Decizie definitivă/ Dan Cadar - 25 de ani de închisoare pentru uciderea Clarei Drăgoi

Decizie definitivă/ Dan Cadar - 25 de ani de închisoare pentru uciderea Clarei Drăgoi
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Magistraţii Curţii de Apel Galaţi au luat decizia definitivă în dosarul lui Dan Cadar, care a fost trimşi în judecată în 2012, după ce şi-a omorât în bătaie iubita, pe Clara Drăgoi, în vârstă de 18 ani. 

Povestea a şocat întregul oraş prin cruzimea de care a dat dovadă fiul fostului consilier şi om de afaceri Mircea Cadar. Dosarul a trecut prin mâna mai multor magistraţi de la Tribunalul Galaţi, iar după ce la această instanţă s-a pronunţat o primă sentinţă, atât Dan Cadar, cât şi rudele Clarei Dăgoi au făcut apel. După aproximativ două luni de la primirea dosarului, magistraţii Curţii de Apel au decis să respingă apelurile ambelor părţi. Astfel, decizia luată la Tribunalul Galaţi rămâne valabilă.

25 de ani pentru omor deosebit de grav

Conform sentinţei Tribunalului, Dan Cadar, care a fost arestat imediat după ce a comis oribila crimă, şi a stat după gratii pe toată perioada judecăţii, va sta după gratii 27 de ani. Judecătorii i-au dat o pedeapsă de 25 de ani, pentru că a ucis-o în bătaie pe Clara Drăgoi şi i-au interzis mai multe drepturi pe o perioadă de cinci ani. La această pedeapsă se adaugă însă o alta, de doi ani, pe care Dan Cadar a primit-o în 2011 pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. La momentul respectiv, pedeapsa de doi ani a fost suspendată, dar acum ea se va adăuga la cea primită în dosarul omorului, rezultând faptul că Dan Cadar va sta după gratii 27 de ani. Din această pedeapsă se va deduce însă perioada în care inculpatul a stat după gratii pe arest preventiv.

Daune şi cheltuieli către stat

Pe lângă închisoare, Dan Cadar a fost obligat să plătească şi daune morale şi materiale familiei iubitei sale, despre care declara în faţa judecătorilor că a fost „viaţa lui” şi că se iubeau „cu bune şi rele”. Astfel, instanţa l-a obligat „pe inculpatul Cadar Dan Robert la plata sumei de 40.000 de lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 1.000.000 de lei cu titlu de daune morale către partea civilă Drăgoi Bogdan Marian”, se arată în dispozitivul instanţei de judecată. Şi acest aspect a fost menţinut de magistraţii Curţii de Apel Galaţi. Mai mult, la aceste sume se mai adaugă şi cei 5.000 de lei care reprezintă cheltuielile judiciare către stat.

Reamintim că, în iulie 2012, Dan Cadar, fiul fostului consilier judeţean Mircea Cadar, şi-a ucis în bătaie iubita. Anchetatorii aveau să descindă la scena crimei, găsind-o pe fată într-o baltă de sânge şi cu lovituri pe tot corpul, fotografiile aflate la dosar fiind mai mult decât elocvente. Atât anchetatorii, cât şi inculpatul au arătat că asasinatul s-a petrecut pe fondul consumului de alcool şi etnobotanice.

Citit 10138 ori Ultima modificare Luni, 06 Iulie 2015 10:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.