România pe hârtie în 100 de chipuri. Despre eroi și independență
Foto: Iulia Kelt

România pe hârtie în 100 de chipuri. Despre eroi și independență
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Afurisit și în prezent de Biserica Ortodoxă Rusă, considerat erou național în Ucraina, pomenit zilnic de mii de ori în Galați. Este vorba de Mazepa, Ivan Mazepa (1639-1709), hatman al cazacilor zaporojeni din 1687 și până la moarte.

Mult timp aliat de nădejde al rușilor, decide la 70 de ani că e cazul să lupte pentru independența Ucrainei alături de suedezi, pe atunci în conflict cu Petru cel Mare. Îl trădează pe țar (de aici și afurisenia), pierde lupta în care este grav rănit și moare, câteva luni mai târziu, în apropiere de Tighina, pe teritoriul Moldovei mari.

Este reînhumat în Galați, în biserica "Sf. Gheorghe", după ce mormântul îi fusese profanat. Biserica, situată pe malul Dunării, în apropiere de Precista, este distrusă în 1962 de autoritățile comuniste, care nu țin cont de valoarea sa istorică.

Osemintele s-au pierdut, amintirea nu, astfel încât două cartiere îi poartă de 50 de ani numele. În 2004, autoritățile române și ucrainene au participat la dezvelirea unei statui a lui Mazepa, bust realizat de sculptorul Gheorghe Tănase.

Radu Oprea, doctor în economie, cu studii la Universitatea Pepperdine din California, președintele filialei Sud-Est a Patronatului Tinerilor Întreprinzători, calitate în care a implementat proiecte europene în valoare de aproximativ 8 milioane de euro, îi citește hatmanului din "Tractat de artilerie" tradus de Scarlat Ciocârlan și publicat în 1856. Cartea i-a aparținut unui erou al războiului de independență, generalul George Manu, care a obținut capitularea Vidinului, fiind primul român decorat cu "Virtutea militară".

100 comori pe hârtie, în 100 de locații importante ale Galațiului, timp de 100 de zile

"România pe hârtie în 100 de chipuri" este un proiect privat dedicat Centenarului, realizat de Institutul Cultural "Ars Rediviva" (ICAR) și Asociaţia "Danube Media Center", a jurnaliştilor de la "Viaţa liberă".Proiectul se va finaliza cu o expoziţie care va cuprinde toate cele 100 de comori prezentate.

Citit 2597 ori Ultima modificare Marți, 25 Septembrie 2018 11:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.