Angela Ribinciuc
Numărul gălăţenilor care au ieşit din casă sâmbătă pentru a participa la Noaptea Muzeelor este semnificativ, în ciuda vremii care părea, cel puţin după amiază, potrivnică. Aproape 5.000 de vizitatori a înregistrat Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii (în ciuda faptului că nu a mai existat, ca anul trecut, linia specială de transport în comun, până la sediu), 4.000 au fost la Muzeul de Artă Vizuală, unde au putut admira, pe lângă expoziţiile deschise, Târgul “Handmade by Me”, standul propriu al instituţiei şi au putut viziona cele trei producţii prezentate în cadrul British Documentary (care va continua, joia seara, până pe 5 iulie); Muzeul de Istorie, cu cele trei secţii deschise până după miezul nopţii – sediul, Casa Cuza Vodă şi Casa Colecţiilor – a însumat peste 8.300 de vizitatori, care au primit steguleţe promoţionale, au participat la o tombolă (premiile urmând a fi anunţate în ziarul nostru săptămâna aceasta), au vizionat expoziţiile proaspăt deschise şi au ascultat două concerte – unul de muzică clasică şi unul de jazz, susţinute de elevii Liceului de Artă “D.Cuclin”.
Şi Centrul Cultural “Dunărea de Jos” a reuşit performanţa de a înregistra aproape 500 de participanţi la prima şezătoare organizată vreodată în mijlocul oraşului (au fost mai greu de cuantificat, neexistând bilete, ca la celelalte instituţii) – gălăţenii prinzându-se în horă, mâncând turte şi acultând cântece din cimpoi şi fluier.
"Noaptea muzeelor" a fost iniţiată în 2005, la propunerea lui Donnedieu de Vabres, pe atunci ministru al Culturii şi Comunicării din Franţa, cu scopul de a atrage spre instituţiile muzeale un public cât mai numeros. Ediţia din acest an a fost, la Galaţi, cea mai reuşită de până acum, depăşind aşteptările organizatorilor şi răplătind, din plin, efortul acestora de a atrage gălăţenii să le treacă pragul. Măcar o dată pe an, când e gratis!
Sărbătoarea Muzeelor: „Noi provocări, noi inspiraţii”
Vineri, 18 Mai 2012 00:00 Published in CULTURALa iniţiativa Consiliului Internaţional al Muzeelor (ICOM), începând din 1977, Ziua Internaţională a Muzeelor se sărbătoreşte în fiecare an, pe 18 mai. Anul acesta, comunitatea mondială a muzeelor va celebra a 35-a aniversare a acestui eveniment, prilej cu care mai mult de 30.000 de muzee din aproximativ 100 de ţări organizează activităţi speciale. Tema anului 2012 – „Muzeele într-o lume în schimbare. Noi provocări, noi inspiraţii”, invită muzeele şi vizitatorii să-şi pună întrebări referitoare la rolul muzeelor în societatea noastră, într-o epocă a numeroaselor schimbări. De la Simona Biriş, responsabil relaţii publice în cadrul Muzeului de Artă Vizuală Galaţi, aflăm ce ofertă are instituţia pentru gălăţeni, astăzi şi mâine.
Târg handmade şi vernisaj
Astăzi, între orele 10.00 şi 17.00, în curtea muzeului se va desfăşura târgul de cadouri şi obiecte lucrate manual „Handmade by me”. Evenimentul va continua şi mâine, între orele 17.00 şi 01.00 (fiind singura noapte din an în care gălăţenii pot vizita muzeul). Tot astăzi, la ora 12.00, va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură-sculptură-instalaţie „Muzeografi - plasticieni”, în cadrul căreia sunt prezenţi cu lucrări: Anca Tofan, Mihaela Lefterache, Mariana Cocoş Tomozei, Gheorghe Andreescu, Alexandru Pamfil, Liviu Adrian Sandu, Gheorghe Miron şi Eduard Costandache, cei opt artişti făcând parte din colectivul Muzeului de Artă Vizuală. Şi tot de Ziua Muzeelor, astăzi, va fi inaugurat şi noul stand cu suveniruri al instituţiei. Vizitatorii vor putea să achiziţioneze diferite obiecte (oglinzi de poşetă, portcarduri, semne de carte, magneţi, suporturi de pahare, căni etc), imprimate cu reproduceri după lucrări din patrimoniul muzeului.
