Ion Manea, „De-o să-mi aduc la nuntă calul…”, Editura „Axis Libri”, Galați, 2025
Scriitorul Ion Manea este mult prea puțin cunoscut. Spiritul său, „tradus” în literatura sa, ne-a oferit daruri de neuitat, de-a lungul timpului. Dacă ar fi apelat la armele cinematografiei, ar fi fost un rival al lui Woody Allen. Probabil. Nu vom ști, dacă ar fi fost așa, la fel de probabil. Dar ceea ce prorocește în cartea aceea cu calul, ca în bancurile bune, se va împlini, cu siguranță! Chiar de va fi să se unească Brăila cu Galațiul, și nu invers!
Așadar, cea mai nouă carte a domniei sale ni-l plasează (inoxidabil) în istoria literaturii, nu între Galați și Brăila, ci între un Tolstoi neaoș cehovizat și un Urmuz upgradat, adică între imposibil și imposibil, matematic vorbind, două semne de minus reflectând un plus mare, mare cât un roman de debut care intră direct în finala campionatelor mondiale pentru imaginație și reinventarea Istoriei, prin iubire sisifică pentru muza Klio.
În cele ce urmează voi rezuma cea mai lungă cronică de carte pe care am scris-o vreodată: la un roman care ar putea să fie fluviu (Fluviul Dunărea se oprește la propriu în carte! Și poate va avea și continuări!), nu se putea să nu se încerce un record mondial la prezentarea sa!
Dar acea cronică este altă poveste! Cronica aceea era din viitor, era o recenzie la „prima operă literară tradusă în limba extraterestră de către un zeu care nu a creat nicio lume”, aceste sintagme fiind induse de faptul că în volum apar și extratereștri și zei (sau măcar „sânge de zei”!), dar mai ales o zeiță, dar și muze… Deoarece, evident, sunt necesare intervenții cumva supranaturale pentru ca un deziderat să se împlinească, realizarea unirii administrative a două orașe foarte apropiate fizic, dar și spiritual, Brăila și Galați, și transformarea lor într-un mega-polis, cu binecuvântare sau nu…
Acest gând al unirii celor două orașe este punctul de plecare, ideea, scânteia inspirației, prilej de a ironiza, cu șarm olimpian, idealul unirii, în general, al empatiei și solidarității, al fraternității umane, printr-un caz particular (fără a ne gândi la Buda și Pesta!)...
Subsemnatul s-a gândit și el să se mute… în viitor („Înapoi în viitor!”, „Aliniereaaa… Înainteee… Marș!”), călătorind după buget și descoperind cultul personalității lui Ion Manea (născut în 26 ianuarie, în aceeași zi cu un tiran român, dar în alt an!):
„În istoria universală a literaturii, metafizica literaturii, paraliteratura, Istoria ultra literaturii din Țiridava, cartea lui Ion Manea, cu titlu trimițând la o nuntă meta-mioritică, este considerată cel mai important izvor mitologic privind fondarea cele mai noi Rome, Țiridava, căreia unii îi mai spun și Gabradava sau Bragadava, marea metropolă a băuturii care a salvat omenirea în timpul celei mai mari pandemii…
Da, Țiridava, pe care o găsiți pe hărți unde erau înainte vechile localități românești Galați și Brăila sau Brăila și Galați, depinde de cum este tradiția citirii, de la dreapta la stânga sau de la stânga la dreapta…
Glumind foarte serios, ceea ce reușește (și satiric, și umoristic) Ion Manea în 2025, dintre contemporani, doar regretatul Iulian Mardar, gălățean și el, sau Adrian Buzdugan, mai mult hușean decât brăilean, dar de la Brăila acum, și în altă ordine de idei Teodor Parapiru mai poate cu îndreptățire pretinde… În atemporal (sau istoric?), ne putem gândi și la Gogol, Ion Budai Deleanu, Caragiale, Mark Twain, dar și la alții, după cum veți vedea mai jos, de la un părinte fondator, precum Homer, până la un părinte contestat, al cărui nume și prenume vă lăsăm să-l ghiciți…
Cronicarul moldoveano-muntean sau, după alte surse, munteano–moldovean Ion Manea (alias Ion Ionescu, câteodată, ca unul dintre personajele sale emblematice, din alte cărți, personaj care reapare aici ca un fel de… Prospero (shakespearean), dacă tot a apărut în zonă (la Galați), după nicio furtună, o insulă unde… de fapt, nu se petrece (aproape) nimic, dar „Ion Ionescu, tatăl, Creatorul ei incontestabil și inegalabil, omul care avea Țiagla la picioare prin vrăjitoriile sale. Da, ați ghicit, domnul Ion Ionescu, tatăl Elenei, guvernatoarea Țiaglei, era de profesie vrăjitor.”), aduce pe piața mondială a cărții, ca un magician, o nouă epopee (cunoscută de unii ca „Țiaglaeea”, iar de alții ca „Riabliada”), după model homeric (ca să nu spunem și post-modernist cărtărescian sau modernist joycean; ca să nu ne gândim și la misteriosul părinte al „Batrachomyomachiei”; autoironia imperială, luată de pe „strada împărătească” din carte (Domnească în realitatea prozaică) îl face să scrie:
- Pe unde o fi umblând Homer ăla? întrebă extraterestrul, încântat de frumusețea luptei.
