Daniel Bobocea a plecat din Cudalbi pentru a-şi face un rost în viaţă, pe drumurile din Europa. Şi-a găsit sfârşitul departe de casă, în cabina unui TIR, fără să fi fost implicat într-un accident grav, fără să fi consumat droguri sau fără să fi suferit de vreo boală care să îi aducă moartea la doar 25 de ani.
Comuna Cudalbi, aleea Orizont. În spatele unui gard vechi din scândură, o gospodărie îngrijită, o căsuţă veche, dar bine întreţinută, cu „cameră din faţă”, sau "salon", cum se spune la ţară, încăperea cea mai bună în care se presupune că o familie trebuie să îşi trăiască momentele fericite ale vieţii. Totul ţipă de curăţenie, de la varul de pe pereţi, la perdelele de un alb orbitor, la mobila nouă şi parchetul pe care nu se zăreşte fir de praf. Aici, între pereţii proaspăt zugrăviţi, s-a strâns însă toată durerea lumii, aici familia Bobocea plânge şi caută răspunsuri. „Camera asta am făcut-o în două zile, cu bani strânşi de la oameni. Au făcut colectă, o sută de milioane, ca să facem camera. Nu se cădea să îl aducem pe Daniel într-o cameră veche, era băiat tânăr, neînsurat”, şoptesc, printre lacrimi, soţii Bobocea, părinţii lui Daniel. S-au despărţit de el, de tot, în urmă cu mai puţin de două săptămâni, dar nici acum nu le vine să creadă că el, băiatul cel mai mare dintre cei patru copii, nu mai este. Planurile lor, de părinţi, şi ale lui Daniel, ca bărbat tânăr, erau altele: să muncească ca şofer de TIR, să strângă nişte bani, să-şi facă o căsuţă, să se însoare. Viaţa însă a avut alte proiecte pentru tânărul care şi-a luat atestatul de şofer profesionist anul trecut ca să se urce la volan, spre vestul Europei.
„A plecat pe 21 ianuarie, printr-o firmă de transport de aici din comună. Îl plăcea să fie şofer şi a vrut să plece. A ajuns în Danemarca şi încărca materiale de construcţie pentru Germania. Ne-a spus că nu mai avea căldură în camion şi că a trebuit să încarce trei ore în ploaie. A rezistat cam trei zile fără căldură în camion, dar a reuşit să o repare singur până la urmă”, rememorează Ruben Bobocea, tatăl lui Daniel.
Următoarea cursă, în care Daniel trebuia să transporte cherestea şi instalaţii de iluminat pentru Danemarca, a venit cu alte necazuri. Statul în frig şi ploaie i-a provocat o răceală puternică, la care s-a adăugat şi o durere cruntă la unul dintre genunchi. Daniel s-a tratat singur cu medicamentele pe care şi le luase preventiv de acasă şi nu s-a oprit din cursele pe care trebuie să le facă, cu excepţia pauzelor obligatorii. „Pe 9 februarie, avea o cursă în Germania, dar a avut un accident. S-a urcat pe o balustradă, încercând să evite un alt camion, care era să intre el el. Imediat după accident, i s-a accentuat durerea de picior, a fost dus la spital, dar acolo i-au făcut radiografie şi i-au spus că nu are nimic. L-au lăsat să plece, dar i-au pus în vedere că, dacă mai are dureri, să revină. Atunci s-a întâlnit cu patronul firmei în Germania, care ajunsese şi el acolo, cu alte camioane. L-a urcat imediat pe un alt camion, cu alt băiat, că al lui se stricase în accident, trebuia reparat”, ne explică Ruben Bobocea.
„El avea în continuare dureri foarte mari de picior şi totuşi a fost trimis în cursă. Duminică dimineaţă, pe 12 februarie, ne-a spus că plecau într-o cursă spre Olanda mai multe camioane. I se umflase foarte tare genunchiul, a zis că îi crăpa pielea dacă se atingea, iar Paul (n.r. - patronul firmei de transport) le-a spus să aştepte într-o parcare în Germania, ca să se întâlnească acolo, să ajungă odată în Olanda”, spune Iosif Bobocea, fratele lui Daniel. Nici sfatul părinţilor de a reveni urgent acasă, nici durerile cumplite nu l-au întors pe Dani din drum. În parcarea din Germania, unde tirul său era staţionat, a fost găsit mort de colegul său, plecat câteva ore ca să îşi ia ceva de mâncare. Verdictul legiştilor germani: stop cardio-respirator. Daniel nu şi-a luat viaţa, nu era cardiac, nu se droga, nu avea probleme medicale cunoscute care să îi atragă moartea la doar 25 de ani. Cel puţin asta e susţinut de familie şi de documentele emise de autorităţile germane, ulterior decesului. Dacă micile probleme de sănătate care l-au chinuit în puţinele curse pe care a apucat să le facă erau cunoscute de conducerea firmei sau dacă accidentul rutier a avut o contribuţie majoră la înrăutăţirea stării de sănătate, iarăşi nu se poate stabili, pentru că singurul mijloc care ar fi putut face lumină a dispărut imediat după moartea lui Daniel.
„Noi am auzit de la nişte colegi că ar fi fost obligat să plece din spital după accident. Mai mult, el îşi instalase pe telefon, la plecare, un program de înregistrare a apelurilor şi mesajelor. Acel telefon, care se afla în cabină când el a murit, nu l-am mai găsit în bagajele lui Daniel, reţinute iniţial de poliţa germană şi trimise apoi în ţară. De la Tecuci au fost luate, fără ştirea noastră, de un cumnat al patronului, iar sora patronului ni le-a adus la poartă”, completează fratele şoferului decedat.
Familia Bobocea se întreabă dacă nu cumva telefonul dispărut ascunde unele dovezi care să arate că problemele fiului lor nu au fost, să zicem, luate în seamă de şefi. Nu acuză pe nimeni şi nu vor să ceară nimănui socoteală pe calea judecăţii. Vor doar să ştie adevărul şi să spere că, într-o zi, vor putea să înţeleagă moartea fiului cel mare fără mii de semne de întrebare.
