INTERVIU cu un fost POLIȚIST gălățean, actual AJUTOR DE ȘERIF: „Nu am vrut decât să fiu cinstit”

INTERVIU cu un fost POLIȚIST gălățean, actual AJUTOR DE ȘERIF: „Nu am vrut decât să fiu cinstit”
Evaluaţi acest articol
(44 voturi)

Eugen Stoica a părăsit Poliţia Română şi, odată cu asta, ţara pe care a slujit-o vreme de aproape 20 de ani, sufocat de sistem, dar şi de sărăcie. „Am crezut că leşin când mi-am văzut salariul” este fraza cu care fostul membru al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Galaţi, pregătit şi certificat FBI, Secret Service sau Departamentul de Stat îşi marchează debutul aventurii canadiene, începute cu paşaport turistic în buzunar şi ca muncitor la o fabrică de ciocolată.

 

- Ce v-a făcut să plecaţi din Poliţie?

- Pe 1 septembrie 2010, la 42 de ani, am încetat raporturile cu ministerul de Interne prin demisie pentru că inspectorul general la acea vreme, actualul ministru de interne, dl. dr. ing. Petre Tobă nu mi-a aprobat raportul de autosuspendare, aşa cum am solicitat pentru o perioadă de doi ani cu scopul de a pleca la muncă în străinătate ca să reuşesc să îmi întreţin familia, deoarece la acea vreme fuseseră tăiate drastic salariile. Atunci am demisionat. Nu mai rămâneam cu nimic din salariu, după ce îmi achitam facturile şi datoriile la bănci. Îmi ajunsese cuţitul la os.

 

- De ce aţi ales Canada?

- Am prieteni foarte buni aici, care mi-au făcut o invitaţie în 2010, în iunie, ca să văd cum stau lucrurile aici. În două săptămâni, am avut posibilitatea să vorbesc cu şefa departamentului de resurse umane din Poliţia Federală la Ottawa şi mi-a spus că pot fi poliţist acolo, mai ales datorită experienţei în Poliţie şi pregătirii, dar că pentru asta va trebui să merg în Canada, să iau orice job, să îmi depun dosarul de emigrare, să devin rezident permanent. Poliţist federal voi putea fi doar după ce obţin cetăţenia. Nu eram foarte hotărât, dar când am ajuns în ţară pe 14 iulie şi când am văzut cât am luat salariul, am crezut că leşin. Atunci m-am hotărât să plec. Am vrut să nu mai aud de România, pentru că atâţia ani cât am servit ţara aia nu concepusem niciodată să plec în altă parte, deşi oferte au fost.

 

- Ce regretaţi cel mai mult acum din cariera pe care ai avut-o în România?

- Tot. Regret că nu ni s-a dat posibilitatea să fim poliţişti cu adevărat, nu am fost plătiţi cum trebuie, mai ales că în această zonă de combatere a crimei organizate, orice poliţist care ştie asta poate să confirme, tentaţiile au fost şi sunt în continuare extraordinar de mari. Noi ajungeam acasă şi ne uitam ca milogu-n traistă după ce confiscam milioane de euro. Nu voiam altceva decât să ne facem meseria, să fim poliţişti cinstiţi. Am zis, când am plecat, că nu vreau să îmi ia Dumnezeu minţile, să devin un poliţist mânjit. Eram frustrat şi la fel au rămas şi colegii mei care sunt şi acum acolo. Sunt foarte mulţi poliţişti buni în România care nu au absolut nici un dram de compasiune din partea celor care conduc România.

 

- Care a fost primul job în Canada?

- Nimeni nu îmi garanta că voi găsi un job. Vândusem tot ce am avut în ţară şi nu mai aveam nicio şansă să mai fac ceva acolo. În Canada venisem cu viză de turist, care era valabilă şase luni. Canadienii m-au ajutat, patronul unei companii a vrut să mă angajeze din milă ca şofer de tir după ce mi-a văzut CV-ul, deşi nu aveam deloc experienţă în această meserie. Între timp s-a îmbolnăvit foarte grav şi am ajuns, tot ajutat de canadieni, muncitor la o fabrică de ciocolată, unde am mers şi eu şi soţia, iar copilul a mers în continuare la liceu. A fost greu, dar am ştiut de ce am venit aici şi am luptat.

 

- Cum aţi ajuns ajutor de şerif?

- După ce am obţinut rezidenţa permanentă, în 2013, eu şi familia ne-am mutat într-un oraş mai mare, unde suntem acum, Moncton, provincia New Brunswick, ca să pot merge la şcoală. Am terminat Criminologia aici şi atunci am primit oferta să fac practica la Guvernul Federal şi mai apoi la Guvernul Provincial, la Departamentul de Justiţie, la biroul şerifului. La o săptămână după ce am terminat practica, pe 29 ianuarie 2015, am fost chemat de şerif şi mi-a spus că ministrul justiţiei a semnat numirea mea ca ajutor de şerif şi că trebuie să depun jurământul oficial.

- Ce ar avea de învăţat sistemul poliţienesc din România de la cel canadian?

- Ar avea foarte multe şi mă refer la cei care conduc sistemul. Ar fi interesant să vadă cam cum tratează şefii de aici un poliţist, câte eforturi depun şefii ca să creeze condiţii de muncă, ca oamenii cu care lucrează să nu fie stresaţi, întotdeauna ei vin cu o încurajare, oamenii sunt protejaţi, dacă munceşti peste program eşti foarte bine plătit. În 2014, când cinci poliţişti au fost împuşcaţi, dintre care trei mortal, pentru trei zile, oraşul în care locuiesc, a fost blocat pentru că a trebuit să îl caute pe atacator. A fost o mobilizare ca la război – elicoptere, SWAT, armata. Şi civilii au înţeles, au rămas în case, nu au ieşit pe stradă, numai cei care aveau urgenţe circulau. La funeralii au venit poliţişti de pe tot continentul nord american şi din Australia şi Marea Britanie. Au fost în jur de 10.000 de poliţişti. Atât de mare este solidaritatea aici, dar şi respectul din partea populaţiei civile.

Carte de vizită:

Data şi locul naşterii: 18 decembrie 1967, Dolhasca, judeţul Suceava

Studii: Facultatea de Drept, Eastern College – Moncton, Canada

Ocupaţie: ajutor de şerif  la Departamentul de Justiţie al provinciei New Brunswick

Stare civilă. Căsătorit, o fiică.

Citit 38732 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Februarie 2016 01:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.