Discuţia extrem de aprinsă în jurul ediţiei din acest an a Eurovisionului mi-a readus în atenţie un alt subiect, de data asta legat de realităţile noastre, ale gălăţenilor, lucruri care se întâmplă în jurul nostru şi de care suntem, cumva, prea puţin conştienţi, deşi se întâmplă aici, lângă noi, aproape.
Cel puţin câteva sute de muncitori străini - o statistică exactă mi-a fost imposibil să găsesc - se află, cel mai probabil, în acest moment în oraşul nostru, încercând, fiecare, să-şi facă un rost, cum se spune, fiindcă în ţările de unde provin - regiuni suprapopulate şi sărace din Asia - ar fi câştigat chiar mai puţin decât aici. Nevoia noastră de forţă de muncă, fie ea necalificată - precum muncitorii în construcţii, la şanţuri, cum se spune, sau prin agricultură - ori calificată - cum ar fi mecanicii, instalatorii, bucătarii, barmanii şi ospătarii - a făcut firmele de intermediere a forţei de muncă să se îndrepte spre aceste zone pentru a găsi oameni. La rândul lor, sacrificiul celor plecaţi la muncă nu a fost mic: familiile s-au îndatorat să-i ajute cu bani pentru biletul de avion, în unele cazuri, sau pentru a plăti onorariile firmelor de intermediere, au lăsat în urmă tot ceea ce cunoşteau şi iubeau, fiind singuri, printre străini.
Având, la rândul nostru, rude şi prieteni plecaţi la muncă în străinătate, te-ai gândi că ştim ce înseamnă şi înţelegem, pe undeva, ce-i costă străinătatea pe aceşti oameni. Dar, cel puţin din ce văd în jurul meu, mai avem de învăţat. Mulţi gălăţeni le aruncă din mers invective în timp ce se află la muncă, pe domeniul public. Alţii îi apostrofează uneori prin autobuze. E drept, nu toată lumea este rea, am înţeles că au fost şi oameni care i-au văzut la lucru, vara trecută, pe soarele de foc, şi i-au întrebat dacă au nevoie de apă sau de mâncare. Dar atitudinea generală este refractară, ideea că "ne fură locurile de muncă" fiind pe buzele tuturor, deşi, de fapt, sunt locuri de muncă pentru care nu se prezintă niciun român, în ciuda anunţurilor repetate de angajare. Şi atunci, ne întrebăm, de unde atâta înverşunare?
Când o să înţelegem că realitatea noastră nu mai este aceeaşi cu cea de acum 20, chiar 10 ani în urmă? Am rămas mai puţini şi am îmbătrânit, iar forţa de muncă tânără şi dispusă la efort vine din altă parte. Da, oamenii aceştia au altă culoare de piele, de regulă, altă religie, alte obiceiuri şi tradiţii, dar, fundamental, îşi doresc şi ei ce ne dorim cu toţii: să fie sănătoşi, să trăiască în siguranţă, să fie iubiţi şi fericiţi.
Chiar ne doare aşa de mult fericirea altora, de nu putem să-i lăsăm să şi-o trăiască?