„British Documentary”
Mâine, de Noaptea Muzeelor, va avea loc debutul celei de-a doua ediţii a proiectului cultural „Documentar britanic/ British Documentary”, în cadrul căreia vor fi prezentate trei filme: „Exit Trough the Gift Shop”, la ora 19.00, urmat de „Wonders of the Solar System”, la ora 21.00 şi „Enemies of the People”, la ora 22.30. În total, până pe 5 iulie, vor rula zece producţii la Muzeul de Artă Vizuală, cu sprijinul British Council.
Intrarea va fi liberă la toate acţiunile ce se vor derula atât astăzi cât şi mâine.
Passcall (Pascal Cristian) lansează cel mai recent videoclip al său, „N-a fost să fie”, în colaborare cu iRonic (Alin Sterian), vineri, 18 mai, începând cu ora 21.00, în Club Scena Cafe, în cadrul evenimentului intitulat Noaptea Clipului Gălăţean. Alin Sterian este student la Arte palstice (Grafică), la Cluj, iar videoclipul „N-a fost să fie” este extras de pe albumul lui Passcall – „Contraste”. Filmările au fost făcute în Cluj şi nu au fost lipsite de incidente: „Trebuia să filmăm într-o hală părăsită, care s-a dovedit a fi… păzită, ulterior fiind amendaţi cu 500 de lei pentru pătrunderea într-un spaţiu privat prin efracţie. Cu alte cuvinte, am intrat printr-o fereastră neacoperită a fabricii populate de rromi”, povesteşte Alin, în calitate de operator imagine, căruia îi aparţin, deopotrivă, regia şi montajul videoclipului. „Make-up-ul a fost realizat de o altă gălăţeancă, Elena Ilaş”, mai spune Alin, fiul Elenei şi al lui Marian Sterian, ambii actori la Teatrul de Păpuşi „Gulliver”.
La „Noaptea clipului gălăţean” vor fi prezentate peste 20 de producţii video ale artiştilor din muzica gălăţeană - Nosferatu, Kheops, Shift, Pazzo - şi cele ale formaţiilor Pretecst şi Knox.
Zece elevi de la Liceul de Artă „D.Cuclin” şi Colegiul Naţional „Al.I.Cuza” au reprezentat cu succes Galaţiul la „Festival de Lyceens et des Apprentis”, ediţia a 13-a, desfăşurată în perioada 5-12 mai la Bordeaux, Franţa. Vinceţiu Mantu (flaut), Robert Radu (trombon), Ştefana Lepădatu (flaut), Tina Roman (flaut) şi Andrei Gaidanov (percuţie) au făcut parte din orchestra multinaţională, alcătuită din peste 30 de tineri din şase ţări europene, iar Cristina Răgălie, Andra Banea, Ana-Maria Almăşanu, Diana Sîmpetru şi Laura Mocanu, de la C.N. „Al.I.Cuza”, coordonate de prof.Luminiţa Lupu, au participat la secţiunea Teatru din cadrul festivalului.
Vincenţiu Mantu a fost selectat, pentru a doua oară, consecutiv, de către profesoara de limba franceză Ana-Larisa Pelin, să facă parte din delegaţia gălăţeană. „Îmi doream, după experienţa de anul trecut, să mai merg în Franţa, însă nu speram”, mărturiseşte Vincenţiu, impresionat atât de organizarea şi amploarea festivalui, cât şi de modul cum au fost apreciaţi românii acolo. „După doar două zile de repetiţii, am reuşit să prezentăm un program foarte bun – opt piese noi, compuse de dirijorul Francis Mounier. Mi-au acordat onoarea unui solo, la final, pentru care am primit aplauze, în picioare, de la cei peste 1000 de spectatori”, declară Vincenţiu, fără să uite să-i mulţumească doamnei profesoare Pelin şi să adauge: „Nu vreau să par vedetă, în liceu la noi sunt foarte mulţi elevi buni”. În Franţa au repetat câte opt ore pe zi; acasă Vincenţiu repetă zilnic câte două-trei ore, pentru că „muzica e foarte grea, iar perfecţiunea implică multă muncă. Trebuie să simţi fiecare notă”, spune el. Poate cea mai puternică motivaţie, pentru Vincenţiu, vine din faptul că l-a văzut mereu studiind pe tatăl său, dirijorul şi compozitorul Nicolae Mantu: „Aş vrea să-l fac cât mai mândru de mine pe tata. Ştiu că se poate mai mult şi mai bine”. După liceu, Vincenţiu îşi doreşte să urmeze Conservatorul la Bucureşti şi apoi un master în străinătate. Până atunci, însă, astfel de experienţe, cum a fost cea de la Bordeaux, sunt binevenite.
