Oameni care văd până pe lumea cealaltă şi pământeni bătrâni de sute de ani se luptă în America zilelor noastre Găsiţi cartea la librăria Humanitas din GalaţiSunt printre noi oameni care strălucesc. Şi unii dintre ei parcă ştiu dinainte ce ai de gând să spui sau să faci. Atâta sunt de siguri de ei, câteodată, că ai putea să juri că ştiu deja de azi ceea ce-o să se întâmple mâine. Cunoaştem cu toţii genul de om, nu-i aşa? Ei bine, Stephen King ştie sigur că a ...
* Interiorul păstrează intactă atmosfera sfârşitului de secol XIX * Imobilul este unul dintre puţinele din Galaţi care au scăpat de naţionalizarea impusă de către comunişti Pe strada Domnească, la numărul 53, se află o clădire care mai aminteşte încă de vremurile când în Galaţi se construia după toate regulile bunului-gust. Ridicat la sfârşitul secolului al XIX-lea, imobilul care acum adăposteşte Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor se poate lăuda cu unele dint ...
* Un Enescu, viu sub magia marelui Irimescu, o „babă” falsă de 75 de milioane şi cum a fost turnat Sadoveanu Una dintre lucrările lui, statuia prinţului cărturar Dimitrie Cantemir, se află la Biblioteca Ambrosiana din Milano, între statuile lui Dante şi Shakespeare. Dar cine, în România, n-a auzit de sculptorul Ion Irimescu? Artistul care a trăit mai bine de un veac, dăruind muncii grele a sculptorului şi migalei picturii 77 ani de viaţă plină. La Galaţi, la Muzeul de A ...
* În cartea de dezvăluiri semnată de brokerul Cristian Sima, apar şi numele unor gălăţeni: Dan Nica şi Gruia Stoica Ca să prinzi gust pentru "Marea spovedanie a brokerului fugar” şi să o alegi de pe raftul librăriei "Donaris", ar trebui mai întâi să îţi aminteşti cine e Cristian Sima. Într-o vreme, Sima apărea la televizor destul de des. E doctor în matematică (fost olimpic internaţional, în perioada ceauşistă), plecat din ţara după 1990. A fost broker în Italia ...

”UȘOR DE CITIT!” - o nouă campanie a ”Vieţii libere”

Vineri, 05 Februarie 2016 14:00 | Publicat în Campanii VLG
Vă invităm pe toți, de sâmbătă, 6 februarie, la o întâlnire săptămânală, în lumea cărților! O să ne vedem, weekend de weekend, în paginile ziarului tipărit şi pe siteul "Vieţii Libere" şi zilnic pe pagina de Facebook a campaniei (despre care vă spunem mai multe în ediția printată a ziarului "Viața Liberă" de sâmbătă, 6 februarie, când debutează "Uşor de citit!"). Campania "Uşor de citit!" se desfăşoară în parteneriat cu librăriile Humanitas şi Donaris. P ...
În ton cu sărbătoarea de la 24 Ianuarie, ne aplecăm din nou asupra şi în faţa statuii domnitorului, din piaţeta Grădinii Publice. Pe un soclu împrumutat, cu o placă de marmură rămasă ştirbă în urma unui accident auto, cu unul dintre boii din bronz ai soclului furat după Revoluţie, se vede de departe statuia Domnului Unirii. Despre ea, despre autorul ei, erou de război, şi moştenirea marelui artist lăsată şi într-o altă lucrare la Galaţi, vom vorbi astăzi... Jalea r ...
* Piatra a fost pusă pe locul de odihnă veşnică al unui medic italian care a slujit pentru domnitorii Matei Basarab şi Constantin Şerban În colecţia Muzeului de Istorie "Paul Păltănea" Galaţi se află o lespede de mormânt unică în România. Această a fost pusă pe mormântul lui Giovanni Mascellini, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi medici din lume în secolul al XVII-lea. Întâmplarea a făcut ca Mascellini să înceteze din viaţă la Galaţi, însemnând astfel ...
Biserica "Sf. Spiridon" este unul dintre cele mai reprezentative şi impunătoare locaşe de cult din Galaţi, atât datorită vechimii sale, cât şi ca urmare a întâmplărilor istorice care s-au ţesut, de-a lungul timpului, în jurul său. Construită aproximativ pe locul unei vechi bisericuţe din lemn, actuala biserică cu ziduri din cărămidă era, la 1848, catedrala oraşului Galaţi. Şi-a pierdut ulterior această funcţie, însă a rămas una dintre cele mai impunătoare biserici di ...
A fost pictor, scenograf şi profesor universitar din România şi a trăit în perioada regalităţii în atmosfera culturală europeană, în apropierea unor artişti uriaşi precum Klee, lucrând scenografii pentru Gide sau Pirandello! Sub comunişti, a avut tupeul de a promova cubismul, gen de artă nonconformist, considerat chiar „decadent” şi „imperialist”, în opoziţie cu realismul dogmatic de tip sovietic şi „realismul socialist”, realizat în perioada relativului „dezgh ...
* Tripticul, unic în România, a fost pictat în urmă cu patru secole, în Rusia * După ce va fi restaurat, obiectul va face parte dintr-o expoziţie de sine stătătoare În patrimoniul Muzeului de Istorie "Paul Păltănea" Galaţi există o piesă deosebit de valoroasă, din categoria "artă plastică bisericească", înscrisă în inventar sub titulatura de triptic. De fapt, este vorba de un fragment dintr-un iconostas portativ, datând din urmă cu aproximativ 400 de ani, achiziţionat ...
Pagina 14 din 21