Potrivit unui comunicat de presă transmis de Instituția Prefectului – județul Galați, vinerea viitoare, pe 20 iulie, intră în vigoare noile prevederi legale, potrivit cărora pașapoartele simple electronice pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani vor avea o valabilitate de zece ani. Noile dispoziţii legale restricţionează emiterea pașapoartelor simple temporare doar la situații conjuncturale clar definite și care trebuie justificate cu documente. Astfel, paşaportul ...

Cetăţenii, notificaţi prin SMS că le expiră paşaportul

Vineri, 23 Martie 2018 18:25 | Publicat în DIASPORA
Deţinătorii de paşapoarte din ţară sau din străinătate, care au comunicat la depunerea ultimei cereri un număr de telefon valabil, vor primi un SMS prin care vor fi informaţi că le expiră paşaportul, cu una până la trei luni înainte. La fel vor fi notificaţi şi cetăţenii cărora, în ultimele şase luni, le-a expirat valabilitatea paşaportului, anunţă, printr-un comunicat de presă, Ministerul Administraţiei şi Internelor. "Anul are 12 luni, nu aştepta vara! Documentele ...
"Basarabia e România", aşa sună mesajul pe care îl putem citi inscripţionat pe zidurile clădirilor, pe stâlpi şi chiar lipit pe geamurile autobuzelor Transurb. Unele partide sau lideri politici câştigă din plin capital electoral sau imagine promovând unirea, dar, din păcate, până acum totul s-a rezumat doar la discursuri patriotarde şi la vizite peste Prut. Şi dacă Basarabia este România, iar România este în Uniunea Europeană, aşa s-ar cuveni să fie şi Basarabia! De ani ...

Care sunt paşii pentru obţinerea unui paşaport

Sâmbătă, 29 Iulie 2017 12:00 | Publicat în UTILE
Perioada verii e marcată întotdeauna de aglomeraţia de la ghişee, caracteristică lunilor de vacanţă. Toată lumea îşi doreşte să scape de agitaţia oraşului, alegând, de cele mai multe ori, sejururi în afara ţării. Astfel, mulţi aleg să îşi facă paşaport, pentru cazul în care vor dori să călătorească în afara Uniunii Europene. Aşa că, dacă aveţi deja planuri de vacanţă şi aveţi nevoie de paşaport, atunci trebuie să ştiţi care sunt actele de care aveţi ne ...
Un bărbat de 45 de ani din Galaţi a recurs la un gest extrem după ce i s-a refuzat eliberarea unui paşaport nou. Incidentul s-a petrecut luni după-amiază, în faţa Serviciului Paşapoarte Arad, instituţie unde gălăţeanul a solicitat emiterea unui document de călătorie. Deoarece nu ar fi avut un act de identitate valabil, ar fi fost refuzat, motiv pentru care a ieşit în faţa sediului, şi-a turnat benzină în cap şi a ameninţat că îşi dă foc. Poliţiştii sosiţi la faţa l ...
Nu mai puţin de 22 de taxe nefiscale, percepute pentru diferite servicii prestate de structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI), inclusiv pentru cazier, pentru examinare în vederea obţinerii permisului de conducere ori pentru schimbarea numelui, vor fi eliminate începând cu data de 1 februarie. Printre acestea se numără şi taxa de 10 lei pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, a anunţat MAI.  Iată ce ...
După ce cazierele judiciare au fost scutite de plata taxei de timbru, a venit rândul documentelor necesare străinilor pe teritoriul României să fie vizate de o eliminare a birurilor. Este vorba de taxa extrajudiciară de timbru, în valoare de cinci lei, percepută pentru eliberarea sau prelungirea valabilităţii actelor de identitate pentru cetăţenii străini şi persoanele fără cetăţenie. În lipsa cestui timbru fiscal, pe care străinii nu vor mai trebui să îl achite, aceştia ...
Guvernul pregăteşte mai multe modificări legislative cu scopul reducerii birocraţiei, unul dintre cele mai toxice fenomene administrative din ţara noastră, pentru care societatea civilă le-a cerut, în repetate rânduri, politicienilor să ia măsuri, fără rezultate vizibile însă. Conform memorandumului promovat de Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic (MCPDC) cu privire la debirocratizare, aprobat de premierul Dacian Cioloş, care, în prezent, se află în dezbatere ...
Obţinerea celor trei acte importante poate fi o operaţiune destul de banală pentru gălăţenii aflaţi în judeţul de domiciliu, dar pentru cei aflaţi în alte judeţe sau în străinătate poate constitui o bătaie de cap. Cheltuielile, drumurile costisitoare şi statul la cozi pot fi eliminate, pentru că legea le permite celor aflaţi departe de casă să obţină paşaportul, cartea de identitate sau certificatul de cazier judiciar fie prin intermediul oficiilor consulare, fie prin int ...

PAȘAPORTUL ar putea deveni act de identitate

Duminică, 13 Martie 2016 06:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un grup de senatori şi deputaţi PNL au iniţiat, potrivit mediafax.ro, un proiect de lege pentru modificarea OUG 97/2005, prin care paşaportul ar urma să devină act de identitate, la fel ca buletinul de identitate sau cartea de identitate provizorie. ''Respectând drepturile fiecărui individ şi doar în condiţiile prevăzute de lege, legitimarea de către reprezentanţii abilitaţi ai statului trebui să poată fi realizată şi în lipsa cărţii de identitate. Condiţionarea legitimă ...
Pagina 1 din 2