„Virtuozii” pianişti: 15 premii pentru micuţii pianişti gălăţeni
Marți, 15 Mai 2012 00:00 Published in CULTURAŞcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu” din Brăila a organizat, în perioada 11-13 mai, în oraşul vecin, cea de-a patra ediţie a Concursului Naţional de Pian „Virtuozii”. Evenimentul s-a încheiat, duminică seara, cu un Concert extraordinar de pian, susţinut de soliştii Ioana Maria Lupaşcu şi Viniciu Moroianu (care a fost şi preşedintele juriului), acompaniaţi de orchestra Teatrului Muzical „N.Leonard” din Galaţi, sub bagheta dirijorului Mircea Holiartoc. Dedicat tinerilor cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani, care studiază pianul, concursul are în juriu pianişti consacraţi şi profesori de specialitate.
Gălăţenii au câştigat, ca şi la ediţiile precedente, o mulţime de premii. Elevele profesoarei Angelica Capră, de la Şcoala de Artă, din cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, s-au întors cu cinci distincţii: Daria Hărăbor (anul II de studiu) şi Ioana Condriuc (anul V de studiu) – Premiul III, Delia Hristea (anul III), Andreea Buleandră (anul I) şi Olga Radu (anul IV) – Menţiuni. Elevele profesoarei Olivia Laura Doniga (Asociaţia „Piano Art”) – în fotografie, alături de membrii juriului - au primit zece premii şi menţiuni: Carla Stan (5 ani, Grădiniţa Nanny) – Premiul I, Maria Mârzac (5 ani, Grădiniţa „Mihail Eminescu”) – Premiul II, Eloise Mouille (6 ani, Grădiniţa „Nanny”) –Premiul III; Alma Stoinoiu (6 ani, „Nanny”) – Premiul III, Rebeka Puflea (6 ani, „Nanny”) – Menţiune, Alexandra Zaghăr (7 ani , Şcoala nr.28) – Premiul II, Maria Cristina Stamate (6 ani, Grădiniţa „Teddy”) – Premiul III, Elena Horhocea (8 ani, Şcoala Nr.42) – Menţiune, Sabina Smadu (8 ani, Şcoala nr.26) – Premiul I, Ana Maria Codiţă (9 ani, Şcoala Nr.28) – Premiul II. „Chiar dacă nu câştigă întotdeauna premii, concursurile îi motivează pe elevi”, ne-a declarat profesoara Angelica Capră, menţionând că juriul concursului de la Brăila este unul foarte exigent.
Voluntariat la Casa Sindicatelor: Sub semnul Prieteniei
Miercuri, 16 Mai 2012 00:00 Published in CULTURAJurnalista brăileancă Armanda Filipine şi-a vernisat la Casa de Cultură a Sindicatelor, expoziţia de fotografie intitulată „Calea Prieteniei. România – Galaţi – Brăila – Tunisia”, în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului”. Cu acelaşi prilej, a mai fost vernisată expoziţia „Voluntarii din noi” (fotografie), a fost lansat volumul de versuri „Cuvântul răstignit”, al Georgianei Necula (11 ani) şi s-a desfăşurat un spectacol de muzică, dans şi poezie, prezentat de poeta Angela Baciu, la care au contribuit membrii Fundaţiilor “Împreună”, “Inimă de copil”, „Familia” şi cei de la Fundaţia de Sprijin al Vârstnicilor, copiii de la Grădiniţa nr.9 şi Şcoala Nr.7, Filiala „C.Negri” a Bibliotecii „V.A.Urechia”, AFMC „Christiana”, Club Zonta, Sporting Club, Comunitatea Turcă – Filiala Galaţi şi ansamblurile Casei de Cultură a Sindicatelor. Sponsorii acţiunilor reunite au fost câţiva pensionari (lăudabil gestul acestora!) – Tinca Mihai, Iulian Tâmpeanu, Ioan Mâşlea, cărora li se adaugă George Suman, Topmirali Prest SRL şi familia Susanu. Toate acţiunile de ieri s-au desfăşurat sub semnul Prieteniei.
