PRIMA NAVĂ special construită, în cadrul grupului DAMEN, pentru parcurile eoliene marine se va realiza la Galaţi

PRIMA NAVĂ special construită, în cadrul grupului DAMEN, pentru parcurile eoliene marine se va realiza la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

La Şantierul Naval Damen Galaţi au demarat, în această săptămână, lucrările la prima navă de tip Service Operation Vessel (SOV) cu capabilităţi „walk-to-work”, adică o navă care, pe lângă facilităţile pentru transportul şi manipularea echipamentelor, permite şi accesul rapid al echipelor de intervenţie pe platformele sau turbinele eoliene marine. Nava, prima de acest fel realizată la nivelul grupului Damen, este destinată clientului britanic Bibby Marine Services, iar rolul ei va fi de a susţine construcţia de parcuri eoliene în Marea Nordului.

"Demararea efectivă a procesului de construcţie a acestei nave - "Bibby WaveMaster 1", este un moment important pentru noi, după ani de pregătire şi dezvoltare a acestui proiect. El este rezultatul unei consultări extinse cu industria eolienelor off-shore şi a condus la un design şi un concept cu totul nou pentru modul în care va fi realizat corpul navei. Suntem bucuroşi să vedem că proiectul începe să prindă viaţă, aşa cum ne-am planificat. Coca va fi asamblată începând din luna aprilie, iar lansarea navei este planificată la începutul anului viitor", a precizat Rene Hooijman, Senior Project Manager în cadrul Grupului Damen, prezent luni, 1 februarie, la Galaţi, la ceremonia de tăiere a primei componente din viitoarea navă.

Designul navei „Bibby WaveMater 1” asigură o soluţie personalizată pentru operatorii implicaţi în proiectele parcurilor eoliene şi răspunde necesităţii de a asigura pe mare, pentru perioade îndelungate de timp, derularea unor fluxuri de lucru eficiente, dar şi spaţii confortabile de cazare. „Bibby WaveMaster 1” va dispune de echipamente moderne de manipulare a echipamentelor, sisteme care să permită menţinerea stabilităţii indiferent de condiţiile meteorologice - inclusiv o pasarelă cu autostabilizare, care va permite accesul la structurile off-shore, dar şi sisteme fiabile şi eficiente pentru optimizarea consumului de combustibil. De altfel, manevrabilitatea şi rezistenţa navei au fost, încă din primele faze de proiectare, testate inclusiv printr-o serie de simulări realizate la Institutul de Cercetări Marine (MARIN) din Olanda. Un model la scară redusă a avut de înfruntat parametri similari celor mai aspre condiţii meteo posibile din Marea Nordului, iar rezultatele au fost chiar peste aşteptările proiectanţilor.

Pe lângă spaţii ergonomice şi sigure de lucru, echipele de intervenţie cazate la bord vor beneficia de condiţii de confort superioare, de la „banalul” acces la internet şi echipamente IT&C până la spaţii de relaxare şi petrecere a timpului liber, săli de conferinţe şi chiar o infirmerie. Practic, pe lângă cei 15 membri ai echipajului navei, „Bibby WaveMater 1” va putea asigura, chiar şi în furtunoasa Mare a Nordului, condiţii „ca pe uscat” pentru nu mai puţin de 45 de persoane, membri ai echipelor care se ocupă de construcţia sau mentenanţa parcurilor eoliene din largul mării.

Proiectul inovativ ce urmează a fi realizat pe parcursul acestui an la Damen Galaţi este realizat în colaborare cu colegii din Olanda, de la Damen Gorinchem, iar „Bibby WaveMaster 1” deschide, practic, accesul Grupului Damen spre noi segmente din gama „de top” a navelor specializate în operaţiuni off-shore.

Citit 7912 ori Ultima modificare Vineri, 05 Februarie 2016 00:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.