După desfiinţarea Centrului de librării, câţiva dintre oamenii care şi-au legat destinul de cuvântul tipărit încă de pe vremea când o carte bună constituia „marfă de contrabandă” nu au părăsit domeniul, încercând, pe cont propriu, să continue istoria cărţii în tranziţie, la Galaţi: soţii Rotaru de la Librăria „C.Negri”, Costina Muşat de la „Lumina” şi soţii Negrea de la A.F. „Negrea”. Am încercat să aflăm cum au supravieţuit micile lor afaceri în ultimii ani.
„C.Negri” s-a mutat la Paltin
În urmă cu opt ani, Elisabeta şi Ionel Rotaru au decis să ducă mai departe una dintre librăriile de tradiţie ale oraşului – „Costache Negri”. Au înfiinţat S.C. Eurolibris SRL, au închiriat spaţiul de pe strada Domnească de la familia Prodrom, proprietarii clădirii. „Chiria era la preţul pieţei şi, o perioadă destul de bună, începând din 2003, am reuşit să o plătim, chiar să punem şi ceva deoparte. Din 2008, însă, situaţia s-a înrăutăţit, s-au tăiat subvenţiile – acea sută de euro pentru profesori, care făcea ca librăriile să fie asaltate de cadre didactice. După ce nu s-a mai dat suta de euro, am rămas cu datorii la furnizori. Apoi nu s-au mai dat nici bani pentru achiziţii de carte la bibliotecile din judeţ. Oamenii au început să meargă în supermarketuri, unde iau o mare păcăleală, preţurile acolo fiind mai mari. Astfel că am fost nevoiţi să ne mutăm la parterul blocului Paltin 1, în Mazepa, lângă Biserica Precista. Aici e ca într-o staţiune: lume selectă, populaţie îmbătrânită, care, însă, nu ne trece pragul nici măcar din curiozitate”, spun cu amărăciune soţii Rotaru. Hărţi, dicţionare, enciclopedii, materiale didactice, toată gama de carte – mii de titluri, drapele, fanioane, steme, imnul României, portrete de scriitori, reproduceri de pictură, rechizite, papetărie, articole de birotică, ghiozdane, audio-books cu poveşti şi fabule interpretate de actorii Teatrul Dramatic gălăţean – toate îşi aşteaptă, tăcute, cumpărătorii.
„Ne-ar trebui un sindicat al librarilor”
Costina Muşat lucrează de aproape 30 de ani cu cărţile. A deschis Librăria „Lumina” pe strada Bălcescu, în 2002. „Până în 2010 încă a fost bine. Acum, însă, e din ce în ce mai greu. Nu ştiu dacă de vină e criza sau ceea ce se întâmplă în tot sistemul de învăţământ. A dispărut noţiunea de lectură a cărţii. Sigur, citim şi pe internet, dar eu zic că nu e acelaşi lucru: să ţii în mână o carte, să-i simţi mirosul de hârtie înseamnă cu totul altceva. Probabil că şi din acest motiv copiii nu mai sunt atât de sensibili ca altădată, mi se par cumva robotizaţi. Sper să nu gândesc ca un om învechit, dar pur şi simplu îmi displace ideea de calculator: cred că nu ne-a făcut nici mai frumoşi, nici mai buni, nici mai interesanţi calculatorul, în ultimii ani”, spune Costina Muşat. Întrucât Librăria „Lumina” are şi profil religios, în prezent, cel mai bine se vinde cartea religioasă: „Toată lumea a devenit supercredincioasă, ceea ce nu e rău, însă trebuie, totuşi, să ne ocupăm şi de şcoală, şi de cultura generală a copiilor. Ideea ministrului Funeriu de a reintroduce lectura în şcoală mi se pare lăudabilă”. Prin felul său de a fi, Costina Muşat este o luptătoare şi o optimistă: „Regret că nu am făcut un sindicat al librarilor, pentru că e anormal ce întâmpinăm în ultimii ani, chiar în privinţa legăturii cu editurile. Consider o nedreptate faptul că o editură care are contract cu librăriile comercialiează cărţi în şcoli. Şcoala trebuie să facă educaţie, studiu, nu comerţ. Nu e normal ca profesorii să se ocupe de vânzări de caiete speciale, comenzi speciale – fiscalitatea nu o discut, e o altă poveste. E o luptă din ce în ce mai grea. Librăriile din reţele ce aparţin unor edituri mari – Humanitas, Diverta, Teora se descurcă altfel, dar ele nu cuprind toată gama de carte. Chiar dacă, vorba unui director de teatru, cărţi se găsesc pe toate drumurile, eu consider că nu poţi vinde carte la tarabă. Nu poţi face o lansare de carte la tarabă, ca-n piaţă. Iubesc cartea şi ţin la felul cum o păstrăm şi o prezentăm”.
„Tot ce îmi doresc e să nu închid librăria”
Tot în 2002, Lucica Negrea a deschis, împreună cu soţul său, „A.F.Negrea”, firmă ce cuprinde sediul din Ţiglina I, de lângă CNMK şi patru tarabe. „La început, vânzările mergeau bine. Din 2009, însă, activitatea s-a redus. Clienţii fideli mă ştiu de pe vremea când lucram la Librăria Centrală şi, chiar dacă acum cumpără mai puţin, vin să ne vadă. Mai mult stăm de vorbă. Singurele obiecte care încă se mai vând sunt cele de papetărie – caiete, dosare, stilouri. Şi copiatorul merge bine. Doar când câte un profesor insistent le spune elevilor «Nu mă interesează, citiţi Maitreyi!», atunci vindem „Maitreyi”. Am renunţat la o mulţime de colaborări cu edituri, pentru că nu mai mergea vânzarea de carte, iar dintre cele trei librării gălăţene noi eram cei care lucram cu Biblioteca «V.A.Urechia» şi cu instituţiile similare din judeţ. Acum, de când nu se mai dau acei bani pentru achiziţii a trebuit să renunţăm, de pildă, la colaborarea cu Editura Polirom, unde cărţile de specialitate nu merg la vânzare liberă, dar mergeau la biblioteci. În momentul de faţă cumpărăm direct, cu bani, doar ceea ce ştim că merge. Neavând nici spaţiu de depozitare, trebuia să facem stocuri în fiecare lună, ceea ce însemna muncă şi timp pierdute inutil. Înainte erau sezoane cu vânzări bune: toamna – manuale şcolare, iarna - cadouri de Crăciun, acum nu se mai poate vorbi de vreun sezon de vârf”. Cea mai mare dorinţă a Lucicăi Negrea este să nu fie nevoită să închidă librăria.
Ceea ce aşteaptă, cu siguranţă, toţi cei cu care am stat de vorbă, sunt vremuri mai bune, în care cărţile să-şi ocupe, din nou, locul cuvenit în casele şi în vieţile noastre.
