Ei sunt poştaşii fruntaşi la abonamentele Vieţii libere!
Luni, 01 Iulie 2019 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Patru este numărul fericiţilor câştigători ai concursului lansat de Trustul de Presă "Dunărea de Jos" la finele anului trecut, factorii poştali fruntaşi care au atras cât mai mulţi gălăţeni aproape de "Viaţa liberă" intrând joi, 28 iunie, în posesia premiilor. Trei vouchere de cumpărături, fiecare în valoare de 300 de lei şi o bicicletă complet echipată pentru munca de factor poştal, în valoare de 3.300 de lei, au fost înmânate la sediul "Vieţii libere" fruntaşilor ...
Textele prezentate vinerea trecută aparțin unei etape prin care am trecut cu toții. Începuturile sunt anevoioase în literatură, desprinderea de modelele clasice nu e fără un efort intens, conștient. Partea bună e că au existat câteva versuri și idei care să cucerească. Și că, prin actul ritualic de a citi aceste poeme în cenaclu, autorul le poate închide într-un sertar și are oportunitatea de a face un pas mare înainte. Îl așteptăm pe Valentin Dragoș cu mai multe lectur ...
Nimic nu s-a schimbat de la ultima noastră vizită în zona IREG de pe strada Siderurgiştilor. Strada arată tot ca după bombardament, staţia de tramvai este tot numai o bucată de asfalt, fără niciun paravan sau protecţie faţă de maşinile care trec în viteză pe lângă ea, iar staţia de autobuz, şi ea fără vreun acoperiş de vreme rea, este ocupată în majoritatea timpului de maşinile parcate pe trotuar.
Una dintre cele mai comerciale străzi din Galaţi, Siderurgiştilor are ...
N-am avut un război, dar avem "pierderi" cât n-am avut în două războaie mondiale… Scăderea demografică a României este uluitoare - de la 22,8 milioane de locuitori (recensământul din 1992), mai are în prezent (după datele statistice) în jur de 19,6 milioane de locuitori. Iar proiecţiile pentru următorii ani sunt de-a dreptul catastrofale. Potrivit studiilor realizate de ONU, România va fi, până în 2050, printre primele zece ţări cu cele mai mari scăderi demografice din lu ...
O veste bună pentru utilizatorii de smartphone-uri. Ce le oferă o nouă tehnologie
Joi, 28 Mai 2015 19:00 | Publicat în Gadget-uri
Producătorul chinez de smartphone-uri Oppo propune o nouă tehnologie de încărcare rapidă a telefoanelor inteligente, care oferă posibilitatea de a folosi telefonul timp de două ore după o încărcare de doar cinci minute, relatează agerpres.ro.
Intitulat VOOC, încărcătorul va fi oferit cumpărătorilor alături de noile modele R7 și R7 Plus, iar ulterior va fi disponibil și pentru alte dispozitive.
Sursa foto: oppo.com ...
Pagina 2 din 2