Gabriel Kolbay

Gabriel Kolbay

The Guardian, celebrul cotidian britanic cu o tradiţie de aproape 200 de ani şi al cărui tiraj este de peste 160.000 de exemplare, a numit cartea românului "fenomen editorial internaţional".

Richard Flynn îi trimite agentului literar Peter Katz o scrisoare însoţită de primul capitol al unui roman care ar putea ului lumea literară, pentru că anunţă că va risipi misterul asasinării profesorului Wieder. Crima respectivă se petrecuse în urmă cu zeci de ani, iar poliţiştii nu reuşiseră niciodată să găsească făptaşul, aşa că publicarea unei astfel de dezvăluiri ar fi trezit interesul tuturor. Înainte ca agentul literar să poate cumpăra întregul manuscris, însă, Flynn moare. Şi cum restul cărţii e de negăsit, Katz îl va chema pe John Keller, un fost jurnalist de tabloid, pentru a face lumină în acest caz. La rândul lui, Keller îl angrenează în aventura redescoperirii adevărului pe Roy Freeman, poliţistul care s-a ocupat de caz, în 1987. Sunt atraşi în acest vârtej al dezvăluirilor despre trecut şi Laura Baines, o apropiată a lui Flynn, dar şi a lui Wieder, dar şi Derek Simmons, un om bun la toate, pe care profesorul îl ţinea pe lângă casă.
Ca în orice poveste de acest fel bine scrisă, adevărul se distinge cu greu de minciună, iar pistele false abundă. În cele din urmă, însă, un agent literar, un jurnalist şi un fost poliţist reuşesc să pună lucrurile cap la cap.
“Cartea oglinzilor” nu-i vreo poveste cu final neaşteptat. Dar nici cu sfârşit previzibil. Cartea lui Eugen Ovidiu Chirovici rămâne, totuşi, un roman poliţist căruia ar fi mai bine să nu-i citeşti întâi sfârşitul. Dar chiar şi dacă ai face-o, tot ai mai reuşi să te bucuri de structura poveştii pe care a scris-o autorul român.
Eugen Ovidiu Chirovici este absolvent de ASE, fost ziarist la “Jurnalul Naţional” şi manager al postului B1. A publicat mult şi a colaborat, printre altele, cu Radio BBC şi Radio Europa Liberă. A fost şi consultant guvernamental şi secretar de stat.
“Cartea oglinzilor” e primul roman pe care Chirovici l-a scris în limba engleză, după ce s-a mutat în Marea Britanie, iar drepturile de publicare pentru carte s-au vândut déjà în 38 de ţări.

Piscicultura gălăţeană e în stagnare. Producţia nu a încetat cu totul, dar nici n-a mai crescut în 2016. Şi, probabil, nici n-o va face în viitorul apropiat.

Ne gândim noi că Galaţiul este „oraşul dintre ape”, cu un mare potenţial piscicol. Există, însă, specialişti care susţin că potenţialul piscicol al judeţului nu mai e chiar mare. Şi atunci când investeşti, viaţa unei exploataţii piscicole tot se mai încheie. Iar la noi nu s-a investit chiar atât de mult.
În judeţul Galaţi există, din datele Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA), 11 unităţi de acvacultură care au autorizaţie să producă. Dintre acestea, însă, numai şase o şi fac, iar cantităţile de peşte sunt mici. Tot datele ANPA relevă faptul că, în cursul anului trecut, producţia de peşte, la nivel de judeţ, a fost de doar circa 350 tone, în condiţiile în care luciul de apă exploatat a fost de aproximativ 1.600 de hectare. Din această cantitate, 245 tone a fost puiet vândut, spre creştere, către fermele piscicole din alte judeţe şi numai 105 tone din producţia totală a fost peşte de consum.
La peşte de consum, producţia medie, la hectar, este - ar aprecia un piscicultor - cea naturală a oricărui bazin piscicol în care nu s-a investit. Nu e semn că cine a produs peştele n-a investit în balta proprie, ci e semn că producătorii sunt puţini, au piaţă de desfacere restrânsă şi, în consecinţă, prezenţa lor în economia locală e tot mai firavă.
Singurele unităţi care au mai produs peşte, în 2016, au fost: Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit şi Acvacultură (ICDEAPA), Singama SRL (comuna Oancea), Central SRL (comuna Braniştea), Grig Impex SRL (comuna Smârdan) şi Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) cu exploataţia de la Maţa Rădeanu.
N-o fi gălăţeanul vreun mare consumator de peşte, dar se vede cu ochiul liber că producţia e, oricum, mult prea mică pentru a satisface nevoia de consum. Dacă ţinem cont de faptul că, potrivit celor mai recente statistici, un român mănâncă circa 6 kilograme de peşte pe an, ar rezulta că, la nivelul judeţului, ar fi fost nevoie, în 2016, de peste 3.714 tone de peşte. Deci, producţia locală a fost de peste 35 de ori mai mică.

