TV MANIA - Viaţa Liberă Galaţi

Dar de suflet de la Paula Seling - concert de pricesne

Scris de Joi, 02 Mai 2024
* Primenire. Degeaba v-aţi întors casa cu josul în sus şi aţi lustruit fiece colţişor, ca să sclipească totul de curăţenie, dacă în suflet e praf şi negură! Cum nu s-au inventat aspiratoarele ori maşinile de limpezit sufletul, poate că ar ajuta emoţia înălţătoare a unor pricesne. Mai ales dacă…

Ce i-au spus îngerii lui Adi Minune

Scris de Miercuri, 01 Mai 2024
* Revelații. "Prima dată au venit doi îngeri. Eram între vis și realitate. Și pe Doamne-Doamne l-am visat în același pat, adică unde au venit și îngerii. Cu îngerii am vorbit. Pot să spun?", mărturisea la "Xtra Night Show" Adrian Minune. "Dacă n-au înjurat!", și-a luat măsuri de siguranță amfitrionul…

Petrecere armânească, de 1 Mai

Scris de Marți, 30 Aprilie 2024
* Concert. "Lunâ albâ, lunâ msheatâ/ Lunjineadzâ calea-aesta anvârligatâ...", îmi fredonează cel mai petrecăreț dintre gânduri, de când am aflat că, de 1 Mai, cântăm și dansăm armânește. Fiecare la el acasă, în fața televizorului dat pe TVR1, care va (re)transmite, de la ora 15,00, "Armâna mea" - "un spectacol…

Cum ne îmbolnăvesc ura, stresul şi agresivitatea

Scris de Luni, 29 Aprilie 2024
* Vindecare la trup şi la suflet. "Gândirea negativă înseamnă chimie negativă. Suntem sub incidența bolii. Stresul, ura mai ales, ura este cancerul ființei! În momentul în care gândim, emitem un câmp care are semnificație pozitivă, în sens favorabil sănătății sau, dimpotrivă, negativă. În fiecare clipă, când gândim, gândul nostru…

Cu cât vinde Prunariu un ceas care „a fost în spaţiu”

Scris de Duminică, 28 Aprilie 2024
* Comori. "Doar" 500.000 de euro cere Dumitru Prunariu pentru vânzarea unui ceas care a fost în spaţiu, cel puţin aşa reiese din clipul de promovare al unui nou proiect tv: "Vânătorii de comori", pe History Channel România. Primul român care a zburat în spaţiul cosmic nu este singura celebritate…

Reverență artistei Dida Drăgan, la "Dăruiește Românie!"

Scris de Vineri, 26 Aprilie 2024
* Performanță și talent. Nichita Stănescu obișnuia să-i spună Didei Drăgan "Doamna Oscar". "Exigențele unui artist ca Dida Drăgan, față de versuri, nu numai față de muzică, denotă o inteligență și un rafinament care nu admit diletantismul și compromisul", remarca poetul Grigore Vieru despre "vocea de flacără" a muzicii românești.…

Emoţionanta poveste a gălăţencei de la „Chefi la cuţite”

Scris de Joi, 25 Aprilie 2024
* Din Islanda, la Cuca. Alexandra Gabriela Veber are 34 de ani, este din Cuca, judeţul Galaţi, şi face parte din echipa lui chef Orlando Zaharia la "Chefi la cuţite". Pasionată de gătit, sensibilă, emotivă şi implicată, Alexandra are o poveste de viaţă uimitoare, marcată de lipsa de încredere în…

La 80, ca la 20 de ani: fără griji, dar cu mulți bani!

Scris de Miercuri, 24 Aprilie 2024
* Petrecere. "Filmați un boșorog ca mine?! Eu mă pregătesc de ultimul drum. Acolo mă așteaptă, nu știu dacă oi fi sus sau jos. Următorul eveniment va fi la 90 de ani. Atunci o să fie cu «veșnica pomenire»”, glumea Cristian Țânțăreanu cu jurnalista de la "Star Matinal", care documenta…

Când te sărută Regina Întunericului

Scris de Marți, 23 Aprilie 2024
* Surpriză. Știu că sună un pic înfiorător, dar nu vă gândiți la sărutul Doamnei cu coasa. Prestatoarea de sărut a fost Gabriela Lucuțar, supranumită "Regina Întunericului" datorită afacerii cu servicii funerare de lux - dar în special pasiunii cu care vorbește despre defuncți, concurentă în echipa lui chef Ștefan…

„Nasty”. Ori îl acceptăm, ori îl împuşcăm!

Scris de Luni, 22 Aprilie 2024
* Premieră. "Am ştiut că era zbanghiu, da’ nu aşa! Am auzit poveşti, dar asta a confirmat", a mărturisit Nadia Comăneci, la premiera filmului documentar "Nasty", după cum am aflat la emisiunea "Exclusiv VIP" cu Cristi Brancu. În opinia Nadiei Comăneci, filmul este fabulos şi i-a felicitat pe realizatori că…

Inventatorul român premiat de două ori la Geneva

Scris de Duminică, 21 Aprilie 2024
* Valoare. Poate că, dacă ne-am cunoaşte mai bine valorile reale, le-am respecta şi ne-am preţui şi pe noi mai mult: ca oameni, ca ţară. Iată de ce – cu riscul de a-mi reproşa că promovez mai mult decât se cuvine televiziunea naţională – mă grăbesc să vă povestesc despre…

Talibanism cu crucea-n mână

Scris de Vineri, 19 Aprilie 2024
* Aberant. „Fetele frumoase atrag băieți! Și pe urmă băieții intră în pușcărie că au... tras de fete. Da, e greșit, înțeleg că vor fi condamnați, că vor face pușcărie! Dar fetele nu sunt chiar nevinovate. Trebuie luate și ele la judecată. Dacă ăsta face șase ani de pușcărie, să…

