Programul Tranziție Justă (PTJ) înregistrează întârzieri majore, România riscând să piardă fonduri europene prin dezangajare, a recunoscut, vineri, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), după ce angajații MIPE au făcut grevă japoneză, scrie StartUpCafe.
Programul Tranziție Justă, gestionat de autoritatea de management din subordinea MIPE, are o valoare totală de 2,5 miliarde de euro, din care 70% de la Uniunea Europeană și 30% de la bugetul de stat. Din toată această alocare, 53% este destinată mediului privat, inclusiv firmelor mici și mijlocii. Este vorba despre granturi de la 200.000 la 8 milioane de euro destinate IMM-urilor și despre ajutoare de minimis de până la 300.000 de euro fiecare pentru microîntreprinderi.
Reorganizarea MIPE „urmărește remedierea blocajelor persistente în implementarea Programului Tranziție Justă - program de importanță strategică pentru dezvoltarea echilibrată a regiunilor afectate de tranziția către o economie verde. Prin decizia Guvernului, atribuțiile aferente Programului Tranziție Justă sunt transferate către o structură consolidată - Direcția Generală Program Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă. Aceasta va asigura relansarea proceselor operaționale și o mai bună coordonare a implementării programului. Măsura a fost fundamentată pe o analiză tehnică detaliată privind funcționarea Autorității de Management pentru Programul Tranziție Justă (AM PTJ), structură care a înregistrat întârzieri majore în lansarea apelurilor de proiecte, evaluare și contractare”, a precizat MIPE.
Ministerul a avertizat asupra riscului ca România să piardă din fondurile europene PTJ, prin dezangajare, din cauza „întârzierilor repetate” și a „disfuncționalităților” la implementarea programului, potrivit sursei citate.
Fondurile de Tranziție Justă sunt destinate unui număr de șase județe: Galați, Hunedoara, Gorj, Dolj, Prahova și Mureș. În cadrul acestui program, Galațiul urmează să primească peste 387 milioane de euro.