După podul de flori, vin podurile de cereale

Marți, 24 Octombrie 2023 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Ne place și vrem să construim poduri. Am descoperit, puțin cam târziu după occidentali, că podurile sunt bune, îți faci treaba cu ele. Unele ne-au ieșit, altele nu prea, iar la altele încă muncim cu spor sau le cârpim imediat după ce le-am inaugurat. La Siret, de exemplu, anul trecut, podul de la Luțca s-a prăbușit după numai nouă luni de când fusese reparat. Atât de bine l-au reparat, încât două mașini au căzut în apă cu tot cu șoferi, atunci când îl traversau. Din ...

Bătăile din curtea școlii, virale pe internet

Luni, 23 Octombrie 2023 00:02 | Publicat în EDITORIAL
Nu credeam să ajung să spun și eu, precum bunicii și părinții, „pe vremea mea...”, dar iată că realitatea cotidiană mă împinge și la asemenea reflecțiiÎntr-o dezbatere desfășurată la „Viața liberă” pe 20 septembrie, despre starea învățământului gălățean, aflat sub amenințarea drogurilor în școli și a violenței, am discutat cu invitații de atunci, printre altele, și despre cum altercațiile din curtea școlii au ajuns subiect de filmări, distribuite apoi ...

Galațiul elitelor

Sâmbătă, 21 Octombrie 2023 00:02 | Publicat în EDITORIAL
„Cu tot respectul, dar Galațiul l-a dat doar pe domnul Bejan?”, ne întreba un cititor, într-un comentariu postat la articolul în care anunțam că elevii şi studenţii gălăţeni au şansa de a intra în dialog cu cel mai titrat român în viață. Nu, Galațiul nu l-a dat doar pe profesorul Adrian Bejan. Galațiul a dăruit lumii o seamă de oameni extraordinari. Gălățeni care au uimit lumea! Și primul nume care îmi vine în minte – poate și din mândrie feminină – este ce ...

Profesorul, omul bun la toate

Vineri, 20 Octombrie 2023 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Drama prin care trece o familie care își conduce fiul pe ultimul drum, în aceste zile, după ce acesta a ales să își încheie socotelile cu viața la doar 18 ani, a îndurerat un oraș întreg, cunoscuți sau necunoscuți ai tânărului. Elev la un liceu de prestigiu din oraș, acesta era cunoscut în rândul colegilor și al profesorilor ca fiind un adolescent introvertit, care comunica destul de puțin cu cei din jur. Era, însă, bun la învățătură, se pregătea pentru bacalaureat ...

Prea mici pentru o lume atât de mare

Joi, 19 Octombrie 2023 00:02 | Publicat în EDITORIAL
După o perioadă de ani de zile în care opinia publică românească a fost mai degrabă indiferentă față de ceea ce se întâmpla pe scena internațională, iată că, în ultima perioadă, evenimentele de pe alte meridiane vin pur și simplu peste noi. În astfel de situații ne dăm seama și cât de vulnerabili suntem, în anumite privințe, atunci când suntem puși ”în fața faptului împlinit”. Din păcate, cam de la pandemia de COVID-19 încoace parcă tot suntem, de voie, de ...

Da' aeroportul, unde-i aeroportul? Sau măcar proiectul!

Miercuri, 18 Octombrie 2023 00:01 | Publicat în EDITORIAL
După o lungă perioadă de inactivitate, în ultima vreme se lucrează din nou la modernizarea drumului de centură, mai exact la finalizarea podului hobanat, care ar urma să fie gata până la sfârşitul anului. În totalitate, Centura mică va fi dată în folosinţă cel mai probabil în vara viitoare, în prag de alegeri, evident, deşi ar fi trebuit finalizată încă din aprilie 2022. Până atunci, avem parte de "comunicări" din două-n două zile despre câte roabe de asfalt s-au ma ...

Paznic cu fiolă, meserie de siguranță publică

Marți, 17 Octombrie 2023 00:02 | Publicat în EDITORIAL
Timp de vreo 25 de ani, în România a funcționat temutul Decret 400 după care, dacă erai prins băut la serviciu, dădeai de belea și îți pierdeai și pâinea. Se aplica, mai cu seamă, în domeniile unde se lucra la foc continuu, cu mașini grele și pericol de explozie. Fiola la intrarea și/sau la ieșirea din serviciu a fost un obicei ce n-ar fi trebuit să dispară așa cum, din păcate, s-a cam dus și industria grea, unde vigilența era literă de lege. Dimpotrivă, chiar ar fi tr ...

Paradoxurile de pe piața muncii din Galaţi

Luni, 16 Octombrie 2023 00:02 | Publicat în EDITORIAL
Pe 27 octombrie, la Galați va avea loc o nouă bursă a locurilor de muncă pentru absolvenți. Este un eveniment pe care Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați îl organizează an de an, toamna, cu excepția celor doi ani în care pandemia a spus "Stop joc!". Tot în fiecare an, dar primăvara, AJOFM Galați organizează burse generale ale locurilor de muncă. În esență, cele două evenimente - bursa generală și cea pentru absolvenți - au același grup-ți ...

Meciul "Spitalul și încrederea" - etapa a II-a

Sâmbătă, 14 Octombrie 2023 00:02 | Publicat în EDITORIAL
Imediat ce a apărut informația conform căreia Spitalul Județean Galați a fost "acreditat cu încredere redusă", reacțiile gălățenilor, mai ales în mediul online, nu au întârziat să apară Unii spuneau că ar fi trebuit să explicăm din titlu că medicii nu aveau nicio vină, deși era clar, dacă citeai articolul până la capăt, alții, dimpotrivă, considerau că am fost prea blânzi, că ar fi trebuit să spunem noi ce greșesc medicii etc, deși, evident, nimeni nu poate emit ...

Celălalt obraz al legii

Vineri, 13 Octombrie 2023 00:02 | Publicat în EDITORIAL
"Mai bine scapă zece vinovați decât să moară un singur nevinovat", așa mi s-a explicat, când eram studentă, la un seminar de Drept Penal, despre abolirea pedepsei cu moartea în România. Că nu execuția în sine este cel mai greu de îndurat pentru condamnat, ci așteptarea pedepsei capitale. Că suntem un popor civilizat, creștin, educat și european, care nu-și poate condamna semenii la moarte. Ci trebuie să încerce recuperarea, reabilitarea și redarea lor pentru societate... Fr ...
Pagina 18 din 24