"Prietenia ne transformă viaţa"
„Eu am o obsesie pentru prietenie”, a mărturisit, la vernisaj, Armanda Filipine, adăugând: „Mi se pare că, în lumea asta, prietenia e unul dintre puţinele lucruri care ne leagă şi ne ajută. Imaginile prezentate în expoziţie, fie că sunt din Tunisia, fie că sunt din Galaţi sau Brăila, ne fac să ne păstrăm zâmbetul, indiferent ce se întâmplă cu noi. Pe copii i-aş ruga să nu uite că prietenia ne transformă viaţa, iar când trec pe lângă un lucru frumos să se oprească şi să îl admire”. Ana Hărăpescu, directoarea Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Brăila, vorbind despre Armanda Filipine, a afirmat: „Sunt convinsă că şi Tunisia se va bucura de prezenţa brăileană şi românească pe tărâmurile ei: Armanda nu poate să trăiască fără cultură, fără spirit, fără idee şi fără valorificarea acestui sentiment al prieteniei, oriunde s-ar afla ea. Cu siguranţă, expoziţia îndeamnă la reflecţie şi reflectă foarte multe elemente de atmosferă asemănătoare în Tunisia şi Brăila – oraş care este un mix cultural şi etnic, impregnat de spiritul oriental”.
Expoziţiile rămân deschise la etajul 1 al Casei de Cultură a Sindicatelor până la sfârşitul lunii. Până sâmbătă se vor derula şi alte evenimente în cadrul Săptămânii voluntariatului.
Astăzi, când valorile se răstoarnă şi nonvalorile sunt promovate agresiv pe toate canalele media, am încercat să aflăm cine mai pune preţ pe muzica populară românească, cine o mai cântă şi dacă se poate trăi, în România mileniului al treilea, din muzică populară. Am adresat un set de întrebări câtorva solişti gălăţeni ai acestui gen, încercând să privim fenomenul (şi) din interior.
“Vocea nu se dă pe cap de locuitor”
Dida Agache (14 albume înregistrate): “Da, pot spune că se poate trăi din muzica populară, dar numai dacă ai ceva de spus publicului, pentru că muzica se naşte odată cu omul. Primeşti acel har divin la naştere. Dacă nu îl ai, ca solist, atunci să nu încerci să dai cu obstinaţie din coate, pentru a intra cu forţa în sufletele oamenilor, pentru că nu vei reuşi. Vocea nu se dă pe cap de locuitor. Eu cânt peste tot pe unde sunt invitată, la spectacole, nunţi, botezuri, aniversări. Consider că lumea a început să se întoarcă spre folclor, chiar dacă în ziua de azi există atâtea genuri muzicale”.
“Succesul ţine de prezenţa ta, ca solist”
Ionuţ Pâslariu (10 CD-uri înregistrate, fondatorul formaţiei “Orizont 2000”): “În cazul meu pot spune că nu se poate trăi numai din muzica populară: în perioadele din an cu mai puţine evenimente la care să pot cânta, serviciul acoperă cu succes deficitul financiar. După părerea mea, acest gen are încă un segment de public care îl caută şi îl apreciază. Succesul ţine de tine, ca solist, de prezenţa ta şi de modul în care te faci remarcat şi plăcut. Am fost obişnuit să am instrumentişti lângă mine, dar nu am refuzat nici invitaţiile ca solist sau ca invitat al altor formaţii decât a mea. De prin 2000, am început să cânt la diverse posturi de televiziune, de când un producător de la o casă de discuri m-a remarcat şi m-a promovat”.
“Folclorul trebuie să dăinuie”
Mitriţa Velicu (fondatoarea Grupului “Tecucelul”, profesor la clasa externă de Iniţiere în folclor a Centrului Cultural, 100 de melodii proprii): “În general, cei de la ţară pun preţ pe muzica populară. Ca profesor, am mulţi elevi din toate comunele judeţului, de la Galaţi până la Tecuci şi de la Tecuci până la Târgu Bujor. Solicitări de a cânta, din păcate, nu prea avem. Mai degrabă primim invitaţii în alte judeţe decât în Galaţi. Eu am primit o zestre importantă din familie, atât părinţii, cât şi bunicii mei au cântat muzică populară. Folclorul e cartea de vizită a românilor, de aceea el trebuie să dăinuie. Ca solist, ce iau pe mere dau pe pere, investesc tot astfel încât să rămână ceva după mine. Tinerii sunt cam mofturoşi, dacă îi întrebi, spun că nu ne place muzica populară, dar când le cânţi, dansează şi sar în sus de doi metri”.
