La plimbare cu un autoturism radiat din circulație

La plimbare cu un autoturism radiat din circulație
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea, pe drumurile publice, un autoturism radiat din circulație de către autoritățile din Danemarca. Descoperirea a fost făcută pe 13 mai a.c., în jurul orei 21,00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de competenţă. Un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localității Stoicani, județul Galați, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autoturism, marca VW Passat, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Regatului Danemarca, condus de un tânăr, cetățean român, în vârstă de 21 de ani. Existând suspiciuni cu privire la starea juridică a autoturismului și la autenticitatea documentelor prezentate la control, oamenii legii de la frontieră au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, în urma cărora au constatat că autoturismul a fost radiat din circulație, din luna ianuarie a anului curent, de către autoritățile din Danemarca. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Citit 1848 ori Ultima modificare Marți, 14 Mai 2024 16:18

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro