EXCLUSIV. Poliţia gălăţeană ascunde sub preş 18 crime

Joi, 10 Octombrie 2019 00:04 | Publicat în JURIDIC
În primele şapte luni ale anului, la nivelul judeţului nostru nu a avut loc nicio crimă! Asta susţin poliţiştii gălăţeni, într-un raport prezentat într-o şedinţă a Comisiei de Dialog Social de la Prefectura Galaţi. Deşi ne-ar plăcea să ne lăudăm cu o astfel de performanţă, datele prezentate de Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) sunt contrazise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, unde au fost înregistrate, în primele şase luni, nu mai puţin de 18 omo ...
"Împreună Pentru Moldova" este noul partid de centru dreapta apărut pe scena politică românească. Potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei, cererea de înfiinţare a fost aprobată de Tribunalul Bucureşti pe 7 octombrie 2019. Iniţiatorii noii formaţiuni politice sunt trei activişti civici: Marian Dumitru, fondator al comunităţii "Curăţăm Galaţiul", Ionel Apostol şi Cătălin Urtoi, reprezentanţi ai asociaţiei ieşene "Împreună pentru A8". Convinşi că "O Moldov ...

Firma gălăţeană Arcada, aşteptată să salveze EURO 2020

Sâmbătă, 01 Iunie 2019 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că a desemnat câştigătorul licitaţiei publice pentru construirea unei linii de cale ferată care să lege aeroportul Otopeni de Gara de Nord. Aceasta ar trebui să fie gata până pe 12 iunie 2020, dată la care va începe Campionatul European de fotbal (EURO 2020), competiţie în cadrul căreia România găzduieşte patru meciuri. Conform CFR SA, licitaţia, la care au participat trei ofertanţi, a fost câştigată de asocierea Arcad ...
Iarna 2018-2019 a fost una extrem de secetoasă şi a adus o premieră nedorită în agricultura judeţului Galaţi de după anul 1989, conform directorului executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţene, Valentin Huciu. „Culturile de toamnă și-au revenit în luna aprilie şi au răsărit, după ploile care au fost de aproximativ 30-35 litri pe metru pătrat. Este primul an în istoria postdecembristă a României când, cel puțin la Galați, culturile de toamnă nu au răsărit la t ...

Şcoala gălăţeană are o armată de colaboratori în judeţ

Luni, 11 Februarie 2019 08:30 | Publicat în CULTURA
A apărut numărul din ianuarie al revistei "Şcoala gălăţeană", publicaţie de informaţie pedagogică editată de Casa Corpului Didactic şi Asociaţia profesională "Şcoala gălăţeană", cea mai longevivă publicaţie de gen (261 de numere) - director prof. Ghiţă Nazare, cu un colegiu de redacţie profesoral şi artistic numeros.Între teme, informaţii din viaţa şcolilor din judeţ şi expuneri tehnice, Centenarul, cu Pacea de la Versailles, spectacol, formarea şi drepturile elev ...
Ce au în comun, din punct de vedere artistic, Roma, Bucureștiul, Chișinăul, Timișoara, Constanța, Cluj-Napoca (și alte șase importante orașe românești) cu Galațiul? O statuie: "Lupa Capitolina" sau "Lupoaica", o copie a monumentului din Muzeul Capitoliului din Roma. În orașul nostru, copia a fost inaugurată în 1996, fiind inițiativa Societății Culturale "Ginta latină" și a Uniunii Vatra Românească. Lucrarea a fost realizată de artistul gălățean Gheorghe Terescenco, pr ...
Compania gălăţeană Criomec este una dintre puţinele din ţară care a reuşit, în mai puţin de 25 ani, să intre „în liga mare” a producţiei industriale. Mai mult, compania nu numai că a devenit unul dintre noii piloni ai economiei locale - cu mai mult de 500 de angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 14 milioane de euro, dar a căpătat şi o anvergură internaţională, cu proiecte importante în ţări cu un blazon tehnic de invidiat, precum Germania, Franţa, Belgia sau Sued ...

Universitatea gălăţeană va preda româna în Ucraina

Sâmbătă, 21 Octombrie 2017 10:00 | Publicat în EDUCAŢIE
În timp ce Guvernul ucrainean a adoptat, luna trecută, o lege prin care şcolile în limba română şi a altor etnii vor fi închise treptat, la începutul săptămânii viitoare, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi va deschide cursurile unui an pregătitor de limba română la Universitatea pentru Umanism Pedagogic din Ismail. Începând de săptămâna viitoare, 64 de etnici români din Ucraina vor studia în anul pregătitor de limba română, urmând ca apoi, din septembrie anul ...