UPDATE, marți, 19 iulie: După două zile de înscrieri la "Dunărea de Jos", sunt 983 de candidaţi, cu 1.066 de fişe (un candidat poate depune fişe la mai multe facultăţi). Înscrierile vor continua până sâmbătă, între orele 8.00-15.00, la sediile facultăţilor. Pentru anul universitar 2016-2017, Universitatea „Dunărea de Jos” scoate la concurs 1.900 de locuri la buget - la ciclul de studii de licenţă şi, respectiv, 780 de locuri la buget - la ciclul de studii de masterat. ...
Modul în care sunt notaţi elevii la probele examenului de Bacalaureat, după depunerea contestaţiilor, nemulţumeşte un număr semnificativ de elevi din ţară. În acest context, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor (CNE) din România, Horia Oniţa, cere Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice eliminarea articolului din metodologie potrivit căruia o notă nu poate fi modificată dacă între prima şi a doua există e diferenţă mai mică de 0,5 puncte ...
În perioada estivală, părinţii pot petrece mai mult timp alături de copiii lor, organizând activităţi antrenante şi educative. Vara este anotimpul în care cei mici, cu ajutorul părinţilor, pot învăţa lucruri diferite faţă de materiile predate la şcoală. Psihologii le recomandă părinţilor cinci activităţi amuzante şi educaţionale, în acelaşi timp, pe care le pot face cu cei mici în vacanţa de vară. În primul rând, este recomandat să înveţe un sport nou. Încă ...
Andra Rusu, o fetiţă crescută doar de mamă, într-o familie cu şapte fraţi, vrea să ajungă în tabăra de vară organizată de Fundaţia "Inimă de Copil" Zeci de copii din judeţul Galaţi, care nu au fost niciodată într-o vacanţă, vor merge, până la sfârşitul lunii august, într-o tabără de vară. Visul acestor micuţi se transformă în realitate datorită Fundaţiei "Inimă de Copil" din Galaţi. Organizaţia a demarat o campanie de strângere de fonduri, pentru a-i trim ...
Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) a lansat, recent, o reţea de lucrători de tineret, denumită „tineREŢEA”, şi şi-a asumat, la nivel naţional, să organizeze, până la sfârşitul lunii noiembrie, o serie de evenimente din sfera dialogului structurat. La nivelul judeţului Galaţi, cei doi lucrători de tineret, Dorin Coteţ şi Maria Drăgoi, au implementat prima sesiune de consultare şi dialog structurat, pentru a identifica nevoile reale ale tinerilor, existente la nivel ...
În urma publicării articolului "Cimitirele oraşului, năpădite de deşeuri şi buruieni", din data de 12 iulie - CLICK AICI PENTRU DETALII, şi a solicitării noastre, societatea Gospodărire Urbană ne-a trimis o informare. În răspunsul instituţiei se precizează că "Regulamentul de organizare şi funcţionare a cimitirelor din municipiul Galaţi stabileşte că întreţinerea mormintelor este datoria concesionarilor, iar gunoiul rezultat, precum si curăţenia pe alei, revine în sarci ...
Până pe data de 16 iulie, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii „Răsvan Angheluţă” organizează cea de-a VI-a ediţie a Şcolii de vară de ornitologie. În cadrul acestui program, zeci de elevi de la Şcoala Gimnazială „Grigore Moisil” din Galaţi vor face „paşi prin lumea păsărilor”. Activităţile pregătite pentru participanţi sunt teoretice şi practice, având ca scop cunoaşterea diversităţii speciilor de păsări care populează spaţiile verzi din Galaţi. M ...
Trupa de teatru a Casei de Cultură a Studenţilor (CCS) din Galaţi, „De ce Ficatul?”, invită publicul la o nouă piesă de teatru. Şi de această dată, titlul şi subiectul piesei este inovator. Astfel, sâmbătă, 16 iulie, începând cu ora 19,00, în sala de spectacole a CCS, va fi prezentat spectacolul „?” („semnul întrebării”). Din distribuţia fac parte atât studenţi, cât şi elevi, pe care i-a unit talentul şi pasiunea pentru teatru. Vor juca Andreea Bianca Radu, D ...
Liceenii de la Trupa „Stirex”, care au „electrizat” gălăţenii chiar de la primele concerte susţinute, invită publicul sâmbătă, 16 iulie, începând cu ora 20,00, în Place Pub Galaţi. Deşi s-au lansat în urmă cu puţin timp, muzica adolescenţilor este îndrăgită de un public numeros. „Stirex” adună rockerii de la trei licee din Galaţi: Valentina Ilie – voce şi Alexandru Răzvan Stanciu, zis Ginger (chitară) - ambii de la Colegiul Naţional "C. Negri", Robert Ciob ...
Are doar 12 ani, însă de la vârsta de cinci ani cucereşte scenele multor festivaluri şi spectacole muzicale din ţară. Nu doar gălăţenii, ci o ţară întreagă a văzut-o la posturile naţionale, alături de nume importante din muzica românească. Este vorba despre Alexandra-Maria Lupoae, tânăra talentată din Galaţi, care s-a calificat în marea finală a Festivalului Naţional de Creaţie şi Interpretare "Mamaia Copiilor". Mica interpretă va concura, în cadrul ediţiei din ace ...
Pagina 8 din 59