Victor Cilincă

Victor Cilincă

Consilierul judeţean Petrică Munteanu nu recunoaşte comunismul din Moldova

Sâmbătă, 11 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Debutant în ale conferinţelor de presă, consilierul judeţean PC Petrică Munteanu nu a fost prezent la conferinţa de presă a partidului său de săptămâna trecută. A fost salvat chiar de preşedintele filialei PC, Eugen Durbacă, care a găsit şi subiectele necesare şi a răspuns la întrebări – una peste alta, s-a descurcat. Şi la conferinţa de presă a PC de săptămâna aceasta consilierul avea pregătită o dublură, că dacă nu ajunge? Şi a ajuns. Ca număr de subiecte, s- ...

Două doamne Stamate

Sâmbătă, 11 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
La conferinţele de presă ale primarului Dumitru Nicolae, acestuia i se pun întrebări cât mai suspicioase. Una dintre suspiciuni a fost legată dintr-o incompatibilitate: poate fi directorul economic al Primăriei, economista Doina Stamate, şi la Clubul de Fotbal Oţelul, într-o poziţie similară? Primarul nu ştia însă ca doamna Stamate să aibă vreo legătură cu fotbalul. Unde mai pui că relaţiile dintre consilierul liberal Marius Stan, preşedintele CF Oţelul, contracandidat al ...

Rectorul Viorel Mînzu, numit preşedinte CA la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii

Sâmbătă, 11 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Consilierul local PSD Viorel Mînzu a invocat motive personale la recenta depunere a demisiei sale din funcţia de consilier local, ceea ce putea presupune orice. L-am întrebat pe rectorul Universităţii „Dunărea de Jos” care a fost motivaţia gestului şi am aflat o veste bună: gălăţeanul a fost numit, de către Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei,  în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii S.A., ...

(Re)lansarea unei cărţi de excepţie – „Ţara uitată”, de Cătălin Negoiţă

Sâmbătă, 11 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
Într-un moment în care românii de dincolo sunt călcaţi în picioare, cartea ziaristului şi cercetătorului gălăţean Cătălin Negoiţă despre un pământ cândva românesc, care a găzduit inima unei regine,   „Ţara uitată. Cadrilaterul în timpul administraţiei româneşti 1913-1940”, este cu atât mai binevenită. După o lansare cu fast în noiembrie trecut, cu muzică aromânească şi istorici invitaţi, destinul cărţii merge mai departe. În urma unei invitaţii, autor ...

Casa Bengescu din Iveşti – un Muzeu al Literaturii cum nu are Galaţiul

Sâmbătă, 11 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în MAGAZIN
La Iveşti va fi un fel de Casă a Colecţiilor... literare. În luna iulie, panglica inaugurală a edificiului va fi în sfârşit tăiată. Casa în care s-a născut Hortensia Papadat Bengescu va intra astfel în circuitul turismului cultural. Marea romancieră, omagiată ca personalitate interbelică a României, face onoare Galaţiului prin Iveşti, locul ei de naştere. „În interior va fi o sală dedicată amfitrioanei, e normal aşa” – mi-a explicat directorul Muzeului de Istorie al ...

Asociaţia de cooperare transfrontalieră, pusă la treabă!

Joi, 09 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* „Nu agreez structurile-bibelou”, a declarat preşedintele CJ Galaţi, Eugen Chebac * Mandatul Odesei – prelungit *Miercuri, 8 aprilie, la Odesa, în cadrul întrunirii Consiliului Euroregiunii şi a Asociaţiei de Cooperare Transfrontalieră „Euroregiunea Dunărea de Jos”, s-a desfăşurat  şedinţa Adunării Generale a acestei Asociaţii.În deschiderea lucrărilor, vorbind despre această asociaţie tripartită, cu sediul la Galaţi, creată anul trecut, preşedintele Consiliului ...

Sărăcia care nu dezbină

Joi, 09 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Consilierul judeţean conservator Petrică Munteanu, membru în Comisia de buget finanţe a Consiliului Judeţului (CJ) Galaţi, se teme că veniturile prevăzute la bugetul judeţean nu vor putea fi realizate şi că, în plus, Guvernul va face o rectificare bugetară, negativă. Adică să mai ia din fonduri, nu să mai dea.  „S-ar putea să avem probleme cu încasarea. Atât timp cât societăţile au activitatea blocată s-au blocat şi la nivelul plăţilor, la capitolul taxe şi impozit ...

Cum să guvernezi bine!

Joi, 09 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Nu ajunge să guvernezi statul, dacă nu conduci şi… satul! Începând din iunie 2004, doar un an şi patru luni a stat liderul PD Galaţi Mircea Toader în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţului. Cam atât au stat şi democraţii, acum democrat-liberali, în fruntea judeţului, deşi la Bucureşti erau la co-guvernare cu PNL. A urmat o lungă şi amară opoziţie, căci preşedintele CJ de atunci, Eugen Durbacă, iniţial decorativ, fără atribuţii anume, a luat frâiele dup ...

Prof. Diana Vrabie (Bălţi): „Am fost înconjuraţi de un lanţ de poliţişti”

Miercuri, 08 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Am primit ieri, puţin după ora 18,00, un mesaj din Bălţi, unde au fost de asemenea manifestaţii. Era un răspuns la un mail al nostru, la care conf. univ. Diana Vrabie a avut bunătatea să ne răspundă: „E ceva de groază, acum am intrat în casă de la marşul de protest soldat cu răbufnirea în piaţa Ştefan cel Mare din Bălţi, unde împreună cu studenţi, colegi, oameni care gândesc în acelaşi spirit am scandat declarând că suntem cu Chişinăul, lozinci de tipul: «Ne-aţi ...

PD-L n-a fost lăsat să facă… podul

Miercuri, 08 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deputatul gălăţean Mircea Toader vrea să se facă dreptate  comunelor care nu au beneficiat, în mandatul trecut, de Ordonanţa 7/2006, privind  refacerea podurilor, podeţelor. "Din 29 de comune «din judeţ», 90 la sută sunt PNL, zece la sută PSD, una singură de la noi - reclamă deputatul democrat-liberal. Vom discuta la nivel de guvern să încercăm să majorăm numărul cu încă  circa o sută de localităţi la nivel naţional, în care să intre şi localităţile PD-L care a ...
Pagina 435 din 454