Germania este încă la începutul pandemiei de coronavirus, a afirmat joi cancelarul Angela Merkel, precizând că oamenii vor fi nevoiţi să trăiască cu ea mult timp, potrivit Reuters. "Nu trăim ultima fază a pandemiei. Suntem încă la început", a spus ea, în camera inferioară a parlamentului, Bundestag. "Am câştigat timp", a afirmat Merkel, adăugând că situaţia actuală a fost folosită pentru a întări sistemul de sănătate din Germania. Numărul cazurilor de coronavirus co ...
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, anunţă că autorităţile vor lua o decizie privind reluarea cursurilor în şcoli, grădiniţe şi universităţi numai după o consultare cu specialiştii din domeniul sanitar şi spune că aceasta va avea la bază în primul rând grija pentru sănătatea preşcolarilor, elevilor şi studenţilor. Anisie afirmă că există două scenarii: unul conform căruia anul şcolar ar urma să se termine aşa cum a fost programat iniţial, iar al doilea care pre ...
Iris, Days of Confusion, The Sonic Taste, The Kryptonite Sparks, Nicole Cherry, Dora Gaitanovici, Jurjak şi Les Elephants Bizarres se numără între cei care vor susţine concerte online în sprijinul cadrelor medicale din prima linie în lupta cu Covid-19. SolidarLocal Festival, subintitulat „Cel mai mare festival de muzică din sufrageria ta”, se va desfăşura online pe 1 mai. Peste 40 de concerte susţinute de trupe şi artişti români vor fi disponibile pe platforma SolidarLocal.ro. ...

S-a terminat vacanța, au început temele

Joi, 23 Aprilie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Știți genul acela de părinți care își ajută copiii la rezolvarea temelor, îi verifică temeinic, bașca le mai dau cu de la ei putere și câteva sarcini suplimentare. Ei, bine... nu-i vorba despre mine. Da, eu fac parte din gașca părinților "iresponsabili", care slăbesc frâiele și lasă profesorului ce-i al profesorului. Imaginați-vă ce înseamnă pentru cei ca mine, care n-au păzit niciodată vreun bastonaș făcut perfect, tot tăvălugul ăsta de lecții și de teme pe timp ...
Profesorii vor încasa salariile și sporurile și pe baza orelor on-line realizate, inclusiv cei care sunt la „plata cu ora”, prevede noul regulament de predare on-line emis de Ministerul Educației. Practic, ministerul va modifica Legea în așa fel încât aceste ore online, precum și activitățile de pregătire a acestora vor putea fi folosite la pontajul profesorilor, iar orele pe internet să fie luate în calcul pentru profesorii care predau inclusiv în regim de „plata cu ora”. ...
Economiile dezvoltate ale lumii se află în mijlocul acestei pandemii chiar acum și, bineînțeles, trebuie să facă tot ceea ce pot pentru a-și ajuta populațiile. Însă acțiunea globală este de asemenea o problemă de interes personal. Atât timp cât pandemia se manifestă peste tot, va reprezenta o amenințare oriunde - Idris Elba Actorul Idris Elba şi soţia lui, ambasadori ONU ai bunăvoinţei, au lansat împreună cu organizaţia un fond de 40 de milioane de dolari în sprijinu ...
Încă nu vedem căderea economică a României la adevărata sa dimensiune, însă în spate, în fiecare oră, România mai pierde câte o firmă, câteva sute de locuri de muncă, câteva milioane de lei pentru bugetul de stat. Ca să vă faceți o idee, o analiză a Ziarului Financiar arată că România pierde 1 miliard de euro pe zi din cifra de afaceri, adică 50% din cifra de afaceri, și 30% din PIB (600 – 650 milioane de euro). De la instaurarea stării de urgență (pe care Iohanni ...
Peste trei sferturi dintre cele mai mult de 1.000 de cadre didactice participante la un sondaj susțin că nu au primit ajutor din partea școlii sau autorităților locale pentru predarea online, după suspendarea cursurilor din cauza epidemiei de coronavirus. Datele apar într-o analiză prezentată de organizația SuperTeach, primită de Edupedu.ro. În urma unui chestionar făcut și aplicat cu ajutorul companiei de cercetare Open-I Research, 60 la sută dintre respondenți au subliniat nive ...

Încă 35 de izolete pentru MApN

Luni, 13 Aprilie 2020 05:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Apărării (MApN) a primit al treilea lot de 35 de izolete și anunță că producţia acestora va continua şi în cursul săptămânii viitoare pentru lotul al patrulea, care cuprinde alte 20 de izolete, din totalul de 100 comandate. Produsul, dezvoltat de cercetătorii militari împreună cu medicii militari, îndeplineşte standardele de securitate pentru prevenirea riscurilor de contaminare în zona de izolare şi pe traseul de transport al persoanei infestate. ...

Academia Americană de Film a donat șase milioane de dolari

Duminică, 12 Aprilie 2020 12:00 | Publicat în MAGAZIN
Academia americană de film, organizaţia care acordă premiile Oscar, a donat șase milioane de dolari pentru a-i sprijini pe angajaţii din industria cinematografică afectaţi de pandemia de Covid-19, conform news.ro.  Academia a spus că patru milioane de dolari vor fi distribuiţi, în mod egal, între The Actors Fund şi Motion Picture & Television Fund. Restul de două milioane de dolari vor ajunge la Academy Foundation, pentru programul de granturi. „Având în vedere că ne co ...
Pagina 2 din 5