“Inima de român tresare…”
Aurică Totolici (solist Ansamblul “Doina Covurluiului”, Centrul Cultural): “În cazul meu, spun că se poate trăi din muzica populară, fiind angajat al unui ansamblu folcloric, acolo e pâinea mea, însă dacă n-ar fi şi mici activităţi paralele, nu mi-ar ajunge salariul de 600 de lei. Nu mi s-a întâmplat să cânt undeva şi muzica populară să nu fie apreciată, inima de român tresare când aude folclor autentic. Am în repertoriu aproape 300 de melodii, dintre care 100 sunt folclorice, restul cu acompaniament electronic sau cu diferite tarafuri. O parte le-am dat la televiziuni, la altele încă mai lucrez la nuanţe. Viaţa şi zilele mele încep şi se termină cu folclor, el ne apără de toate relele din lume”.
Sala Nicolae Mantu a Galeriilor de Artă găzduieşte, până la sfârşitul lunii mai, expoziţia de grafică satirică „Umor cum-se-cade”, a plasticienilor gălăţeni Nicolae Einhorn şi Florian Doru Crihană. Aurel Manole, preşedintele filialei locale a UAP, i-a felicitat, la vernisaj, pe cei doi artişti pentru consecvenţa cu care-şi prezintă lucrările, dar şi pentru faptul că de fiecare dată ei vin cu noutăţi, în sensul bun al cuvântului.
Criticul de artă Mariana Cocoş Tomozei a evidenţiat faptul că, deşi expun împreună, cei doi au stiluri şi abordări diferite: „Florian Crihană a dat dovadă de inventivitate şi în alegerea temelor expoziţiilor sale. În acest caz, este vorba despre o abordare metodică, deşi am spune că, atunci când e vorba despre artă satirică, ar trebui să fie doar un act spontan şi, în momentul în care autorul analizează tema, îi apar asociaţiile care au ca efect zâmbetul, umorul. Aşa se întâmplă şi în această expoziţie, iar poanta fiecărei lucrări o veţi descoperi dumneavoastră. În cazul lucrărilor dedicate oraşului Bruges, satira vine din elementele specifice ale acestei cetăţi încărcate de istorie, de cultură”.
Despre Nicolae Einhorn, criticul de artă spune că este binecunoscut publicului datorită curiozităţii neobosite pe care o are în a investiga diferite tehnici. De astă dată, avem o suită de lucrări în care tema portretului şi diferite personaje, uneori combinaţii între om şi animal, care au o notă umoristică, ne întâmpină cu o gamă cromatică şi cu o expresivitate uşor tulburătoare”.
Teodor Vişan a întrebat de ce tandemul Crihană – Einhorn, referindu-se la faptul că în ultimii ani cei doi artişti au expus de mai multe ori împreună. Răspunsul a venit din partea lui Florian Doru Crihană care a explicat că se află în perioada de timp alocată de Galeriile de Artă pentru expoziţie lui Nicolae Einhorn.
Nicolae Einhorn i-a mulţumit lui Florian Crihană pentru faptul că "l-a acceptat să intre pe scara caricaturii domniei-sale": "Mai e mult până să mă primească în interior, dar m-a făcut să mă ambiţionez să ajung cât mai aproape de potenţialul şi valoarea sa, astfel încât expoziţiile noastre să constituie un tot unitar, nu în sensul de a-i copia măiestria, ci să aibă aceeaşi cotă”. Florian Doru Crihană a recunoscut că lucrările sale sunt comandate de administraţia oraşului Bruges din Belgia şi că ele constituie doar o primă parte a expoziţiei finale cu titlul „Broderii de Bruges”.