- Lasă, dragă, că e foarte bun și rapsodul lui Ion Ionescu, Ion Manea!, zise cealaltă extraterestră, mândră, și cu câteva file de istorie literară răstălmăcită, unde scriitori deja intrați în istoria lui Călinescu revin sub formule ca Hortensia Genbescu, Paris Mumuleanu Baldovin, Barbu Ion Nemțeanu sau Laurențiu Creangă, aceștia adaptându-se vremurilor: de pildă, urmașul lui Creangă sau dublul lui din viitor cu prenumele schimbat fiind un „fost preot dat afară din biserică pentru că trăsese cu Kalașnikovul în porumbeii din parcul municipal, dar și pentru că fusese văzut cu un steag LGBTQ la o demonstrație împotriva riablezilor”, riablezii fiind locuitorii orașului Riabla, oraș rival orașului Țiagla, orașe pe Dunăre, dar rivale precum altădată Atena și Sparta, Veneția și Genoa, sau, mioritic vorbind, Aradul cu Timișoara…
Muza istoriei, Klio, este invocată încă de la început, cumva, scriitorii contemporani (de la Dunărea de Jos… gălățeană) sunt și ei aproape străvezii, în frunte cu temutul amiral Temistocle Tofan, toți căpitanii din Consiliul Cârmuitor, organul suprem de conducere a forțelor militare navale locale, Simion Tiberiu Cilincă, Vasile Ioan Antoniu, Maximilian Ovidiu Popescu, alături de fratele său mai mic, Cristian Andrei Popescu, Dimitrie Inocenție Lupu și ceilalți. Urcă și Tudose Iulian Fătu, documentaristul și strategul Dunării, de la izvoare și până la Marea Neagră. Inutil să mai spunem că medicul șef al flotei, celebrul Nicolae Calbașu, era acolo.”, imaginația debordantă a lui Ion Manea dovedind că se poate întrece pe sine, nu numai din punctul de vedere onomastic… Iar nava amiral se numește… „Defonia”, ce omagiu mai frumos pentru Apostol Gurău!
Parafrazând poate începutul unui poem al lui Simon Ajarescu, prozaic, Manea (Prea Urâtul, după ce a cucerit cu armele în mână primul premiu Nobel pentru literatura aproape română) își face un personaj să se nască în/din Dunăre, un personaj care permite trimiterea către mitologia (mai sunt și alte personaje cu aluzie, un Paris, un „Hector, prenume dat de tatăl său, Ahile Dobrogeanu Serea, un mare fan al mitologiei grecești, pe care o predase aproape 50 de ani la Universitatea din Riabla și autorul a unui ciclu de 34 de volume științifice despre Războiul din Troia.” ș.a.m.d.) și dramaturgia greacă veche, Elena Ionescu, guvernatoarea uneia dintre cetăți, fiind mai ceva ca în Războiul Troiei sau în Euripide:
„Enigmatica naștere a viitoarei guvernatoare n-avea cum să nu producă în urbe anumite legende mai mult sau mai puțin susținute de adevăr, cea mai teribilă dintre ele fiind aceea după care, în noaptea aceea, nu una, ci două fete s-ar fi născut și că dacă Elena a fost fiica prezentată lumii, oficiala, cealaltă, ascunsa, ar fi fost crescută absolut separat, într-o altă dimensiune și într-un alt spirit. Dar cine putea crede pe deplin asemenea poveste?”
