* Casa Corpului Didactic este revendicată de mai bine de 20 de ani de Asociaţia de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ (AIUPPI) * În martie, anul acesta, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis o hotărâre definitivă, respingând cererea formulată de AIUPPI şi AGIRo de deveni proprietare asupra clădirii
Clădirea cunoscută sub numele de Casa Corpului Didactic, situată în centrul oraşului, pe strada Gării nr. 35, este locuită din 1990 de patru instituţii: Casa Corpului Didactic (CCD), Sindicatul Învăţământului Preuniversitar (SIP), Inspectoratul Şcolar Judeţean şi AIUPPI.
Încă din 1992, Casa de Ajutor Reciproc Învăţămât (devenită ulterior AIUPPI) înregistrează la Judecătoria Galaţi o cerere prin care solicită să devină proprietarul clădirii, în defavoarea celorlalţi ocupanţi. Deşi instanţa a decis atunci că cererea este nefondată, solicitanţii neputând să facă dovada că ei sunt proprietarii, războiul s-a întins mai bine de 20 de ani, până în martie 2015, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis decizia 632, irevocabilă, prin care "respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele Asociaţia Generală a Învăţătorilor din Judeţul Galaţi şi Asociaţia de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ Galaţi".
Cum a ajuns AIUPPI proprietară pe teren
Văzând că nu a reuşit să pună mâna pe clădire, preşedintele AIUPPI, profesorul pensionar de limba rusă Ovidiu Rădoi, încearcă în timp alte artificii. Astfel, în 2008, Ovidiu Rădoi, a depus la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) o solicitare de intabulare a terenului, la dosar adăugând o copie după actul de donaţie nr. 515/17.02.1937, autentificat de Tribunalul Judeţului Covurlui şi o declaraţie pe proprie răspundere, în care susţinea că AIUPPI este continuatoarea fostei Bănci Populare a Cadrelor Didactice, desfiinţată imediat după Al Doilea Război Mondial, ca urmare a instalării regimului comunist. Prin această inginerie cadastrală, Ovidiu Rădoi reuşeşte să înscrie în cartea funciară proprietatea asupra terenului, dar nu şi asupra clădirii, în documentul respectiv precizându-se că AIUPPI nu a putut demonstra că are un act de proprietate asupra imobilului.
Abia în vara anului 2012, SIP obţine o hotărâre definitivă şi irevocabilă prin care se bate în cuie faptul că intabularea terenului este făcută în mod ilegal: „Intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate a AIUPPI s-a făcut în mod nelegal, fără a exista documente justificative în acest sens. Asociaţia este succesoarea în drepturi a CAR - Învăţământ, dar nu poate face dovada că este continuatoarea în drepturi a Băncii Populare a Cadrelor Didactice. Chiar dacă ar fi făcut această dovadă, instanţa consideră că tot nu se putea trece la recunoaşterea dreptului de proprietate, deoarece banca nu era beneficiara donaţiei terenului din strada Gării. În acest sens, instanţa dispune radierea terenului din proprietatea AIUPPI, drept ce nu s-a dovedit a fi transmis niciodată asupra asociaţiei”.
Bătălie pe două fronturi
Văzând că nu are sorţi de izbândă, tot în 2008, Ovidiu Rădoi înfiinţează o asociaţie, AGIRo, care este afiliată la organizaţia naţională cu acelaşi nume şi care se declară prin statut continuatoare a vechii AGIRo, care are ca scop, printre altele, recuperarea fostelor proprietăţi deţinute de vechea asociaţie a învăţătorilor. Cu alte cuvinte, nu există o mai bună metodă de a da un tun imobiliar decât să te constitui într-o asociaţie care a deţinut proprietăţi înainte de epoca comunistă şi să te declari continuatoarea acestora. Prin urmare, vâzând că a prierdut terenul în urma deciziei instanţei, în august 2012, Ovidiu Rădoi cere în numele AGIRo radierea terenului din din proprietatea AIUPPI şi trecerea lui în cea a AGIRo Galaţi, cerere respinsă OCPI, deoarece "din actele anexate cererii, nu rezultă faptul că Asociaţia Învăţătorilor din Galaţi a avut sau are un drept referitor la imobilul solicitat”.
În paralel cu lupta pentru teren, se desfăşoară o alta, pentru clădire. Deşi, în două rânduri, solicitarea AIUPPI şi AGIRo de a fi desemnate proprietare ale clădirii este respinsă (în octombrie 2013 la Tribunalul Galaţi şi în iunie 2014 la Curtea de Apel Suceava), reprezentanţii celor două asociaţii fac recurs. Astfel s-a ajuns la decizia Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie dată în martie 2015, prin care solicitarea lor este respinsă în mod irevocabil.
Puţină istorie
Clădirea din strada Gării nr. 35 (fosta Heliade Rădulescu nr. 2) a fost construită în perioada 1937-1939 de către Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România (AGIRo), care primise 1.368 de metri pătraţi donaţie din partea Primăriei, cu obligaţia de a construi în trei ani Casa Învăţătorului.
Cu fonduri adunate din donaţii colective, cu dobânzile cadrelor didactice care aveau depuşi bani la Banca Populară a Cadrelor Didactice, dar şi cu împrumuturi de la această bancă, imobilul este dat în folosinţă la timp. Deşi există o convenţie între Banca Populară şi AGIRo, încheiată în martie 1937, prin care cele două instituţii se angajează să „construiască în indiviziune” Casa Învăţătorilor, nu se ştie cât a pus fiecare dintre cele două părţi la bătaie pentru construirea clădirii.
Ghiţă Nazare, fostul director al Casei Corpului Didactic, menţionează în recent apăruta sa monografie a instituţiei că, deşi a făcut căutări la arhive, nu a găsit, deocamdată, niciun act de proprietate asupra clădirii, care să demonstreze negru pe alb cui îi aparţine şi în ce proporţie