Sediul Companiei Naţionale CFR SA, Regionala Galaţi, este locul unde s-au lansat, ieri, trei cărţi apărute la Editura „Istros”, a Muzeului Brăilei: „O bibliografie istorică a Brăilei”, semnată de Costin Croitoru şi Ionel Cândea, „Galaţiul, aşa cum mi-l amintesc” (vol.I), de Săndel Dumitru şi „Galaţi, o bibliografie arheologică şi numismatică”, de Costin Croitoru.
Directorul muzeului din oraşul vecin, Ionel Cândea, vorbind despre Editura „Istros”, a amintit faptul că, în 17 ani, aceasta a publicat mai mult de 200 de titluri ştiinţifice, din care opt premiate de Academia Română. Costin Croitoru a numit cărţile ce poartă semnătura sa „instrumente de lucru menite a fi folosite şi nu comentate, o pagină deschisă atât spre trecut, cât şi spre viitor”. Cât despre cartea gălăţeanului Săndel Dumitru, Costin Croitoru a numit-o „o lucrare monumentală, de apreciat”, având în vedere faptul că autorul şi-a dedicat, în ultimii opt ani, câte 10 ore pe zi documentării şi scrierii acesteia. Şi este doar primul din cele şase volume anunţate!
Mărturisind că l-a cunoscut şi l-a venerat pe regretatul profesor Paul Păltănea, Săndel Dumitru a recunoscut că îşi iubeşte oraşul şi istoria lui până la abandonul de sine. Dan Râpă Buicliu a subliniat ideea nevoii de cooperare intelectuală adâncită între Galaţi şi Brăila, apreciind că este „un gest de mare nobleţe din partea reprezentanţilor Muzeului Brăilei să publice cărţi dedicate Galaţilor”, cărţi ce nu au găsit suport la editurile şi instituţiile culturale din oraşul nostru. Vorbind despre volumul lui Săndel Dumitru, Dan Râpă Buicliu consideră că acesta este „un melanj istoric şi memorialistic”, care oferă cititorului şi un „remember iconografic”, prin intermediul imaginilor Galaţiului de altădată.
Cristi Iacob: „Am furat cu două mâini de la studenţi!”
Marți, 08 Mai 2012 00:00 Published in CULTURA
Actorul Cristi Iacob vorbeşte într-un interviu acordat Vieţii libere despre ce înseamnă pentru el Galaţiul şi cum vede teatrul de astăzi.
- Cum a fost pentru dumneavoastră, ca preşedinte al juriului, ediţia din acest an a Festivalului Studenţesc de Teatru Contemporan?
- Foarte frumoasă şi greu de jurizat. Chiar au fost foarte mişto copiii, am furat cu două mâini de la ei. Că eu sunt blazat şi am senzaţia că-s actor. Nu sunt actor deloc. Îi privesc pe ei cum fac. Sunt vreo câţiva care mi-au dat clasă, parcă s-au născut pe scenă. Iar ei o fac din pură pasiune. Eu o fac remunerat. Şi mi-e ruşine uneori.
- Ce înseamnă Galaţiul?
- Uterul mamei. La mine-n buletin scrie Galaţi, nu am cum să scriu altceva. Am trăit aici primii 18 ani, am mai revenit apoi, oricum, gălăţean voi fi toată viaţa. În armată mi s-a întâmplat un lucru: am văzut că un gălăţean va sări întotdeauna pentru un alt gălăţean. Când eram biban şi au sărit la mine să mă bată doi unguri, nu am nicio treabă cu ungurii, un alt gălăţean m-a apărat. La rândul meu sunt subiectiv când e vorba de gălăţeni.
- Când v-a fost cel mai greu?
- Când a murit mama, în 1996. Atunci mi-am urât meseria. Ştii cum e, când se întâmplă ceva de anvergura asta te doare. Ei bine, durerea mea era dublată, la un moment dat, de un gând absolut îngrozitor: mi-e jenă, dar trebuie să-l spun. Era un gând parazit care îmi spunea: aminteşte-ţi de durerea asta, că poate îţi va folosi în teatru, ca să poţi plânge. Şi m-am urât din tot sufletul. Mi-am urât meseria atunci, pentru că n-am putut să îmi trăiesc durerea pur şi simplu ca un om căruia i-a murit mama. Eram un cvasi-actor, cu ghilimele cât mine de mari, pentru că eu nu mă consider actor şi nu mă voi considera niciodată. Sunt un păcătos nenorocit, întâmplactor… uneori fericit, alteori trist, ca noi toţi: un om.
