Alexandru (Aleksandr) al II-lea Nicolaevici, țar al Rusiei și Mare Duce al Finlandei, s-a născut pe 29 aprilie 1818, la Small Nicholas Palace, Gubernia Moscova, Imperiul Rus.
Până a urcat pe tronul Rusiei, la vârsta de 37 de ani, Alexandru a dat puține semne legate de potențialul său de lider. Educația sa ca viitor țar a fost realizată sub supravegherea unui poet liberal romantic și talentat translator, Vasili Jukovski.
Neobișnuit pentru acele vremuri, tânărul Alexandru a făcut un tur al Rusiei de șase luni, vizitând 20 de provincii ale țării. De asemenea, a vizitat multe țări vest-europene. Ca țarevici, Alexandru a devenit primul moștenitor Romanov care a vizitat Siberia.
Alexandru al II-lea a urcat pe tron la moartea tatălui său, în 1855. Primul său an de domnie a fost dedicat urmărilor războiului din Crimeea, ale eșecului negocierilor de pace de la Sevastopol conduse de consilierul său de încredere, prințul Alexandru Gorchakov. Încurajat de opinia publică, Alexandru al II-lea a început o serie de reforme radicale. Este cunoscut drept "țarul eliberator", pentru decretele prin care i-a emancipat pe șerbi. Arhitectul politicii sale a fost Nicolai Alexeievici Miliutin.
A înfăptuit reforma agrară din 1861, prin care ţăranii erau eliberați de șerbie și aveau dreptul să cumpere pământul pe care îl munceau (cu termen de plată în 49 de ani). Din cauza opoziției moșierimii, reforma a devenit un compromis care prevestea eșecul: țăranii nu erau nici mai fericiți, nici n-o duceau mai bine în urma reformei de abolire a iobăgiei, fapt care se pare că l-a convins pe Alexandru, cu puțin timp înainte de asasinarea lui, să admită finalmente cererea insistentă a societății și chiar a unei părți a nobilimii de adâncire a reformelor, prin înființarea unui parlament (Duma). După eliberarea din iobăgie, țăranii au rămas în medie cu 30% mai puțin pământ spre cultivare, decât înaintea edictului.
Continuând politica de cuceriri, în 1858 a anexat ținutul Amur, care aparținea Chinei. După un război care a durat aproape 50 de ani, în 1859 a supus Caucazul de răsărit, iar în 1864 Caucazul de apus. A purtat războiul ruso-turc (1877-1878).
S-a stins din viață pe 13 martie 1881, la Sankt Petersburg, asasinat de anarhiști.