Secretele tinereții fără bătrânețe

Scris de Joi, 18 Aprilie 2024
* Sondaj. "Secretul tinereții fără bătrânețe e un cuțit cu dublu tăiș. Trebuie să iei partea bună. Tinerețea fără bătrânețe o am deja prin spirit. Pe partea cealaltă, fizică, mi-ar plăcea să aduc niște îmbunătățiri sau să țin timpul în loc, dar, pe de altă parte, îmi plac și ridurile…

Interviu cu un „spion”, la TVR

Scris de Miercuri, 17 Aprilie 2024
* Măgureanu 007. "Dialog printre comploturi, cu misteriosul domn Virgil Măgureanu", aşa se intitulează interviul pe care îl va difuza TVR 1 la "Dosar România", pe 18 şi 25 aprilie, de la ora 22,00. "Azi, Virgil Măgureanu este dispus să vorbească. El dezvăluie - sau, mai bine spus, recunoaște -…

„Chefii la cuţite” redevin „MasterChefi”

Scris de Marți, 16 Aprilie 2024
* Alegere. "Gata, le-a trecut oboseala?", m-am trezit întrebând ironic când am dat peste vestea reîntoarcerii chefilor Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu la Pro Tv. La show-ul culinar care i-a făcut cunoscuţi, "MasterChef România", Pro Tv a anunţat spectaculoasa revenire a emisiunii în program, dar mai ales a…

Ce esenţă are succesul unei afaceri cu parfumuri

Scris de Luni, 15 Aprilie 2024
* Maturitate. Ştiu că nu e prima dată când o scriu, dar transformarea Denisei Tănase din "căprioară" într-o femeie de afaceri cu real succes nu încetează să mă uimească. Îmi aminteam de apariţiile tot mai nefericite, ca să nu spun penibile ale celor două "Bambi"ne, în emisiuni-concurs de nişă. De…

Degeaba ţii post de mâncare, dacă nu ţii post de răutate!

Scris de Duminică, 14 Aprilie 2024
* Sfaturi. "Mai păcat e ceea ce ne iese din gură decât ceea ce ne intră", este vorba pe care n-am s-o uit de la bunicile mele, chit că amândouă ţineau cu religiozitate posturile. La spusele lor înţelepte mi-a zburat gândul ascultându-l pe părintele Vasile Ioana, la Exclusiv VIP cu…

Iuliana Tudor face petrecere cu cântec

Scris de Vineri, 12 Aprilie 2024
* Duminică seara. "Vino alături de noi să-i aniversăm pe cei mai iubiţi artişti români! Ei sunt modele pentru tinerii interpreţi şi repere pentru istoria folclorului autentic. Contează pe cei mai buni aici, la «Petrecere cu cântec». Preţuim muzica, dansul şi valorile tradiţionale! Vă aştept cu drag!", ne invită Iuliana…

Găinuşa de pe „Only” face ciorba bună

Scris de Joi, 11 Aprilie 2024
* Cu perişoare. "Pe social media sunt mereu întrebată: «Ciorbă ştii să faci?!». Am trei pagini de TikTok şi trei de Instagram", povestea la "Chefi la cuţite" Anca Răducanu, cunoscută creatoare de conţinut fără prejudecăţi, sub numele de Anca Jst. După cum spunea, n-a avut norocul în viaţă să aibă…

Dacă ați fi mafioți, ce nume „de scenă” v-ați alege?

Scris de Miercuri, 10 Aprilie 2024
* Sondaj. "Pe tine cum vrei să te cheme?!", era una dintre întrebările copilăriei atunci când joaca avea la bază un scenariu de film, în care fiecare își asuma o nouă identitate. Și să fi vezi proteste când cineva era strigat pe numele real și nu pe cel ales. La…

Sufletul pereche de la semafor

Scris de Marți, 09 Aprilie 2024
* Destin. Mai avea un pic și urca în portbagaj cu mașina, iar acum vă semnalizează ostentativ la semafor? V-a claxonat languros în timp ce traversați? Nu înseamnă că e musai un nesimțit(or) care vă hărțuiește. S-ar putea să fie sufletul pereche și să treceți pe lângă el fără să…

Îngerul tigăilor şi al locului de parcare

Scris de Luni, 08 Aprilie 2024
* Terapie. "Doamna Mureșan, copiii învață de mici rugăciunea «Înger, îngerașul meu», însă ca adulți sunt puțini cei care o mai spun. Cum pot oamenii să ceară ajutorul îngerilor?", a fost una dintre cele "40 de întrebări" pe care Denise Rifai i le-a adresat Ritei Mureșan. "Simplu! Este ca o…

Românca universală care a îmbrăcat Terra în tricolor

Scris de Duminică, 07 Aprilie 2024
* Dar al lumii capăt nu-i… „Este prima femeie din lume care a ajuns, la peste 60 de ani, la ambii poli geografici ai planetei, pe schiuri, în același an. Și prima femeie care a ajuns la toți cei cinci poli: cei doi geografici, cei doi magnetici și polul frigului;…

Nu știi tu să fii bărbat... la Survivor

Scris de Vineri, 05 Aprilie 2024
* Bârfă. „Ți se pare că Zanni e prea puțin bărbat pentru Ana Porgras?”/ „Nu, mi se pare că Ana Porgras e prea puțin femeie pentru Zanni”, mi-a fost dat să aud urechilor „La Măruță”, emitenții celor două afirmații fiind Cristi Mitrea și Sebastian Chitoșcă. „Pardon?!”, mi s-a răsculat de-odată…
Pagina 1 din 121