Satira este poate cea importantă miză a cărții, care ni-l apropie pe Ion Manea și de „Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb (1964)/ Dr. Strangelove sau cum am învățat să nu mă mai tem și să iubesc bomba”, dar în cheie Caragiale (bătrânul) și Jaroslav Hașek (dacă nu cumva și Joseph Heller sau Kurt Vonnegut, din mantia lui Swift gulliverianul! Dacă un apostol ar fi avut spiritul și umorul lui Ion Manea am fi avut și o evanghelie în care i s-ar fi dat satirei ceea ce este a ei, ca să nu spunem nimic despre un soi de sarcasm sui-generis, umanist, totuși, chiar dacă s-a mai spus că Diavolul ar fi ultimul umanist!
Bref, rivalitatea dintre Galați și Brăila este rezolvată în câteva zeci de pagini A4, printr-un război cultural-literar remarcabil, bun de transpus în taberele de sculptură în metal care vor fi între orașele unite, până la umbra noului pod, poate se va realiza și tunelul pe sub Dunăre pentru cicliști, bicicliștii solicitând altceva, pentru cunoscătorii locali rezolvându-se și alte probleme cetățenești.
Se vor da lupte memorabile, pe uscat, pe ape, prin aere, personajele fiind demne de dicționare și antologii (nu insistăm acum):
„Evenimentele se petrecuseră într-o înlănțuire implacabilă, năucitoare. De la apariția curcubeului și până la dublul sărut al dușmanilor, o întreagă istorie se derulase.
Ce va fi, ce va urma, unde vom ajunge?
Dar să lăsăm faptele să vorbească.”
*
Și faptele cărții vorbesc, vorbesc, vorbesc, că de la vorbe până la fapte nu este drum lung (literar): cât de la Galați la Brăila și înapoi!
Parcă suntem uneori în „Arabella”, cunoscutul serial cehoslovac... dintr-un muzeu al zădărniciei; vorbesc alienii, doi extratereștri care vin să ia… tărâță:
„Vom zbura îndată! aprobă Ea. Spune-mi însă de ce naiba ai luat pietrele astea cu tine? Și la ce-ți trebuie târnăcopul și lopata?
- Am o congalactică care colecționează instrumente ale zădărniciei de pe diverse galaxii și planete. De pe Pământ nu deținea. Ai ceva împotrivă?
- Nu, dar am văzut ieri în magaziile Prea Înaltului o grămadă mare de astfel de instrumente, lopeți, hârlețe, coase, topoare, furci…”
*
Cert este că volumul lui Ion Manea, la care așteptăm și partea a doua, ”Istoria contraatacă”, este și o satirizare și a globalismului, dar și a antiglobalismului, a corectitudinii politice, a militarismului, chiar și a iubirii… prea teoretizate! (...)
Bref, provocarea a fost făcută! Acum urmează varianta brăileană a poveștii! Țineți aproape! Unirea este un proces continuu, românii o știu atât de bine!
P.S. Dan Plăeșu ar fi făcut cea mai bună cronică de carte posibilă la acest volum! Și ar fi scris partea a Treia, replica serioasă la varianta brăileană! A, și deja s-a propus realizarea unei statui a lui Ion Manea, care să fie ridicată pe digul dintre Galați și Brăila, arătând cu degetele de la cele două mâini către Galați și Brăila, după modelul lui Ion C. Brătianu…
Istoria merge înainte! Muza Klio va fi pusă în spinarea statuii lui Ion Manea, care nu va sta cocoșat precum Sisif, cel despre care se spune că merge la infinit între Galați și Brăila…
A! Nu prea am insistat asupra nunții… care chiar unește, medieval și nu prea, cele două orașe! Cert este că în fiecare an, la o dată pe care o s-o anunțăm în timp util, se face o reconstituire a evenimentelor, pe câmpiile dintre Galați și Brăila: lupta și nunta se repetă într-un festival căruia încă nu i s-a dat un nume, într-o reconstituire istorică demnă de marile lupte de la Waterloo, Gettysburg, Grunwald, Mărășești și de marile nunți de la…
