Dacă scapă cu bine de puzderia de ţânţari, de cuiburile de viespi, de căpuşe, dar şi de şerpii care şi-au făcut culcuş în bălăriile înalte cât un stat de om, riscă să fie înghiţiţi de cele 43 de canalizări fără capac, câte am numărat noi, de la colţul ultimului bloc şi până la stână. Iar seara, după atâta adrenalină, locatarii cartierului Cantemir se pot relaxa la un grătar, împărţind mâncarea cu vulpile care-i mai vizitează. Vestea bună este că în lo ...

Încă mai puteţi vizita EXPOZIȚIA de reptile vii!

Sâmbătă, 12 Mai 2018 15:30 | Publicat în UNDE MERGEM
Pentru că mai mulţi gălăţeni ne-au întrebat dacă expoziţia de reptile vii, găzduită de Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”, mai poate fi vizitată, le reamintim că cele aproximativ 60 de specii de reptile vii, foarte periculoase, vor putea fi admirate până pe data de 10 iunie. Şerpi Boa, vipere, cobre – sunt doar câteva din exemplarele exotice, care vor pot fi văzute. În premieră, publicul din Galaţi va putea vedea un exemplar de cobră regal ...
Căpuşe, şerpi, ba chiar şi balauri ar putea creşte fără griji în spaţiile verzi înghiţite de bălării ale oraşului. În zone precum cele din vecinătatea Liceului Sportiv, buruienile au trecut deja de genunchiul unui adult şi se îndreaptă către şold. Un copilaş de câţiva ani s-ar pierde cu siguranţă în hăţişul spaţiilor verzi. Tocmai de aceea am încercat să aflăm cine şi când coseşte spaţiile verzi ale oraşului. La solicitarea noastră, SC Gospodărire Urban ...

REPORTAJ în Micro 40/ Bun venit în ŞERPĂRIE! (FOTO)

Luni, 09 Iunie 2014 00:00 | Publicat în REPORTAJ
* Buruieni au crescut în gropile trotuarelor, iar pe spaţiile dintre blocuri bălăriile se înalţă până la genunchi * „Ne mănâncă şerpii!”, spun gălăţenii din Micro 40 * Nici muşcăturile de căpuşe nu sunt puţine * Dar temerea cea mai mare a locatarilor este că vor ajunge să care apa cu bidonul, de la cisternă, indiferent dacă sunt sau nu datornici la întreţinere O enclavă, aşa pare cartierul Micro 40 în spatele „garnizoanei” de chioşcuri şi dughene de toa ...
Dacă drumurile dumneavoastră de vacanţă vor ajunge pe colinele dealurilor ori pe cărări de munte, ar fi bine să ţineţi cont de o serie de recomandări extrem de preţioase. Nu uitaţi! O clipă de prezenţă de spirit poate salva viaţa cuiva drag sau chiar pe a dumneavoastră. Muşcătura de şarpe Cea mai periculoasă muşcătură a unui şarpe care poate fi întâlnit în ţara noastră este cea a viperei cu corn. Riscaţi să vă întâlniţi cu veninoasa vieţuitoare dacă ajunge ...
Expoziţia de reptile vii care aparţin lui Florin Sârb din Bucureşti va fi redeschisă joi, 11 aprilie, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi. Aproximativ 70 specii de reptile vii, foarte periculoase, vor putea fi văzute aici de public. Organizatorul a declarat că cei care vor vizita expoziţia vor putea descoperi aici primele zece reptile catalogate a fi cele mai periculoase de pe glob. Şerpi Boa, vipere, şarpele cu clopoţei, caimani, dar şi taran ...