UPDATE, 23 iunie, 13,00: Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, marţi, 23 iunie, că lucrările scrise de la bacalaureat vor fi corectate în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul, începând din sesiunea iunie-iulie. Oficialul a precizat că această hotărâre va face obiectul unui ordin de ministru. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a anunţat, luni, 22 iunie, că reprezentanţii Ministerului Educaţiei au propus ca lucrările de la exa ...

Rock cu porţia, liber la manelizare

Marți, 23 Iunie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Patru discuri de platină, 11 de aur, peste 60 de milioane de albume vândute, mii de concerte, milioane de spectatori şi fani, aproape 50 de ani pe scenă. Cam asta ar însemna, în cifre, Jethro Tull, ce tocmai a cântat la Galaţi, cea mai rafinată dintre trupele de rock, alcătuită din muzicieni rasaţi, capabili să susţină partituri dintr-o plajă largă de genuri. O legendă vie la care, printr-o împrejurare nespus de norocoasă, am avut acces şi noi, gălăţenii. Ian Anderson e ...
* Emoţii pentru comisiile de examen la Matca şi Cudalbi * 24 de candidaţi au susţinut testul în condiţii speciale Peste 4.400 de elevi din judeţul Galaţi au susţinut ieri proba la limba şi literatura română din cadrul evaluării naţionale la clasa a VIII-a. Conform statisticilor întocmite de conducerea ISJ, au absentat în jur de 200 de elevi. 24 de elevi cu cerinţe educative speciale au susţinut examenul fie la domiciliu, fie la şcoală,  cu o comisie specială şi timp pre ...
Elevii se pot bucura de cursuri de engleză, paintball, tiroliene, ateliere de creaţie, concursuri de orientare turistică sau pot deveni cavaleri şi domniţe cu acte şi blazon Vă mai amintiţi vremurile când taberele de vară însemnau cazare în cameră cu câte şapte, zece sau chiar cincisprezece copii? Când spălatul pe dinţi se făcea în chiuvete gen jgheaburi, pline de rugină, nevopsite de ani buni, duşurile erau o raritate, iar apa rece era mai caldă decât apa caldă? Cân ...

Simularea examenului de admitere la Facultatea de Medicină

Marți, 16 Iunie 2015 12:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Facultatea de Medicină şi Farmacie va organiza pe 7 iulie, de la ora 9,00, în corpul MF, o simulare a examenului de admitere. Iniţiativa aparţine Societăţii Studenţilor Medicinişti. Înscrierile se fac pe site-ul www.ssmg.ro. După ce achită o taxă, cei interesaţi vor putea susţine examene pentru fiecare din cele cinci specializări (Medicină Generală, Dentară, Farmacie, Asistenţă Medicală Generală, Moaşe). Sursa foto: adolescentamedia.ro ...
Primarul Tecuciului Gerhardt Ţuchel ne-a anunţat vineri, 12 iunie, că s-a semnat contractul de management cu directoarea-adjunctă a Liceului "Ov. Caledoniu" şi finanţarea a fost deblocată, iar cadrele didactice îşi vor primi banii. "Inspectoarea generală Mioara Enache a fost prezentă la consiliul de administraţie din liceu prin care s-a delegat funcţia de conducere către directoarea-adjunctă a instituţiei, întrucât directoarea Dorina Bejan a intrat în concediu medical", ne-a ...
Olimpicii gălăţeni care au obţinut premii naţionale şi internaţionale au fost premiaţi ieri, 12 iunie, la Clubul ArcelorMittal, aşa cum se întâmplă în fiecare an. Alături de ArcelorMittal, anul acesta s-a alăturat acestui demers şi Şantierul Naval Damen, prin urmare premiile în bani au fost substanţiale. Cele două marii companii au dat, astfel, dovadă de responsabilitate faţă de comunitate, iar prezenţa celor doi directori generali - Christopher van der Stelt şi Bruno R ...
Spectacolul de lansare publică a primei promoţii de Masterat Teatru Muzical din România a Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi se va juca la Palatul Cotroceni, în sala Teatru, astăzi, 12 iunie, începând cu ora 11,00. "I Love You, You're Perfect, Now Change!" - spectacol pregătit de studenţii masteranzi la  Academia Centrală de Dramă din Beijing (China) - va fi jucat în prezenţa ambasadorului Republicii Chineze la Bucureşti, a reprezent ...
În urma concursului pentru un post şi jumătate de inspector pentru învăţământul primar, Teodor Ştefănică a luat punctajul cel mai mare, fiind desemnat inspector pentru postul întreg. Ştefănică a mai câştigat prin concurs şi jumătate de post de inspector pentru management educaţional. Jumătatea de post liberă pentru învăţământul primar a revenit lui Marcel Lazăr, Eugenia Stancu obţinând notă mai mică decât acesta. ...
* Edilul Tecuciului i-a anunţat pe dascăli că taie finanţarea instituţiei de învăţământ, inclusiv salariile lor, pentru că directoarea Dorina Bejan nu a semnat contractul de management * Directoarea liceului susţine că luni, în prima zi de bacalaureat, a fost nevoie de intervenţia Poliţiei, pentru că reprezentanţi ai Primăriei însoţiţi de Poliţia locală solicitau să intre în corpul de clădire în care se derula examenul, pentru a-i anunţa pe profesori că nu-şi vor l ...
Pagina 95 din 97