„Cutia Pandorei” - premieră mondială cu autorul în sală

„Cutia Pandorei” - premieră mondială cu autorul în sală
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cea mai nouă premieră a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, „Cutia Pandorei” este o premieră mondială. Regizorul Eugen Făt (FOTO) pune pentru prima dată în scenă piesa autoarei maghiare Katalin Thuroczy, care şi-a anunţat chiar prezenţa la premiera de la Galaţi.

Primul spectacol este programat pentru data de 12 februarie, la reprezentaţie urmând să participe şi traducătoarea textului, precum şi reprezentanţi ai Ambasadei Ungariei la Bucureşti.

O comedie neagră

Eugen Făt spune că a ales „Cutia Pandorei” după ce a văzut o altă montare a unei piese scrise de Katalin Thuroczy.

„Am văzut la Odeon, în Bucureşti, o reprezentaţie după un text al autoarei, în regia lui Radu Afrim şi mi-a plăcut foarte mult. Mi-am dat seama că are mână bună şi am decis să îi caut textele”.

„Am descoperit astfel această piesă care mi-a plăcut şi pe care am hotărât să o pun în scenă”, a declarat regizorul spectacolului, Eugen Făt.

Acesta spune că a intervenit totuşi în textul lui Katalin Thuroczy, aşa cum s-a întâmplat şi la celelalte piese pe care le-a pus în scenă până acum.

„Piesa originală are două personaje, în reprezentaţia mea apar trei personaje, am mai introdus un rol, pe care eu îl consider esenţial. Este o comedie neagră, care prezintă un conflict între generaţii”.

„Pretextul este o comoară, însă, de fapt, piesa vorbeşte despre realaţia dintre personaje”, dezvăluie Eugen Făt câte ceva despre premiera pe care o pregăteşte.

Miza pe actori

Spre deosebire de celelalte reprezentaţii ale lui Eugen Făt, în care accentul cădea pe imagine, muzică, sugestie, de data aceasta cel mai important va fi jocul actorilor.

„Am colaborat foarte bine cu cei trei actori, Ioana Citta Baciu, Petrică Păpuşă şi Cosmin Panaite. Accentul va cădea în proporţie de aproape sută la sută pe actorie”.

„E un exerciţiu de actorie, nu voi folosi muzică, doar sunete. Mai avem, de asemenea, un decor superb, impresionant. Piesa e chiar realistă, e diferită faţă de ceea ce am făcut până acum, am schimbat puţin stilul”.

„Am păstrat destul de mult direcţia dată de text, chiar dacă am mai adăugat un personaj”, a mai precizat regizorul Eugen Făt.

„Cea mai bună reprezentaţie”

Katalin Thuroczy este al doilea autor care va avea posibilitatea să îşi vadă reprezentaţia de la Galaţi.

„A mai fost un autor care a văzut piesa pusă în scenă de mine. Este vorba despre Ioan Peter, care a ţinut să vadă reprezentaţia noastră, ˝Tot ce se dă˝”.

„Vestea bună este că Ioan Peter a spus că piesa noastră este cea mai bună reprezentaţie dintre cele cinci-şase care s-au făcut până acum”.

„Asta în ciuda faptului că din toată piesa lui eu am păstrat doar trei pagini. Sper la o reacţie asemănătoare şi din partea lui Katalin Thuroczy, chiar dacă am modificat textul şi de data aceasta”, a anticipat Eugen Făt.

Premiera piesei „Cutia Pandorei” va avea loc pe data de 12 februarie, la Sala Studio.

Distribuţia este formată, cum spuneam, din Ioana Citta Baciu, Petrică Păpuşă şi Cosmin Panaite, scenografia aparţine Gabrielei Bondărescu Catargiu, iar traducerea textului este semnată de Anamaria Pop.

Explicaţie foto: „Sper ca autoarea să fie mulţumită de reprezentaţie, chiar dacă i-am modificat puţin textul” (Eugen Făt)

Citit 4479 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.