Pavel Botezatu, un talent recunoscut internaţional: „În caricatura de presă nu există decât autocenzură”

Pavel Botezatu, un talent recunoscut internaţional: „În caricatura de presă nu există decât autocenzură”
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Pavel Botezatu este un nume cunoscut în rândul autorilor români de grafică satirică: a participat la peste 250 de expoziţii naţionale şi internaţionale şi a primit peste 40 de premii la competiţiile cu greutate. De 38 de ani face lucrări de pictură, grafică, miniatură, caricatură, ilustraţie de carte religioasă, grafică publicitară. 

În clasa a XI-a, publicat în „Urzica”

Pasiunea pentru desen l-a făcut să urmeze Liceul de Artă, unde a fost încurajat de profesoara de grafică Emilia Iacob: „Ea a fost prima  care m-a susţinut şi m-a încurajat”, recunoaşte artistul. „Toţi cei din generaţia mea au învăţat cam de unii singuri, puţini sunt cei care au avut şansa unor ore de pregătire la Bucureşti şi, în cazul lor, s-a văzut, au mers mai departe. În 1974, pe când era în clasa a XI-a, i-a fost publicat primul desen în Revista Urzica. Primul premiu l-a câştigat la Suceava, în 1976. Prima participare internaţională a fost în 1982, la „Era foarte greu, ştiţi cum erau vremurile, informaţiile despre competiţiile internaţionale nu ajungeau până la noi. Ion Barbu a fost cel care a spart primul bariera: a fost suficient să trimită lucrări la o expoziţie, două iar de acolo a aflat despre alte saloane. Nu era nici o problemă cu expedierea lucrărilor. Nu exista decât autocenzură: caricatura, în mod special înseamnă, în opinia mea, caricatură de presă, iar cei care fac aşa ceva ştiu foarte bine să se autocenzureze.

„Marii caricaturişti ai lumii, numele consacrate în domeniu sunt poziţionate, astăzi, pe presă. Saloanele, concursurile – aceste lucruri nu contează. Am lucrat, începând din 1996, caricatură de presă  şi pot să vă spun în cunoştinţă de cauză că nu se poate trăi, în România de astăzi, din drepturile de autor. Am colaborat şi la Aspirina săracului şi la Plai cu boi, simultan, dar sumele primite erau derizorii şi primite cu întârziere”, afirmă caricaturistul.

Cel mai mare premiu – 9.000 de dolari

Cel mai mare premiu pe care l-a câştigat a fost de 9.000 de dolari, la Santa Cruz de Tenerife, în Spania, în 1991. „Nu era un salon de mare tradiţie, nu au fost decât vreo trei ediţii”. La un alt concurs internaţional de miniaturi, organizat în Canada, la Toronto, a câştigat de patru ori premii, între 1989 şi 1993: acolo trebuia,  în câţiva centimetri pătraţi (7 pe 9) să deseneze un număr de maxim patru personaje, ceea ce presupune şi tehnică şi migală, deopotrivă:  „Atunci, în Canada, le-am vândut pe toate”, îşi aminteşte artistul. L-am întrebat cum reuşeşte să surprindă cu atâta fineţe trăsăturile chipurilor pe care le imortalizează: „Ce să vă spun, că sunt talentat şi, ca atare, ştiu ce am de făcut? În artă, talentul este indispensabil. Dacă nu ai acest har, nu are sens să te apuci. Şi apoi mai este vorba şi de exerciţiu”. A lucrat şi pictură, până în 1995, pe vremea aceea se putea trăi mai uşor din artă. „Aveam carneţel cu listă, aveam clientela mea, cărora le făceam în special portrete. Nu mă aruncam la sume mari. Însă nici în această privinţă lucrurile nu mai merg cum mergeau”.

„Nu există mai mult de 12 caricaturişti în ţară”

A înfiinţat, în anul 2000, la Galaţi, Salonul naţional al caricaturii de presă, care a avut opt ediţii: „Am renunţat din cauză  că,  odată cu venirea crizei, caricaturiştii au început să-şi piardă interesul. Actualmente nu ştiu dacă mai există mai mult de 12 caricaturişti  în ţară. Pe de o parte presa a dispărut. Pe de altă parte, nici saloanele de caricatură, în general, nu mai sunt ceea ce erau. Nici juriile nu mai au greutatea de altă dată, când aveam oameni care chiar înţelegeau această artă. Acum e vremea calculatoarelor şi a Photoshop-ului. Generaţia de mari caricaturişti, a celor care au reprezentat  acest gen cu maximă competenţă şi valoare, adevărate genii, mulţi dintre cei care au activat în anii 60-80 nu mai sunt, iar puţinii care mai sunt au o vârstă prea înaintată pentru a mai avea legătură cu saloanele. Iar cei care mai suntem pe baricade, din păcate suntem ultimii supravieţuitori ai acestui gen – după noi nu mai vine nimeni, caricaturişti de 20 de ani nu mai există astăzi, pentru că nu-i mai interesează: astăzi totul se rezumă la a câştiga un minim necesar care să-ţi asigure un trai decent, iar caricatura de presă nu-ţi dă nici o şansă”.

Citit 15792 ori Ultima modificare Vineri, 21 Decembrie 2012 13:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.