Îi sperie Teatrul de Păpuşi pe copii?

Îi sperie Teatrul de Păpuşi pe copii?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Un părinte nemulţumit ne-a sesizat că una dintre piesele de la Teatrul Gulliver are scene care îi sperie pe copii * Directorul Stelian Stancu susţine că e o exagerare şi că nimeni nu s-a mai plâns până acum de aşa ceva *

Un spectacol al Teatrului de Păpuşi Gulliver a stârnit mânia unuia dintre părinţii care a mers cu copilul la reprezentaţie săptămâna trecută. Este vorba despre piesa „Lebedele”, de Hans Christian Andersen, un spectacol adaptat şi regizat de Daniel Stanciu.

Părintele care ne-a sesizat printr-un e-mail, Alina Poteraşu, mama unui băieţel de 4 ani, spune că anumite scene din piesă au reuşit mai degrabă să sperie copiii decât să îi destindă.

„Săptămâna trecută, joi 15 aprilie, am însoţit educatoarele de la grădiniţa de copii «Ileana Cosânzeana» din Galaţi la punerea în scenă a piesei pentru copii «Lebedele». Am avut surpriza mai puţin plăcută să constat faptul că piesa fusese «modernizată şi modificată»”.

„Dacă dumneavoastră, domnule regizor, credeţi că e normal ca spectatorii copii să fie îmbuibaţi cu scene cu vrăjitoare care ies din sicrie şi fac incantaţii de vrăji în latină… să avem pardon, dar eu nu-mi mai trimit copilul la teatrul de păpuşi”.

„Asta nu e cultură, domnilor, îmi pare rău să vă spun. Sunt nişte copii pe care aţi reuşit doar să îi speriaţi. Am discutat şi cu doamnele educatoare, şi cu părinţii, şi toţi mi-au dat dreptate”, ne-a scris Alina Poteraşu.

„E o exagerare”

De cealaltă parte, directorul Teatrului de Păpuşi, Stelian Stancu, pune această reacţie a părintelui pe seama exagerării. „E o interpretare puţin exagerată. Este pentru prima dată când aud aşa ceva, e un spectacol foarte plăcut, foarte apreciat de copii”.

„Până acum a avut peste 100 de reprezentaţii şi peste 1.000 de spectatori şi nimeni nu s-a plâns. Chiar nu înţeleg”, a declarat telefonic Stelian Stancu.

Directorul de la „Gulliver” a admis totuşi că există o astfel de scenă la care face referire părintele nemulţumit, însă nu ar fi vorba decât despre o scenă cu un scop precis.

„Piesa are un conflict între bine şi rău şi ca să arăţi câtă forţă are binele trebuie să arăţi cât este de puternic răul. Însă nu consider că este o scenă nepotrivită”, a mai explicat directorul Stelian Stancu.

Explicaţie foto: Afişul spectacolului care a stârnit nemulţumirea unui părinte

Citit 1156 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.