De ce nu mai are balta peşte

E puţin probabil ca piscicultura gălăţeană să îşi mai revină la gloria din perioada comunistă. Motive sunt mai multe. Pe de o parte, la acest moment, producem foarte puţin. În 2016, apele locale au dat, în medie, doar 100 de grame de peşte de persoană. Să producem mai mult - ceea ce i-ar costa milioane de euro pe potenţialii investitori - ar fi o soluţie, dar numai dacă am avea şi unde vinde producţia. Gusturile gălăţenilor s-au schimbat destul de mult în ultimii ani, iar piscicultorul local, indiferent ce ar face, n-ar avea cum să satisfacă cererea de somon, doradă sau barbun. Pe de altă parte, la specii de apă dulce specifice zonei noastre, cum ar fi crapul sau carasul, au oferte mai bune - atât la preţ, cât şi din punct de vedere al calităţii - grecii şi chiar ungurii. Poate că, la un anumit moment, ar fi de ajutor şi ceva schimbări de legi şi chiar acordarea unor subvenţii pentru piscicultori.

Bursa de peşte ar fi inutilă

În contextul derulării Strategiei de Dezvoltare Durabilă a Zonei Pescăreşti „Prut-Dunăre” Galaţi, se vehiculase ideea construcţiei unei burse de peşte, la Galaţi. Date fiind producţiile locale de peşte foarte mici, o astfel de investiţie ar fi inutilă. Mai ales că Tulcea - de unde pescăriile gălăţene mai aduc peşte proaspăt - are deja o astfel de bursă. Dacă investiţia s-ar fi derulat, acum am fi avut un spaţiu pentru stocarea şi prelucrarea peştelui, frumos, dar închis din lipsă de marfă.

Duminică, pe 19 februarie, va fi cea a Înfricoşatei Judecăţi, în care se lasă sec de carne, înaintea Postului Mare, pregătitor pentru Sfintele Paşti. În ajun, sâmbătă, 18 februarie, creştinii ortodocşi practicanţi vin la biserici pentru a-şi pomenii morţii, cu prilejul uneia dintre zilele de "moşi" de peste an.

Urmează, deci, un final de săptămână încărcat pentru ortodocşi. Sâmbătă, bisericile se vor umple cu oamenii care aduc prescuri, colive, colaci, vin şi bucate de diverse feluri, pentru a-i pomeni, la slujbele specific, pe cei morţi. De fapt, din punct de vedere ortodox, morţii sunt doar “adormiţi”, ei continuând să existe şi beneficiind de pe urma faptului că noi, cei vii, îi pomenim. Slujbele încep la primele ore ale dimineţii şi durează, de regulă, până când ultimii credincioşi au reuşit să îşi pomenească “adormiţii”.
Există şi raţiuni pentru care teologii au stabilit ca sâmbăta să se facă pomenirile şi care nu au legătură cu faptul că e o zi nelucrătoare, în care avem noi mai mult timp pentru mers la biserică. Motivul teologic este că sâmbăta este ziua în care Hristos a stat în mormânt cu trupul. În afara moşilor de iarnă - cuvântul “moşi” avându-şi originea în “strămoşi” - mai există şi: moşii de primăvară (de Sfinţii Mucenici, pe 9 martie), moşii de vară (în sâmbăta dinaintea Rusaliilor, a căror dată depinde de cea a Sfintelor Paşti), moşii de toamnă (prima sâmbătă din noiembrie). De fapt, folcloristul Simion Florea Marian menţiona, în lucrarea sa “Trilogia Vieţii”, nu mai puţin de 20 de zile de moşi.

