Maria Fabian

Maria Fabian

Judecătorii, cu trei coduri civile pe masă

Luni, 08 August 2011 03:00 | Publicat în JURIDIC
* Nu uitaţi să le cereţi magistraţilor să vă încredinţeze copiii * Judecătorii vor lucra după 1 octombrie cu trei coduri civile în faţă, în funcţie de momentul când s-a comis fapta de judecat. Dacă s-a întâmplat înainte de 1 octombrie se merge pe codul vechi, dacă fapta a fost comisă după această dată, se va lucra pe cel nou.Astfel, magistraţii vor lucra după trei coduri: unul este cel în vigoare, altul, cel ce va intra, iar cel de-al treilea este cel de procedură ci ...

Acuzat de crimă, dar liber

Sâmbătă, 06 August 2011 03:00 | Publicat în JURIDIC
* Comunicarea defectuoasă dintre autorităţile române şi cele din Serbia a creat o situaţie fără precedent, ducând la eliberarea unui om care a comis o crimă * Gheorghe Palade, cel care în 2004 a ucis o tânără pe teritoriul Serbiei, a fost pus în libertate de magistraţii Curţii de Apel, nu pentru că ar fi nevinovat, ci pentru că a depăşit durata rezonabilă a măsurii arestului preventiv. În traducere, omul nefiind condamnat pentru crima pe care a săvârşit-o, a stat în a ...

Luni se judecă recursul patronului ALBO

Sâmbătă, 06 August 2011 03:00 | Publicat în JURIDIC
* Tot atunci şi firma va cere să fie lăsată să funcţioneze * Recursul patronului Grupului de firme Albo, Neculai Dumitru, se va judeca luni. Calea de atac va fi folosită şi de firma Top Meat Food, care în proces va avea tot calitatea de recurent. Reamintim că, pe 1 august, Dumitru a fost arestat pentru că a încălcat obligaţia de a nu comercializa. Tot atunci, firmei sale i s-a interzis să fabrice şi să vândă produse alimentare. Dacă închiderea lui Dumitru s-a produs imediat ...

Gălăţenii s-au plâns la CSM de atitudinea judecătorilor

Vineri, 05 August 2011 03:00 | Publicat în JURIDIC
Nerespectarea procedurilor penale în timpul anchetei, dar şi „atitudinea nedemnă” a judecătorilor au fost lucrurile de care gălăţenii s-au plâns Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Aproape 200 de sesizări împotriva judecătorilor şi procurorilor au plecat din Galaţi pe adresa CSM. 35 dintre acestea au vizat activitatea procurilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, iar cele mai multe au fost despre activitatea judecătorilor de pe raza Curţii, mai exact ...

Încălcare flagrantă a unei decizii judecătoreşti: magazinele Albo erau ieri deschise

Joi, 04 August 2011 03:00 | Publicat în JURIDIC
În ciuda faptului că există o decizie a Tribunalului care a fost deja comunicată societăţii Top Meat Food şi care spune că unităţile trebuie închise, miercuri, în jurul orei 12,00, magazinele Albo erau încă deschise. Am vizitat punctele de desfacere la care ne vom referi mai jos pentru a vedea dacă se respectă decizia judecătorească. Reamintim că arestarea patronului Grupului Albo s-a produs în dosarul în care este închis şi Viorel Gheorghiţă, fostul şef al Direcţiei S ...

Rupere de nori plus lipsă canalizare egal dezastru. Valea Mărului a rămas fără drumuri

Miercuri, 03 August 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Speranţa vălmărenilor este în zgura combinatului * Primarul de la Valea Mărului, Virgil Doca, ne-a spus că marţi seară acolo a fost rupere de nori. Problema cea mai mare a comunei este că nu are canalizări şi de aici a venit şi distrugerea străzilor. Timp de o oră, ploaia a curs neîncetat peste comună. Mai multe curţi au fost inundate, o singură casă a fost afectată, dar oamenii s-au descurcat cum au putut. Potrivit primarului, ruperea de nori s-a produs marţi, în interva ...

Top Meat Food SRL îşi închide porţile

Miercuri, 03 August 2011 03:00 | Publicat în JURIDIC
* Societatea va rămâne sub lupa DNA-ului şi a DSV-ului * Soarta angajaţilor este în mâna soţiei lui Neculai Dumitru * Top Meat Food SRL urma să fie închisă ieri, după ce dispozitivul hotărârii Tribunalului fusese comunicat către Registrul Comerţului şi Direcţia Sanitar Veterinară şi de Siguranţă a Alimentelor (DSVSA), chiar dacă decizia Tribunalului poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel. Facem precizarea că Top Meat Food SRL este parte a Grupului de firme Albo, dar ...

Top Meat Food îşi închide porţile

Marți, 02 August 2011 03:00 | Publicat în JURIDIC
* Societatea lui Neculai Dumitru va rămâne sub lupa DNA-ului şi a DSV-ului * Societatea Top Meat Food, care face parte din Grupul Albo, îşi va închide porţile, chiar dacă decizia Tribunalului poate fi atacată cu recurs. Astăzi în jurul orei 16, conducerea firmei fusese înştiinţată cu privire la hotărârea instanţei de judecată, ceea ce înseamnă că fabrica şi magazinele trebuie închise. Reamintim că patronul Grupului Albo, Neculai Dumitru (FOTO), a fost arestat ieri sub ac ...

Firma Top Meat Food, închisă de procurorii DNA. Neculai Dumitru a fost arestat

Marți, 02 August 2011 03:00 | Publicat în JURIDIC
* Prima firmă din ţară închisă într-un dosar de corupţie * Dumitru are calea recursului * Neculai Dumitru, zis Bostănaru, patronul firmelor Top Meat Food, a fost arestat ieri de judecătorii Tribunalului, după ce procurorii au adus dovezi că acesta a încălcat obligaţia de a nu comercializa. Mai mult, procurorii gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au obţinut în instanţă şi închiderea magazinelor lui Dumitru. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată ...

Eliberare în dosarul maşinilor închiriate şi vândute

Luni, 01 August 2011 03:00 | Publicat în JURIDIC
În dosarul vânzărilor maşinilor închiriate, care a creat un prejudiciu de câteva sute de mii de euro, au fost arestate patru persoane, însă una dintre acestea a fost pusă acum în libertate. Inculpaţii au fost arestaţi încă din aprilie 2010, iar în octombrie, acelaşi an, au fost trimişi în judecată pentru înşelăciune alături de alţi doi inculpaţi care au fost lăsaţi liberi. Acuzaţiile au plecat de la faptul că aceştia închiriau maşini de la diverse firme de profil, ...
Pagina 128 din 133