Alexandru Jula a plecat pe ultimul drum

Alexandru Jula a plecat pe ultimul drum
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Alexandru Jula a plecat să cânte printre îngeri. Înconjurat doar de rude şi câţiva prieteni şi fani, celebrul artist gălăţean a fost condus pe ultimul drum foarte discret, autorităţile locale nesimţind nevoia să-i acorde un ultim omagiu potrivit pentru zecile de ani petrecuţi pe scenă, reprezentând Galaţiul. După slujba de înmormântare, care a avut loc la Biserica Mavramol, trupul neînsufleţit al artistului a fost dus la teatrul Muzical pentru „un ultim recital”, cum a spus de altfel directorul instituţiei, Teodor Niţă.

Cortegiul a fost primit cu aplauze în faţa teatrului, iar cei câţiva oameni prezenţi au putut urmări un film cu regretatul artist. Muzica lui Alexandru Jula a răsunat pentru câteva minute în foaierul teatrului, iar ochii publicului s-au umplut de lacrimi. Din păcate, maestrul nu a avut aproape colegii de scenă, singurul care a venit să îi aducă o floare la căpătâi fiind Teodor Munteanu. „În 40 şi ceva de ani de activitate împreună s-au adunat multe amintiri, ar trebui să vorbim ore întregi ca să le depănăm. Alexandru Jula era un om foarte puternic, un om care avea idei, uneori salvatoare”, ne-a spus Teodor Munteanu, colegul de scenă al lui Alexandru Jula.  

Ultimul gând al artistului, care s-a stins pe patul de spital, a fost pentru publicul său iubit. „Bunicul meu a iubit pe toată lumea, în egală măsură şi pe noi, cei din familie, cât şi pe cei care îi ascultau muzica şi l-au iubit întotdeauna. A fost la fel de aproape şi de ei. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care ne-au fost alături în aceste momente grele şi să le spun că ultimul său zâmbet, exact cum am scris şi pe pagina lui de facebook , a fost pentru ei, nu pentru noi, familia. Toată viaţa lui a fost un spectacol şi mă bucur că s-a terminat cu aplauze”, ne-a mărturisit Radu Jula, nepotul regretatului artist.

În aplauzele publicului, Alexandru Jula a plecat pe ultimul său drum, pentru a se alătura artiştilor gălăţeni, prea mulţi, dispăruţi dintre noi în ultimii ani. Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Citit 6383 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Octombrie 2019 22:19

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.