Faleza, ÎNCHISĂ până luni

Joi, 30 Noiembrie 2017 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Traficul rutier pe Faleza Superioară va fi închis în următoarele cinci zile, cu ocazia manifestărilor organizate de Sărbătorile Galaţiului. Astfel, începând de miercuri, 29 noiembrie, orele 10,00 şi până luni, 4 decembrie, orele 12,00, traficul va fi blocat pe bulevardul Marii Uniri, pe sectorul cuprins între intersecţia cu strada Gen. Alexandru Cernat şi intersecţia cu strada Prelungirea Traian. În acestă perioadă, circulaţia va fi deviată pe str. Armata Poporului, motiv p ...
În sfârşit, după lungi discuţii şi negocieri, autorităţile locale au reuşit să stabilească locul unde se vor desfăşura manifestările de Zilele Galaţiului: pe Faleza Superioară a Dunării, motiv pentru care traficul rutier va fi restricţionat pe bulevardul Marii Uniri.Locul de amplasare a scenei pe care vor concerta, vreme de cinci zile, artiştii invitaţi la Zilele Galaţiului, a suscitat alte şi alte discuţii. "După lupte... seculare, care au durat trei zile, am reuşit să ...
O ocazie de a ne îmbogăţi rafturile, «panopliile», dulapurile de haine şi bucătăriile, cu daruri tradiţionale, unele chiar de legendă Între 30 noiembrie şi 4 decembrie, înscrise în cardul Serbărilor Galaţiului, pe Esplanada de la Casa de Cultură a Sindicatelor, se va desfăşura cea de-a XVI-a ediţie a Târgului de Sfântul Andrei, manifestare tradiţională organizată de Centrul Cultural «Dunărea de Jos» Galaţi (CCDJ), cu bogată participare din întreaga ţară. Vom ...
* Andreea Bălan (foto), Pepe, Florin Ristei, Puya, Alessia, Gheorghe Roşoga, Margareta Clipa, Ion Suruceanu şi trupele Bambi, Provincialii, Bere Gratis şi Pasărea Colibri sunt vedetele care vor concerta la Galaţi În sfârşit, autorităţile au făcut public programul Serbărilor Galaţiului 2015. Toate manifestările de anul acesta se vor desfăşura la Galaţi Shopping City, inclusiv Târgul Meşterilor Populari, organizat, prin tradiţie, de Centrul Cultural ”Dunărea de Jos”. ...

Am aflat cine ar putea CONCERTA de SERBĂRILE GALAŢIULUI

Miercuri, 18 Noiembrie 2015 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Programul distracţiei de Serbările Galaţiului încă nu a fost definitivat. Noi am aflat, însă, cine ar putea concerta în cadrul evenimentelor publice dedicate patronului spiritual al Galaţiului, Sfântul Apostol Andrei. Pe lista vedetelor vizate de autorităţile locale se află celebrele trupe Bere Gratis, Alb Negru şi Provincialii, dar şi un artist al cărui nume nu mai are nevoie de prezentare: Pepe! Ca şi anul trecut, Primăria municipiului Galaţi îşi doreşte cheltuieli minim ...
Serbările Galaţiului şi ziua de 1 Decembrie, prilejuri de distracţie prelungită pentru gălăţeni, vor fi marcate, în acest an, de tragedia din clubul "Colectiv". Până acum, doi gălăţeni şi-au pierdut viaţa, iar numărul deceselor creşte de la o zi la alta. În aceste condiţii multe administraţii locale din ţară au luat decizia să renunţe la fastul şi la focurile de artificii specifice zilelor de petrecere populară. Iată ce se va întâmpla la finele acestei luni, la Gala ...

Noul Galaţi, o făcătură

Miercuri, 10 Iunie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Vechiul Galaţi: oraşul teilor, oraşul dintre ape, oraşul oţelului, „cumplit oraş de negustori”. Noul Galaţi: noua Primărie, noul mall, noul stadion, locuri de muncă, trotuare ca-n palmă, străzi asfaltate, cartiere curate, parcuri, parcări, aqualand, sală polivalentă multifuncţională, pasarele pietonale, administraţie funcţională şi eficientă, investiţii, spital cardiovascular, apă rece şi apă caldă curentă, căldură… promisiuni de campanie. Maidanezi mulţi, ma ...

VIDEO/ Serbările Galaţiului: Spectacol de artificii în ceaţă

Duminică, 01 Decembrie 2013 12:02 | Publicat în EVENIMENT
Sute de gălăţeni cu poftă de distracţie au înfruntat ieri frigul pătrunzător şi umezeala pentru a se bucura de cea de-a doua seară a Serbărilor Galaţiului. Concertul de pe Faleza Superioară a început cu recitalul extraordinar al „Lăutarilor” de la Chişinău. Chiar dacă distribuţia anunţată iniţial s-a mai schimbat pe alocuri, arcuşul maestrului Nicolae Botgros, dar şi invitaţii săi de excepţie - Laura Lavrig, Daniela Condurache şi Ovidiu Homorodeanu i-au făcut pe ...
* Petrică Mâţu Stoian, Niculina Stoican, „Lăutarii” lui Nicolae Botgros, Laura Lavric, Sofia Vicoveanca şi Mioara Velicu vor scoate gălăţenii în stradă, la joc şi voie bună * CONNECT-R, "Voltaj", "Vama", Elena Gheorghe, "Mandinga" şi "Zdob şi Zdub" vor concerta pentru cei care vor şi altceva în afară de muzică populară * Nu rataţi focul de artificii din seara Sfântului Andrei Gălăţeni, aveţi toate motivele nu vă faceţi program în acest weekend şi să daţi cur ...
Gălăţeni, pregătiţi-vă de distracţie! La finele săptămânii, Primăria municipiului vă invită la trei zile pline de spectacol şi culoare, în care celebrăm atât zilele oraşului, pe Sfântul Andrei, patronul spiritual al Galaţiului, cât şi Ziua Naţională a României. De vineri, 29 noiembrie şi până duminică, 1 decembrie, pe Faleza Superioară, în zona Parcului Viva, la intersecţia bulevardelor Marii Uniri şi prelungirea Coşbuc vom avea loc spectacole, iar de-a lungul F ...
Pagina 1 din 4