Duminica Înfricoşatei Judecăţi

După o sâmbătă de pomenire a morţilor, ortodocşii se adună, din nou, la biserică, duminică, pentru a participa la Sfânta Liturghie şi pentru a asculta predicile părinţilor pe tema Înfricoşatei Judecăţi. Momentul despre care se va face vorbire este, potrivit spiritualităţii creştine, cea de-a doua venire a lui Iisus Hristos pe Pământ, pentru a judeca toţi oamenii, de la Adam şi până la finele lumii. În această zi, se lasă sec pe carne pentru Postul Paştilor. Urmează o săptămână în care şi miercuri, dar şi vineri, vom mai avea dezlegare la peşte, dar şi la ouă, lapte şi brânză, precum şi la peşte. Următoarea duminică, cea a izgonirii din Rai a lui Adam şi a Evei, va fi cea în care se va lăsa sec de brânză şi care va anunţa începutul Postului Mare, cel mai strict din calendarul creştin-ortodox.

Arhiepiscopia Dunării de Jos informează că, în prezent, sunt 323 de şantiere deschise, în eparhie, adică în judeţele Galaţi şi Brăila. Sursa citată mai aminteşte că este vorba despre “165 de şantiere de construcţii noi (44 de biserici, 31 de clopotniţe, 30 de case parohiale, 46 de case de prăznuire, 14 alte lucrări de construcţie), dar şi despre 84 de şantiere de reparaţii şi consolidări (80 de biserici, două clopotniţe, două case parohiale) şi nouă şantiere mănăstireşti. De asemenea, sunt deschise 64 de şantiere de pictură (42 de pictură din nou şi 22 de restaurare pictură).
De unde vin banii? “Ponderea procentuală a surselor de finanţare la lucrările executate în cursul anului 2016, la toate şantierele este următoarea: 4,98 la sută - Fondul Central Misionar, 7,51 la sută - sponsori, 8,32 la sută - Secretariatul de Stat pentru Culte, 16,89 la sută - contribuţii de la credincioşi, 25,52 la sută - Centrul Eparhial, 36,78 la sută - primării”, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. Deci, peste 45 la sută din bani au provenit de la stat.
În cea mai recent dare de seamă, Arhiepiscopia nu a mai făcut publice sumele utilizate la construcţii. Orientativ, vă putem spune, însă, că anul trecut, când Arhiepiscopia informa că are 314 şantiere deschise, sumele cheltuite erau de peste 15 milioane de lei. Iar acea alocare era cu 5,4 milioane mai mică decât cea destinată construcţiilor, la nivel de eparhie a Dunării de Jos, în 2015.

 


Fermierii cu suprafeţe mici de pământ în lucru au liber la depunere de proiecte pe submăsura 6.5. numită „Schema pentru micii fermieri”, informează Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Se pot atrage fonduri, prin intermediul acestei măsuri, pentru „comasarea terenurilor şi consolidarea exploataţiilor agricole”.

Mai exact, până la 1.500 de euro pe an ar putea obţine "micii fermieri care au aplicat cel puţin un an Schema simplificată pentru micii fermieri din Pilonul I, implementată prin APIA, şi care doresc să cedeze exploataţia agricolă prin contract de arendă pe minim 20 de ani, prin contract de vânzare-cumpărare sau prin act de donație".

Suma acordată anual reprezintă 120 la sută din suma pe care a încasat-o micul fermier, în anul precedent, în cadrul schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I (de unde putea încasa maxim 1.250 de euro, sumă echivalentă mai multor tipuri de subvenţii la care avea dreptul).

Proiecte se pot depune până cel mai târziu pe 15 mai, la ora 16,00. Atenţie, însă! Acest sprijin nu se aseamănă rentei viagere. Banii se acordă anual, de la data încheierii contractului şi până în 2020, inclusiv.

Miercuri, 15 Februarie 2017 00:00

VREMEA REA din Europa ne SCUMPEȘTE legumele


Scumpe au fost legumele de import în fiecare iarnă, dar parcă acum preţurile lor sunt mai mari ca oricând! E însă firesc să se întâmple aşa, în condiţiile în care vremea rea a stricat mare parte din recoltele din Italia şi Spania, principalele furnizoare de legume, pe timp de iarnă, ale supermarketurilor şi ale angrosiştilor de la care se alimentează pieţarii noştri.