- Ce contează?
- Tot ce e bazat pe ceva adevărat. Dacă sunt pastişe sau informaţii sau ştiri nu mă interesează. Dacă sunt lucruri spuse din inimă sau trăite, cu ajutorul numai al lui Dumnezeu, atunci mă interesează. Nu au cum să nu te emoţioneze lucrurile reale. Prostiile sunt prostii, doar le dăm noi prea mare importanţă ăstora care ne lovesc, crize, tot felul de lucruri făcute de nişte oameni rău intenţionaţi. Nici măcar vina lor nu e, nu pe ei trebuie să-i blamăm, ci doar răul care-i domină, sărmanii de ei, vai de sufletul lor.
- Cum priviţi spectatorii?
- Mi-aş dori să am milioane de ochi să-i pot vedea. Pentru că ei se uită doar cu doi ochi la noi, dar cu toată fiinţa. E cel mai mare premiu al unui om care oficiază pe o scenă o chestie. Gândeşte-te că un om îşi pierde două ore din viaţă ca să se uite la tine. Mamă, ce responsabilitate ai, ce-i spui, ce-i arăţi: îţi rupi capul, faci droguri, îi arăţi toate părţile indecente ale corpului tău? Nu cred că-i bine. Sau îl faci să iasă din sală şi să spună: uite că-i primăvară sau o iubesc pe ea, sau îl faci să continue să se mire şi să fie la fel de fericit ca atunci când s-a născut.
INTERACTIV
Editorial
Victor Cilincă
Plagiatul gros la obraz subţire...
Premierul României (jurist la bază) lasă pe seama… Academiei Române sarcina de a elucida chestiunea acuzaţiilor de plagiat la adresa ministrului Educaţiei! Cum chiar ministrul cu pricina recunoaşte că e vorba de plagiat curat, dar zice că nu ştie cine l-o fi făcut în locul său, nu mai trebui... citeste mai mult ...
Ultimele ştiri
- Un asteroid din sistemul nostru solar a fost denumit "România"Comenteaza 29 afisari
- „Oţelar” la naţională: Râpă convocat de Piţurcă1 comentariu 69 afisari
- Un fenomen ce ia amploare: Căpuşele au făcut alte şapte victime1 comentariu 123 afisari
- Atenţionare cod galben în sud-vestul RomânieiComenteaza 29 afisari
- Meciul lui Bute, transmis şi pe faţada unui mall bucureştean 1 comentariu 106 afisari
TV Mania
Comentarii
- 1
- 2
- 3
- 4
Ovidiu Amălinei
Relaxaţi în plină criză
Mesajul final în materie de economie al liderilor din G8, ai celor mai industrializate ţări ale lumii, este mai degrabă unul liniştitori, în ciuda norilor de furtună financiară care se adună deasupra Europei. La Camp David, având drept gază pe preşedintele american, Barack Obama, atmosfera, oficial ... citeste mai mult ...
Ovidiu Amălinei
Bariere „pozitiv” depăşite
Într-o perioadă în care contorsiunile politice şi financiare prin care trece Uniunea Europeană o face mai puţin atractivă ca în vremurile în care îşi dorea să devină prima economie a lumii, Bruxelles-ul îşi întoarce din nou faţa către Ankara. Se vorbeşte acum de o „Agendă Pozitivă” menită să relanse... citeste mai mult ...
Ovidiu Amălinei
Drahma sau viaţa
Cu un guvern mai degrabă de faţadă, Grecia se îndreaptă spre alegeri anticipate, deşi unii ar spune că, mai degrabă, ţara aflată pe marginea prăpăstiei se pregăteşte să facă mare salt în gol… Organizarea unei noi runde de alegeri după eşecul principalelor formaţiuni politice de a ajunge la o formu... citeste mai mult ...
Victor Cilincă
Când se întâlnesc mai marii lumii...
… spun doar ce trebuie! „Merkel şi Hollande - armonie în privinţa Greciei”, titra ieri, vădit satisfăcut că urmaşii Eladei nu vor renunţa la euro pentru drahma dezumflată, cotidianul „Le Monde”. Care sublinia însă faptul că este mai puţină încredere în creşterea economică europeană.Preferăm ... citeste mai mult ...
Viata Libera Galati - Cotidian independent - Stiri Noutati Informatii Media Galati




