JURIDIC - Viaţa Liberă Galaţi

Baronii locali, de la glorie în boxa inculpaţilor. Cele mai sonore condamnări

Scris de Marți, 25 Iunie 2013
Nu de puţine ori s-a spus că, în administraţia publică, baronii locali - denumirea generică pentru preşedinţi de consilii judeţene, primari sau parlamentari - sunt cei pentru care legea nu contează. În ultima vreme, procurorii DNA au demarat tot felul de anchete şi au demonstrat că legea li se aplică…

Sereş, Voiculescu, Mitrea, Bian, Ridzi... Afaceri necurate la umbra statului român

Scris de Marți, 25 Iunie 2013
Mai mulţi foşti miniştri au dosare pe rolul instanţelor, însă deocamdată acestea fie se judecă, fie au fost condamnate, dar nu definitiv. Dosarul Hidroelectrica a adus acuzaţii grave la adresa fostului ministru al Economiei, Codruţ Sereş. Procurorii l-au acuzat pe Sereş că i-a acoperit pe „băieţii deştepţi”, măsluind informările pe…

Judecători şi procurori ajunşi infractori. Vezi ce pedepse au primit şi pentru ce fapte

Scris de Marți, 25 Iunie 2013
Recentele dosare instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie ne-au demonstrat că şi în rândul magistraţilor există oameni care împart dreptatea după cum le dictează banii unora. Judecător de instanţă supremă, cu o carieră frumoasă în spate, Florin Costiniu a ajuns să fie condamnat de foştii săi colegi la patru ani cu…

Arestări menţinute în dosarul lui Panetta: "În saci nu erau ţigări de contrabandă, ci haine second hand"

Scris de Sâmbătă, 22 Iunie 2013
Isidoro Panetta şi „colegul său” de dosar, Sergiu Covaci, vor rămâne după gratii şi în această lună, conform deciziei definitive a Curţii, care le-a respins recursul celor doi.După demolarea pizzeriei pe care a ridicat-o în buricul târgului, Isidoro Panetta a ajuns să fie arestat într-un dosar de contrabandă, iar acum…

Marţi, la Tribunal, fostul şef al ITM va afla dacă se va întoarce la muncă

Scris de Vineri, 21 Iunie 2013
În dosarul fostului şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Ionel Petrea, judecătorul va lua o decizie abia marţea viitoare, în ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a ordinului prin care a fost demis de ministrul Muncii. După cum se ştie, Petrea s-a adresat magistraţilor cu mai multe cereri: suspendarea ordinului,…

Înalta Curte a decis: Mihail Boldea rămâne în arest

Scris de Joi, 20 Iunie 2013
Magistraţii Înaltei Curţi au decis în această seară ca fostul parlamentar Mihail Boldea să rămână încă 30 de zile în arest preventiv. După cum se ştie, Curtea de Apel Iaşi l-a pus, pe 12 iunie, pentru a doua oară în libertate, dar decizia instanţei nu a primit nici de data…

Toţi inculpaţii din dosarul "Fabrica de ţigări", la un pas de libertate, după un an şi jumătate de arest

Scris de Joi, 20 Iunie 2013
Arestaţi de mai bine de un an şi jumătate în dosarul „Fabricii de ţigări”, Remus Pungan, Cornel Uşurelu, Ionuţ Uşurelu, Lucian Beldiman şi Eugen Ciobotaru au fost puşi în libertate de Tribunal. Magistraţii au înlocuit arestul cu obligarea de a nu părăsi localitatea. Pentru a fi eliberaţi efectiv, cei şase…

"Războiul" DIICOT - Boldea se judecă astăzi la Înalta Curte

Scris de Joi, 20 Iunie 2013
Mihail Boldea va afla astăzi dacă va rămâne sau nu după gratii. Fostul parlamentar de Galaţi a fost pus în libertate pentru a doua oară de către magistraţii ieşeni, care l-au obligat să nu plece din România. Procurorii au făcut recurs, iar cei care vor da decizia finală sunt judecătorii…

