stabili „roata norocului”. „Creveţi, ciocolată şi soia”, a fost reacţia celor trei chefi, care şi-au adus aminte de proba pentru amuletă,…
* AntiTalent. "Tu ai văzut poza aia cu mine în pielea goală… adică cu iepuraşii ăia" - "Da’ crezi că e cineva care n-a văzut-o?", aşa a început, duminică seara, dialogul spumos dintre Dan Bittman, amfitionul emisiunii "AntiTalent", şi actriţa Carmen Tănase. În fundal, celebra poză cu membrii trupei Holograf…
* "E mama mea, nu mama lui". Să împarţi locuinţa cu mama soacră se mai întâmplă şi la case mai mari. Bine, nu vorbim aici de două camere (semi)decomandate, cu o singură baie şi-o bucătărie comună, ci de ditamai vila de 160.000 de euro, în Pipera. Dar tot cu mama-soacră…
* "Fără Violeta, nu există nimic pentru mine". "E un om bun ca pâinea caldă, pe care te poţi sprijini la greu! Mi se pare foarte importantă această latură a unei relaţii, şi de prietenie, nu doar de cuplu. Degeaba există atracţie, dacă nu există susţinere", mărturisea, la ceas de…
* Fără număr. „Mergem în ospeţie, mergem în musafirie, mergem în vizită la Horia Brenciu. Îţi iau bilet la concertul lui!”, încerca Irina Rimes să o convingă, în dulcele grai moldovenesc, pe una dintre „Vocile României”, să vină la ea în echipă. De-a dreapta Irinei, se perpelea Tudor Chirilă. Fata…
Foame, praf şi arşiţă pentru gălăţenii de la Asia Express
Scris de Anca Melinte Joi, 21 Noiembrie 2019
Tv mania* Drumul comorilor. „Dacă mi-e ceva... mi-e foame. Aş mânca şi o bucată de lemn. Şi aş fi în stare să mor pentru o felie de pâine cu icre. Eu sunt un gurmand, un superpofticios, nici nu pot să mă mai gândesc la mâncare”, mărturisea gălăţeanul Florin Ristei, plecat…
* Chefi la cuţite. Noroc că erau medici SMURD! Nu se pierdea nimeni cu firea în caz că rămânea careva fără aer. Un posibil efect advers al ţinutei purtate de Gina Pistol luni seara, la „Chefi la cuţite”: o plasă neagră, cu găuri largi, peste un body sexy, de culoarea…
* Gentileţe. "Între două nu te plouă, nici pe stradă, nici la… zoo! N-am găsit altă rimă", a anunţat triumfal Pavel Bartoş, pe ringul de la "Vocea României". Era doar începutul! "O femeie la peste 50 de ani să vină la "Vocea României" este o bucurie pentru mine! Statistic vorbind,…
*Semnal de alarmă. „Ne săpăm groapa cu lingura și furculița”, am auzit, deunăzi, un medic explicând că, de multe ori, ne îmbolnăvim grav tocmai din cauza alimentaţiei nesănătoase şi în cantităţi mai mari decât ar fi necesar. Ei bine, o furculiţă de plastic l-a dus la un pas de moarte…
* Cununie în secret. După o nuntă pe Coasta de Azur au mers, neştiuţi de nimeni, la Biserica „Sf. Mina” din România şi s-au cununat pe ascuns. „Ne-am căsătorit pe ascuns pentru că am vrut să simţim momentul ăla. A fost extraordinar! Eu am plâns. Când îţi pune acea coroană…
* iUmor morbid. „Am stat în sicriu, cu capacul închis, 20 minute!”… o declaraţie care-ţi dă fiori pe şira spinării sau, dacă eşti mai slab de înger, te aduce mental în pragul unui atac de panică ori claustrofobie. Declaraţia îi aparţine artistului Dorian Popa, cel care joacă rolul băiatului cu…
* Când îţi fură apa din ciorbă. "Mamă, îmi plouă în gură, ai înnebunit! Eu sunt fan peşte! Gălăţean! Scrumbia e viaţa mea!", mărturisea entuziasmat Florin Ristei, care, alături de trupa lui, "FreeStay", a jurizat, marţi seara, cea de-a doua bătălie pe echipe la "Chefi la cuţite". Nu la fel…
* Când regina Marii Britanii lăcrimează. O ploaie de maci s-a abătut asupra Marii Britanii, am aflat la ceas de seară, de la ştirile Kanal D. N-a fost vreun fenomen meteo neobişnuit, ci 750.00 de maci, aruncaţi dintr-un avion, în cadrul ceremoniilor dedicate ”Remembrance Day” - comemorarea eroilor militari, căzuţi…
* Al Bundy cu chip de Al Bano. Asta a remarcat Aurelian Temişan la finalul momentului prezentat, în ultima ediţie a emisiunii „Te cunosc de undeva”, de Cornel Palade şi Ada. Ce-i drept, niciunul dintre juraţi nu se aştepta ca cei doi artişti să reuşească să se transforme atât de…
* Sau invers. Aşa se poate descrie, în puţine cuvinte, ultima ediţie a emisiunii iUmor, care a avut, ca de fiecare dată, momente amuzante, dar şi momente care au oripilat. Sentimentele contradictorii le-a trăit unul dintre juraţii emisiunii, care, de cele mai multe ori, este greu de impresionat. Totul a…