Aşa a ajuns un kilogram de vinete să fie - la mijlocul lui februarie, ce-i drept! - mai scump decât doi pui de un kilogram, puşi laolaltă! La Carrefour n-am mai găsit, ieri, vinete de Spania, la raft. Rămăsese, însă, indicatorul de preţ: 16,99 lei kilogramul. Nici la Kaufland şi nici în Piaţa Centrală n-am văzut vinete, semn că nici la preţuri mari nu se mai găsesc. Preţuri mari au şi dovleceii, mai ales dacă provin din Spania. I-am găsit, la Carrefour, la 13,99 lei. Mai ieftini erau aduşi din Olanda. În Kaufland, n-am găsit dovlecei. Erau însă în Piaţa Centrală, la „numai” 8,99 lei, dar aduşi nu din Spania, ci din Turcia.

Preţuri destul de mari sunt şi la ardeii graşi şi kapia. Am găsit, ieri, în Carrefour, kapia de 10,99 lei. În Kaufland, erau ardei graşi - roşii şi galbeni - la preţul de 14,99 lei kilogramul. Şi în Piaţa Centrală preţurile erau mai mari de 10 lei, şi la ardeii graşi, şi la kapia.

În Spania, principala cauză a penuriei de legume a fost gerul care a făcut prăpăd, spre exemplu, în recoltele de dovlecei din Murcia - regiune legumicolă situată pe Costa Blanca şi Costa del Sol. La italieni, nu gerul a fost principala problemă, ci ploile abundente şi excesul de umiditate.

Sunt state care au suportat mai uşor criza şi altele cărora le-a fost mai greu. Spre exemplu, în Marea Britanie, pe fondul devalorizării lirei, preţurile acestor legume a crescut excesiv. Chiar şi celebrul bucătar Jamie Oliver a fost nevoit să îşi închidă, în Regatul Unit, şase restaurante, din pricina faptului că ingredientele pe care le importa din Italia se scumpiseră excesiv.


Există cinci noi suspiciuni de îmbolnăvire cu gripă aviară, tot la lebede sălbatice din zona Lieşti-Iveşti. În Galaţi, boala nu a fost încă depistată la păsări domestice, din gospodării sau din ferme, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Instituţia a emis, ieri, o informare potrivit căreia, din judeţul nostru, s-au raportat 11 cazuri de îmbolnăvire, toate la păsări sălbatice, dar niciun „focar” (noţiune care ar desemna o îmbolnăvire depistată la păsări domestice - n.r.). „În judeţul nostru, este vorba despre îmbolnăviri confirmate la trei lebede din Iveşti, trei din Lieşti şi cinci raţe din Lieşti. Avem, în continuare, suspiciuni noi, în cazul a cinci lebede de pe fondul de vânătoare nr. 7, din zona Lieşti-Iveşti”, a precizat directorul executiv adjunct al DSVSA Galaţi, Carmen Stroia.

Cazuri de îmbolnăvire la păsări sălbatice au fost înregistrate şi în alte nouă judeţe, cele mai multe în Constanţa - 42. În ţară sunt însă şi focare, după cum urmează: patru la Tulcea, două în Prahova, două în Constanţa şi câte unul în Braşov, Bacău şi Mureş. Au murit din cauza bolii sau au fost ucise, pentru a se preveni răspândirea virusului, 1.102 păsări din diverse specii, de la găini la gâşte şi bibilici.

Marți, 14 Februarie 2017 00:00

Un italian ANGAJEAZĂ 400 de lieşteni


De la finele anului trecut, primarul comunei Lieşti, Iulian Boţ, şi echipa managerială pe care acesta o conduce purtau discuţii cu un om de afaceri italian, interesat să investească într-un atelier de confecţii de mari dimensiuni. În ianuarie, autorităţile locale au reuşit să îl convingă pe acesta că Lieştiul e locul potrivit pentru a-şi extinde afacerea.

