Mai mulţi înalţi oficiali ruşi au avut reacţii virulente, după ce un responsabil american a indicat joi că preşedintele american Joe Biden a dat în sfârşit undă verde Ucrainei să lovească ţinte pe teritoriul rus, lângă oraşul Harkov (în nord-estul Ucrainei), în anumite condiţii. Rusia va riposta în mod asimetric la atacurile ucrainene asupra teritoriului său cu arme furnizate de Statele Unite, a declarat vineri Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare a Dumei de Sta ...
Ucraina şi Rusia au anunţat, vineri, că au făcut un nou schimb de 75 de prizonieri de război din fiecare tabără, una din puţinele zone în care cele două ţări au cooperat de la începutul conflictului, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres. "În urma unui proces de negociere, 75 de militari ruşi care s-au aflat în pericol de moarte în captivitate au fost repatriaţi de pe teritoriul controlat de regimul de la Kiev. În schimb, au fost predaţi 75 de prizonieri de război d ...
Suedia a promis miercuri un nou ajutor militar pentru Ucraina, de 13,3 miliarde de coroane (1,16 miliarde de euro), „cel mai important” de până acum, transmite AFP. Pachetul va include în special avioane radar de recunoaştere ASC890, prin care Ucraina va dispune „de o nouă capacitate de recunoaştere radar aeropurtată şi de luptă împotriva unor ţinte în aer şi pe mare”, se arată într-un comunicat al guvernului suedez. Aceste avioane radar vor permite Kievului „să identif ...
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru Afaceri Externe şi Securitate, Josep Borrell, a cerut marţi un "echilibru" între nevoia Ucrainei de a ataca ţinte pe teritoriul Rusiei cu echipamente donate de către Occident şi riscul de escaladare a conflictului pe care această abordare îl poate presupune, informează EFE şi AFP. "Conform legii războiului, este perfect posibil, nu există nicio contradicţie în a riposta, în a putea contraataca pe oricine te atacă de pe terito ...

Belgia va furniza Ucrainei 30 de avioane F-16

Marți, 28 Mai 2024 16:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ucraina şi Belgia au semnat, marţi, la Bruxelles, un acord de securitate bilateral pe zece ani, ce include livrarea către Kiev a 30 de avioane F-16, informează Reuters, AFP şi dpa. Acordul a fost semnat de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi de premierul belgian Alexander De Croo. "Documentul include cel puţin 977 milioane de euro în ajutor militar belgian pentru Ucraina în acest an, precum şi angajamentul Belgiei de a furniza sprijin pe parcursul celor zece ani ai acordului" ...

Acord de securitate între Spania și Ucraina

Luni, 27 Mai 2024 17:19 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Acordul de securitate semnat luni de Spania şi Ucraina, în timpul vizitei oficiale a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Madrid, presupune un ajutor militar spaniol în valoare de un miliard de euro, a anunţat prim-ministrul conservator Pedro Sanchez, informează AFP. "Vom fi alături de Ucraina tot timpul necesar", a adăugat el, precizând că Spania va livra, de asemenea, Kievului noi tancuri Leopard. Acest acord de securitate este, potrivit lui Sanchez, al zecelea semnat de Ucr ...
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a insistat luni că ţările occidentale trebuie să permită Ucrainei să folosească armele pe care i le oferă pentru a putea să atace teritoriul rus, deoarece, în caz contrar, "are mâinile legate", informează EFE. "A sosit momentul să luăm în considerare ridicarea unora dintre restricţiile existente. Vedem că, în zona Harkov, linia frontului şi graniţa sunt aproape în acelaşi loc, iar Ucraina nu poate ataca ţinte militare pe terit ...
Ucraina susține că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov şi că a început un contraatac în acest sector al frontului, vizitat în aceeaşi zi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki, transmite AFP. Rusia a lansat pe 10 mai o ofensivă în regiunea ucraineană de graniţă Harkov, unde o ocupat de atunci o serie de localităţi şi a forţat armata ucraineană să-şi consolideze acolo trupele desfăşurând în zon ...
Românul arestat pentru acte de spionaj și acuzat de trădare în favoarea Rusiei se numește Alexandru Piscan și este din Ploiești, au arătat surse judiciare pentru Digi24. În luna martie, Alexandru Piscan își anunța candidatura la Primăria municipiului Ploiești, potrivit presei locale. „În cel mai greu și dificil context în care ne regăsim ca oraș atât administrativ, cât și politic, am decis să îmi anunț intenția de a candida la Primăria Ploiești”, anunța Alexandru ...

Pentru Rusia, UE și NATO sunt echivalente

Joi, 23 Mai 2024 15:06 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
O aderare a Ucrainei şi Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar echivala cu extinderea în continuare spre est a NATO, a afirmat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, întrebată în legătură cu posibilitatea ca cele două ţări să devină membre ale blocului comunitar european, transmite Reuters. Şefa diplomaţiei belgiene, Hadja Lahbib, a afirmat marţi că Belgia, care deţine în acest semestru preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene şi, ...
Pagina 1 din 30