Mihail Boldea, contraatacă din închisoare: Acuzaţii la adresa DNA şi DIICOT

Scris de Miercuri, 19 Iunie 2013
După cum se ştie, ex-deputatul Mihail Boldea a fost pus pentru a doua oară în libertate de magistratul care-l judecă. El va rămâne în arest până la momentul când instanţa supremă va da sau nu undă verde hotărârii ieşenilor. Potrivit celor de la Curtea de Apel Iaşi, dosarul a plecat…

Ape mai limpezi în dosarul fostului şef al Poliţiei Combinatului: Trei ani de judecată pentru cei 44 de hoţi de tablă

Scris de Miercuri, 19 Iunie 2013
În dosarul instrumentat de cei de la Crimă Organizată prin care au fost trimişi în judecată 44 de inculpaţi, printre care şi Vasile Hulea, şeful Poliţiei de pe platforma Combinatului, dar şi poliţistul Marian Munteanu, apele par să se limpezească.În noiembrie 2010, cei 44 au fost acuzaţi de furturi de…

EXCLUSIV VL/ Primărie vs Tribunal: Căldura Galaţiului, o problemă pentru administraţie şi justiţie

Scris de Miercuri, 19 Iunie 2013
Abia în septembrie se va judeca la Bucureşti contestaţia în anulare făcută de Electrocentrale împotriva deciziei care a adus Apatermul în postura de a fi în reorganizare şi nu în faliment.După cum se ştie, în noiembrie 2011, Tribunalul Galaţi a decis intrarea în faliment a societăţii care distribuie apa caldă…

Procurorii au atacat şi cea de-a doua decizie de eliberare a lui Mihail Boldea

Scris de Marți, 18 Iunie 2013
Dosarul lui Mihail Boldea, în care fostul parlamentar este arestat şi judecat pentru constituire de grup organizat, alături de care ar fi dat o ţeapă imobiliară de un million de euro, a plecat ieri la Înalta Curte, după ce procurorii au atacat decizia de eliberare, dată pentru a doua oară…

Machena a fost condamnat la 13 ani de puşcărie pentru proxenetism

Scris de Luni, 17 Iunie 2013
Ionel Moca, zis "Machena", arestat acum pentru accidentul de la Schela din noiembrie 2012, a primit o condamnare, dar într-un alt dosar, legat de proxenetism şi trafic de persoane. Aici a fost judecat alături de fiica unei foste judecătoare din Galaţi, Andra Georgia Juncu. Magistraţii Curţii de Apel l-au condamnat,…

Marţi, în "Viaţa liberă": Interviu cu fostul ministru Cristian Diaconescu

Scris de Duminică, 16 Iunie 2013
Următorul interviu din seria „Interviuri de top” vi-l prezintă pe Cristian Diaconescu, fost ministru al justiţiei şi ministru de externe, actualmente consilier prezidenţial. Fostul ministru prezintă starea justiţiei din România şi despre modul în care aceasta este privită în Uniunea Europeană. Cristian Diaconescu ne-a vorbit despre şansele României de a…

Avocata Jalbă vrea să fie judecată în lipsă. Foştii clienţi îi cer despăgubiri de 500.000 de lei

Scris de Vineri, 14 Iunie 2013
În procesul avocatei Angelica Jalbă, acuzată de înşelăciune, de fals în acte şi de uz de fals, s-a dat un alt termen de judecată, 5 iulie, în condiţiile în care aceasta a cerut o perioadă de graţie să-şi angajeze un avocat. De asemenea, ea le-a mai solicitat magistraţilor Curţii de…

Curtea de Apel Galaţi a redus condamnarea lui Nati Meir

Scris de Joi, 13 Iunie 2013
Curtea de Apel Galaţi a decis să reducă pedepsele în dosarul lui Nati Meir, acuzat de trafic de influenţă de către procurorii gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Decizia lor mai are o singură cale de atac, dar nu trebuie uitat că Nati Meir este arestat într-o altă cauză şi…

