EURO 2024. Vedetele Franţei au învins Austria printr-un autogol
Marți, 18 Iunie 2024 00:22 | Publicat în SPORT
Selecţionata Franţei a învins formaţia Austriei, cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, pe Dusseldorf Arena, în Grupa D a Campionatului European de fotbal - EURO 2024.
Francezii s-au impus la limită, prin autogolul lui Maximilian Woeber ('38), la capătul unui meci tensionat în care au ratat câteva ocazii imense. De partea cealaltă, austriecii au jucat de la egal la egal cu Franţa, dar nu au reuşit să fie periculoşi în apropierea careului advers.Au evoluat echipele:Austria: Pentz - P ...
Galațiul, pol al traficului de migranți. O rețea a făcut avere de pe urma asiaticilor fugari (VIDEO)
Miercuri, 29 Mai 2024 18:00 | Publicat în Regional
Gruparea formată din 11 persoane, patru având dublă cetățenie română și moldovenească, este în atenția autorităților judiciare din Galați, după ce, timp de un an, ar fi desfășurat activități de transport al migranților proveniți din statele asiatice. Membrii grupării despre care se spune că ar fi încasat cel puțin 3.000 de euro pentru fiecare migrant, acționau pe trei rute distincte, destinația fiind, în majoritatea cazurilor, Austria.
Drumul a sute de migranți prov ...
Austria va face campanie în Uniunea Europeană pentru o nouă politică privind migraţia în care procedurile de azil să aibă loc în ţări africane dacă va fi necesar, a declarat marţi cancelarul austriac Karl Nehammer, relatează dpa. El a făcut aceste afirmaţii după o întâlnire de lucru la Viena cu premierul Rishi Sunak, care este în spatele planului Londrei de a trimite migranţii fără documentele legale în Rwanda pentru a depune în acest stat solicitările de azil. Nehammer ...
O acțiune comună a Autorității Europene a Muncii - ELA (European Labour Authority) și a Finanzpolizei din Austria a avut loc pe autostrada A1, una dintre cele mai circulate artere austriece, informează Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați. Cu acest prilej, a avut loc verificarea angajatorilor care desfășoară activități de transport mărfuri în Comunitatea Europeană. Din partea ITM Galați au participat Crina Eleonora Avram – inspector de muncă Control Relații de Munc ...
La invitația lui Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Austria, Zona Liberă Galați a fost promovată la Viena, în fața reprezentanților Camerei de Comerț Federale a Austriei, a ambasadorilor și oamenilor de afaceri prezenți la un eveniment organizat de misiunea diplomatică a ţării noastre. Cătălin Cojocaru, directorul general al Regiei Autonome Administrația Zonei Libere Galați, a susținut un discurs în fața celor prezenţi, pe 9 aprilie, la reuniunea de diplomație econom ...
Un proxenet se joacă de-a baba oarba cu poliția din două state
Vineri, 22 Martie 2024 16:40 | Publicat în JURIDIC
Un tânăr de 22 de ani, din Republica Moldova, urmărit internațional după ce împotriva lui au fost formulate acuzații de trafic de carne vie, a fost pentru a doua oară capturat pe raza județului Galați în încercarea autorităților de a pune în executare un mandat de arestare. Dmitri Topciu fusese depistat inițial în Galați la mijlocul lunii februarie, când poliția a cerut Curții de Apel confirmarea mandatului european de arestare emis de autoritățile din Austria. Instanța ...
Hoț urmărit în Austria, prins la granița cu Moldova
Luni, 19 Februarie 2024 14:51 | Publicat în EVENIMENT
Un basarabean urmărit de poliție a ajuns în custodia autorităților după ce a fost identificat pe sensul de intrare în țară de la PTF Galați-rutier Tânărul, în vârstă de 27 de ani, a încercat să intre în România la finele săptămânii trecute, ca pasager într-un autoturism înmatriculat în Republica Moldova. La controlul documentelor, polițiștii au constatat că pe numele lui Dmitri Topciu exista o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare preventivă emisă ...
Ce Filarmonică din Viena, n-avem și noi orchestre în România?!
Miercuri, 03 Ianuarie 2024 22:00 | Publicat în TV MANIA
* Cultură! „Cumva plătim toți să se transmită muzica din Viena? Nu mai avem orchestră în România capabilă să ofere un concert pe măsură?”/ „Braaaaaavoooo, deci ăștia care nu ne vor în Europa și ne ucid pădurile, noi îi televizăm pe televiziunea statului. Da’ grijania voastră de hoți, pe David Popovici nu l-ați transmis și multe alte jocuri unde românii au făcut performanță. Să se uite Ciolacu!”/ „Bani cheltuiți aiurea de România ajung iar în buzunarele ...
Care televiziune din România transmite în direct concertul de Anul Nou de la Viena
Vineri, 29 Decembrie 2023 19:05 | Publicat în CULTURA
Concertul de Anul Nou al Orchestrei Filarmonicii din Viena va fi din nou în direct la Televiziunea Română, din impunătoarea Sală de Aur de la Musikverein. Cel mai mediatizat concert de muzică clasică al tuturor timpurilor va fi transmis în prima zi a anului 2024, de la ora 12,15, pe TVR1. În reluare, va putea fi văzut şi la TVR Cultural pe 1 ianuarie, de la ora 19,00.
„Frenezia valsurilor și polcilor familiei Strauss și a contemporanilor săi va putea fi simţită în prima z ...
Aderarea maritimă și aeriană la Schengen a României, analizată de austrieci
Joi, 28 Decembrie 2023 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Proiectul acordului juridic privind aderarea maritimă şi aeriană a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen se află la autorităţile austriece, care analizează documentul şi urmează să facă observaţii pe marginea acestuia, au precizat, joi, surse guvernamentale, citate de Agerpres. Conform acestora, nu există informaţii potrivit cărora partea austriacă ar urma să aibă obiecţii semnificative la acest proiect. Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, pe 27 decembrie, că românii ...