"Atelierul s-a deschis, iar parte dintre oameni au început deja lucrul. Secţiile - fiecare cu câte 200 de posturi de lucru - au fost amenajate într-o clădire care îi aparţine unui privat, dar care este construită pe terenul primăriei. În total, investitorul vrea să lucreze, în comuna noastră, cu 400 de oameni", a precizat primarul Iulian Boţ.

Aceasta nu este prima investiţie în industria textilă, la Lieşti, aşa că investitorul a găsit aici şi personal calificat. Fosta senatoare Sorina Plăcintă a avut, în comună, un atelier în care lucrau circa o sută de persoane. Investitoarea şi-a mutat însă atelierul de la Lieşti, în toamna trecută.

Luni, 13 Februarie 2017 00:00

Nu-ţi pune mintea cu nebunul!

Stau pe culoar, în picioare, şi mă uit cu jind la călătorii care au prins locuri în cuşete. Ca să treacă mai uşor orele pe care le am de petrecut aşa, intru în vorbă cu un student buzoian, care-mi spune că locuieşte la ţară. Din preajmă, se bagă în vorbă şi un instalator; vrea să spună ceva, că în curând, la Ploieşti, o să coboare.

Studentul, uitându-se lung la mine: „Ia zi, ai fost la proteste? Da'… şi cum e? Că eu n-am fost. Şi nici nu mă duc. Lasă-mă, nene, că-s în sesiune. Când am liber, mă duc la mine acasă. Da' de dat s-a dat? Nu? Că io stau în Regie, la cămin, şi la mine acolo aşa am auzit, că s-ar fi dat nişte bani. La Cotroceni? Uite că nu ştiu. Atâta am auzit, că undeva se dădea ceva. Ei, mie nici nu-mi trebuie. Mă duc acasă. Mama e infirmieră, are salar frumos. A dat când s-a angajat, dar şi-a scos pârleala repede. Tata munceşte… Mai pun şi eu mâna. Ştii vorba aia, eu când dorm, dorm, dar şi când m-apuc de muncă…!”

Instalatorul: „Da' ce vrea ăştia, dom' le? Cu corupţia? Că doar şi dacă ar fura, tot de la ei fură, de la stat. Nu ia de la mine, că mie salariul mi-l dă direct patronul. Să steie ei în ger, acolo. Eu muncesc, îs obosit, mă duc acasă. Eu cât muncesc, am, nu tre' să-mi dea ei mie. Care cine ştie ce fac ei acolo…”.

Îi ascult şi îmi dau seama că, până să îmi vină şi mie rândul să vorbesc, trebuie să aleg: ori dau din cap mecanic şi îi aprob – şi vegetez liniştit până la Galaţi - ori încerc să lămuresc problema. Şi bineînţeles că nu mă rabdă: "Oameni buni, spun, să protestezi împotriva corupţiei nu-i o treabă rea. Păi, banii ăia de la stat sunt şi ai voştri. Şi în loc să se ducă pe autostrăzi, pe spitale, pe investiţii care să-i facă pe tinerii plecaţi să revină în ţară, merg, pe sprânceană, în buzunarele unor şmecheri. Nici noi şi nici copiii noştri n-o să avem viitor aici, dacă închidem ochii la furt, indiferent cine fură, din ce partid, instituţie şi aşa mai departe".

Iar oamenii, cuminţi, ca la un semn, se uită la mine, încep să dea mecanic din cap şi să mă aprobe. Păi ce să faci! Te pui cu nebunul?

Numărul motocicletelor înmatriculate în Galaţi n-a variat semnificativ, în ultimii doi ani. Mai exact, în 2015 aveam 520 de motociclete înscrise în trafic, în Galaţi, în vreme ce, anul trecut, numărul lor scăzuse la 518, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), care a publicat recent datele statistice care descriu parcul auto naţional.

La motociclete, problema n-ar fi una legată de număr, ci mai degrabă de vârstă. La fel ca şi în cazul autoturismelor,  cele mai multe exemplare  sunt vechi şi foarte vechi. În 2015, 379 dintre motocicletele care primiseră dreptul să circule pe drumurile publice -  adică 79 la sută din totalul celor înmatriculate în județ - fuseseră fabricate în urmă cu mai bine de 20 de ani. Anul trecut, procentul de motociclete mai vechi de două decenii scăzuse sensibil, dar era încă de peste 76 la sută.

Pagina 1 din 399