PROIECT PIONIER în România: La Galaţi va fi înfiinţată UNIVERSITATEA VÂRSTEI A TREIA

PROIECT PIONIER în România: La Galaţi va fi înfiinţată UNIVERSITATEA VÂRSTEI A TREIA
Evaluaţi acest articol
(31 voturi)

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi impresionează cu o nouă premieră naţională în domeniul educaţiei. La iniţiativa conducerii Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, va fi lansată o structură instituţională, numită „Universitatea vârstei a treia – U3A”. Mai exact, este vorba despre un proiect pionier în România, care îi aşează în centrul acţiunilor sale pe seniori. Inspiraţi de la modelul francez, universitarii gălăţeni au adaptat acest proiect la spaţiul cultural şi academic specific oraşului nostru dunărean. Practic, celor două domenii ale facultăţii amintite mai sus, Drept şi Ştiinţe Administrative, li se alătură un nou laborator al provocărilor. „Universitatea vârstei a treia” este acreditată prin decizia Senatului Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi şi va funcţiona începând cu 10 octombrie, dată la care va avea loc şi inaugurarea.

Demersul şi scopul universităţii

La baza acestei structuri stau studii complexe, statistici şi intenţia de a rezolva problema îmbătrânirii demografice. „Am documentat această idee, împreună cu doamna prodecan, timp de mai bine de un an. Au fost vizite în statele comunitare, precum Franţa şi Belgia, unde am participat la acest tip de activităţi, tocmai pentru a înţelege cum funcţionează o astfel de structură. La baza acesteia este Programul european de învăţare pe tot parcursul vieţii, stabilit de Parlamentul European, precum şi strategia de învăţare pe tot parcursul vieţii, conturată de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru perioada 2015-2020. Important în orice acţiune este omul. Suntem un grup de colegi, care, vă garantez, este implicat benevol pentru interesul seniorilor”, a precizat decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, prof. univ. dr. Florin Tudor.

„Universitatea vârstei a treia” vine ca un răspuns la fenomenul îmbătrânirii demografice, încercând, totodată, să-i facă pe seniori să înţeleagă că „bătrâneţea se instalează mai întâi în mintea noastră”.

„În Galaţi, din cei aproximativ 250.000 de locuitori, în jur de 45.000 sunt locuitori de vârste de peste 55 de ani. Este un bazin demografic impresionant. Astfel, această structură este un răspuns la îmbătrânirea demografică. O astfel de iniţiativă a existat în România la începutul anilor 80, dar fără să existe o amprentă academică”, a declarat prof. univ. dr. Violeta Puşcaşu, prodecan al aceleiaşi facultăţi. 

O universitate în adevăratul sens al cuvântului

La dispoziţia candidaţilor sunt 12 domenii, precum: drept, economie, nutriţie şi ingineria alimentelor, ştiinţe şi tehnologie, istorie şi filosofie, artă şi literatură, teologie, educaţie pentru vârsta de argint, turism, informatică, kinetoterapie, medicină şi psihologie. Viitorii studenţi pot alege maximum patru dintre aceste domenii. „Structura a anului universitar se va aplica şi acestui laborator. Candidaţii vor avea statutul de studenţi seniori. Fiecare serie de studenţi va studia timp de un an de zile. La sfârşitul anului, universitatea va furniza certificate simbolice de absolvire a modulelor urmate. Certificatul respectiv nu dă dreptul unei activităţi conform codului muncii, pentru că scopul nostru nu este acesta. Nu va exista rigiditatea unui academism prost clasat. Învăţarea nu trebuie să fie o constrângere, ci o bucurie şi o plăcere. Cel mai probabil, vom avea grupe de maximum 50 de studenţi. Candidaţii pot fi absolvenţi de studii medii sau persoane cu studii superioare”, a completat prodecanul.

Totodată, trebuie precizat faptul că activităţile studenţilor se vor desfăşura sub formă de prelegeri, conferinţe, ateliere, grupuri de lectură, vizite etc. 

„Există o Asociaţie Internaţională a Universităţilor Vârstei a Treia. „În luna octombrie, la Osaka, va avea loc conferinţa internaţională a acestei asociaţii, iar „Universitatea vârstei a treia” de la Galaţi va primi calitatea de membru al organizaţiei respective”, a declarat decanul Florin Tudor.

Una dintre cele mai mari „Universităţi a vârstei a treia” din Europa se află în Belgia şi are peste 3.500 de studenţi.

Condiţii de înscriere

Profesorii care vor preda pentru studenţii seniori vor desfăşura absolut toate activităţile benevol, fără a fi remuneraţi material. Înscrierile vor avea loc în perioada 29 august – 20 septembrie, pentru anul universitar 2016-2017, la sediul Departamentului de Formare şi Transfer Tehnologic (str. Domnească nr. 47). Candidaţii vor avea o singură taxă administrativă, de 50 de lei, pentru gestionarea dosarelor. Se pot înscrie persoanele cu vârsta minimă de 55 de ani. Documentele necesare la înscriere sunt: act de identitate (original şi copie), fotografie de tip buletin şi fişa de înscriere.

Citit 15748 ori Ultima modificare Marți, 03 Ianuarie 2023 12:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.