România, raiul locurilor de muncă pentru moldoveni

Scris de Joi, 13 Iunie 2013
Poliţiştii de frontieră gălăţeni au reţinut un bărbat care intenţiona să intre ilegal în România pentru a-şi găsi un loc de muncă. „Lucrătorii noştri au observat o persoană care se deplasa dezorientată pe digul de protecţie al râului Prut, în zona staţiei de pompare Ghimia. Din cercetările efectuate şi din…

A rănit doi poliţişti într-un accident de circulaţie. Vezi detaliile unui scenariu de film

Scris de Miercuri, 12 Iunie 2013
Un accident petrecut pe 28 aprilie 2013 pe DN 25 a devenit subiect de anchetă pentru procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi. Iniţial ancheta a fost făcută de procurorii din Lieşti, aceştia declinându-şi competenţa în urma audierii martorilor accidentului. În accidentul respectiv au fost răniţi doi poliţişti, aflaţi în…

Ucigaşii taximetristului gălăţean Valentin Andrieş au fost condamnaţi pe viaţă

Scris de Miercuri, 12 Iunie 2013
Asasinii taximetristului Valentin Andrieş au fost condamnaţi la detenţie pe viaţă. Decizia aparţine Tribunalului Galaţi, nu este definitivă, dar vine în contextul în care de foarte mulţi ani la noi nu s-a mai dat o astfel de pedeapsă.Parchetul a stabilit că Gelu Chiriac şi Costache Guzgă l-au asasinat pe Andrieş…

Tribunalul a decis: Închisoare pe viaţă pentru crimă

Scris de Miercuri, 12 Iunie 2013
Doi indivizi care şi-au ucis amicul în bătaie, scoţându-l în câmp şi incendiindu-l de viu au fost condamnaţi la detenţie pe viaţă. Marian Lupu şi Neculai Lupu au comis groaznicul asasinat, sub influenţa alcoolului, în chiar ultima zi a anului trecut. Este cea de-a doua condamnare pe viaţă dată de…

EXCLUSIV "VIAŢA LIBERĂ" / Acuzaţii din "Ţigareta de Galaţi" sunt liberi

Scris de Miercuri, 12 Iunie 2013
Recursul în „Ţigareta de Galaţi” s-a soluţionat în favoarea învinuiţilor Gabriel Sbârnea şi Liviu Constandachi, care au fost puşi în libertate, cu obligaţia de a nu părăsi localitatea, Corod pentru primul, Barcea pentru celălalt. De asemenea, judecătorii au respins cererea parchetului prin care se voia arestarea lui Maricel Bujoreanu. Decizia…

Acuzat de trafic de ţigări şi de valută falsă, Panetta a fost deferit justiţiei

Scris de Miercuri, 12 Iunie 2013
Procurorii DIICOT Galaţi au finalizat ancheta în ceea ce îl priveşte pe italianul Isidoro Giovanni Panetta, acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat cu scopul obţinerii de foloase materiale din contrabanda cu ţigări. Panetta a fost arestat în februarie 2013, după ce procurorii au efectuat mai multe percheziţii domiciliare. „Activitatea…

Noroc chior pe trei hoţi care au furat capace feroviare

Scris de Marți, 11 Iunie 2013
Trei tineri din Galaţi sunt cercetaţi penal după ce au fost identificaţi ca principali suspecţi ai mai multor furturi de la infrastructura CFR. Poliţiştii de la Transporturi au ajuns la gălăţenii cu vârste cuprinse între 20 şi 33 de ani în urma cercetărilor declanşate de dispariţia unor capace de la…

Mihail Boldea face un pas înapoi în războiul cu DIICOT

Scris de Marți, 11 Iunie 2013
Fostul deputat Mihail Boldea a chemat două instituţii în judecată pentru acelaşi motiv, pentru ca în final să renunţe la cel puţin o acţiune. Cea cu Ministerul de Externe a fost prezentată pe larg de "Viaţa liberă". Acţiunea de la Tribunal s-a înregistrat în februarie şi a avut un prim…
Pagina 112 din 175