Fapte bune și smerenie, din inimă şi fără răutate

Fapte bune și smerenie, din inimă şi fără răutate
Evaluaţi acest articol
(28 voturi)

Despre fapte bune și despre smerenie se vorbește destul de des în zilele noastre, dar mai ales în această perioadă premergătoare marii sărbători a Învierii Mântuitorului. Poate că avem nevoie să auzim zilnic despre necesitatea fiecăruia dintre noi de a face fapte bune în această lume în care ura, invidia și pizma față de semeni au ajuns să fie conduita zilnică a unora dintre noi. De câte ori n-am auzit în jurul nostru fraze precum "Oare ce-a făcut ăsta de are atâția bani?" sau "Oare și-a făcut casa asta din bani cinstiți?", întrebări la care nu așteptăm musai un răspuns, dar care arată că ne roade invidia față de ceea ce are cel de lângă noi.

În acelaşi timp, mila față de cel de lângă noi aproape că nu mai există. Auzi din ce în ce mai rar "Săracul de el, nu are nici după ce bea apă". Astfel de situații de viaţă ne lasă de cele mai multe ori indiferenți, gândindu-ne că așa i-a fost soarta bietului om sau poate că a făcut el ceva greșit și a pierdut tot ce a avut, deci își merită cu prisosință necazurile. Cât despre fapte bune? E greu de spus, pentru cei mai mulți dintre noi, când am făcut-o pe ultima. Ba că nu avem timp, ba că nu avem bani, ba că abia ne descurcăm noi și tot așa.... o mulţime de motive care ne justifică acţiunile sau care ne absolvă de vina de a nu face fapte bune.

În această perioadă a sărbătorilor pascale suntem îndemnați să fim mai buni, mai înțelepți și să ne facem griji și pentru sufletul nostru. Să mergem la biserică și să medităm la viața noastră și la cât de repede trece timpul și să înțelegem că a face fapte bune este o provocare zilnică pentru fiecare dintre noi, care ne ajută să ne simțim mândri și împliniți spiritual. Nu ni se cere să facem fapte bune care să zguduie lumea și care să fie mediatizate și publicate pe toate site-urile, ci fapte bune care rămân în noi și pentru noi. Să încercăm, măcar în aceste zile, să uităm de bârfă, răutate și invidie, iar atunci când îi urăm cuiva "Sărbători fericite" să o facem din inimă, nu doar pentru că așa e la modă în aceste zile.

Fie ca în aceste zile ale sărbătorilor pascale să petrecem clipe magice în familie, alături de cei dragi și să ne bucurăm de Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

"Viața liberă" le urează, cu acest prilej, gălățenilor, cititorilor săi și tuturor celor ce serbează Paştele să petreacă în lumina binecuvântată a Învierii, să fie sănătoși, mai smeriți și mai buni.

Citit 1162 ori Ultima modificare Joi, 02 Mai 2024 15:21

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro