UPDATE | Se aşteaptă devizul pentru lucrările de la blocul G5

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)
UPDATE | Se aşteaptă devizul pentru lucrările de la blocul G5 Foto ”Viața liberă”, Marius Negri


UPDATE, 24 martie
| Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Galaţi s-a întrunit, vineri, 24 martie, pentru a stabili următorii paşi în soluţionarea cazului exploziei de la blocul G5 din Micro 19.

În cadrul şedinţei, s-a decis ca până luni, 27 martie, să fie gata devizul estimativ pentru lucrările care sunt necesare la scara 2 a blocului (cele de punere în siguranţă şi consolidare). De asemenea, tot până luni trebuie să fie finalizate anchetele sociale pentru locatarii evacuaţi şi să se demareze procedurile pentru contractarea unui constructor care să facă lucrările.

Conform datelor furnizate de Primăria Galaţi, pe perioada desfăşurării acestor lucrări, locatarii vor sta în locaţiile identificate imediat după accident, respectiv Garnizoană, căminele ASE şi centrele municipalităţii, şi vor primi hrană de la Cantina de Ajutor Social.


UPDATE, 22 martie. La blocul G5 sunt necesare lucrări de consolidare | Explozia de sâmbără seară, de la blocul G5 din Micro 19, are urmări grave pentru imobil. Este concluzia la care au ajuns experţii în construcţii, care au constat că structura de rezistenţă de la etajul patru, acolo unde a avut loc deflagraţia, este afectată. Într-un raport preliminar înainate de experţi către Primăria Galaţi se arată faptul că „accidentul tehnic produs la blocul G5, scara 2, a avariat grav elemente structurale în vecinătatea camerei unde s-a produs explozia”.

Experţii în consrucţii au făcut şi câteva recomandări cu privire la blocul respectiv. Astfel, într-o primă etapă, s-a recomandat efectuarea unor lucrări privind sprijinirea temporară a pereţilor afectaţi de explozie, iar, pentru eliminarea riscurilor,  locatarii să fie evacuaţi.

„După realizarea acestor lucrări se va stabili dacă o parte dintre apartamentele din scară vor putea fi din nou locuite (cele care nu au fost afectate)”, ne-a declarat Raluca Ardean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.

De asemenea, experţii au explicat că sunt necesare lucrări de consolidare şi reabilitare (refacerea structurii de rezistenţă) a camerelor afectate de la etajele trei şi patru.


UPDATE | Viaţa la două zile după EXPLOZIA de la blocul G5. Anchete şi expertize - Blocul G5 din Micro 19 a fost evacuat în totalitate. Acest lucru s-a decis după ce Inspectoratul pentru Disciplina în Construcţii a recomandat, în cadrul şedinţei Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, ca blocul zguduit de explozia de sâmbătă seară să nu mai fie locuit.

Iniţial, s-a stabilit că toată lumea se va muta în căminele de pe strada Aurel Valicu, dar, după ce a inspectat camerele de acolo, primarul a decis să caute şi alte soluţii. Acestea nu au întârzizat să apară, aşa că s-a decis că oamenii vor fi mutaţi la Căminele ASE, la un bloc al Garnizoanei 23 şi la Centrul de Primiri Urgenţe.

"În scara 2 a blocului G5, acolo unde a avut loc explozia, sunt 94 de apartamente, în care locuiesc 77 de persoane. Din informaţiile culese de la faţa locului, 50 de persoane (din 30 de apartamente din scară) doresc să fie mutate într-un spaţiu pe care Primăria Municipiului Galaţi îl poate pune la dispoziţie", ne-a explicat, duminică, Raluca Ardean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.

Poliţia Locală, lăsată să păzească imobilul


Deşi li s-au promis condiţii decente de trai, oamenii s-au lăsat greu înduplecaţi să îşi părăsească garsonierele, mai ales că le era frică să nu rămână fără bunuri. Primarul şi viceprimarul Picu Roman s-au deplasat la faţa locului şi i-au convins pe locatari că este spre binele lor să se mute. "Poliţiştii locali vor rămâne aici permanent şi vor păzi. Dacă veţi vrea să vă mai luaţi lucruri, vă puteţi întoarce şi, cu ajutorul poliţiştilor locali, veţi putea intra în garsoniere pentru a vă lua ceea ce vreţi. Nimeni nu va rămâne fără bunuri", le-a explicat primarul.

Astfel, oamenii au decis, până la urmă, să se mute. O parte au ajuns la căminele de la ASE, alţii la blocurile armatei de pe strada Regiment 11 Siret, alţii au preferat să meargă la rude.

"Oamenii au înţeles, până la urmă, că nu este de joacă şi că viaţa lor este mult mai importantă decât lucrurile care rămân aici. În caz de cutremur, blocul nu mai este sigur şi riscăm să avem un efect de domino, iar etajele superioare să cadă peste cele inferioare. Specialiştii au recomandat relocarea, aşa că îi ascultăm. Le vom oferi oamenilor şi mâncare, prin Cantina de Ajutor Social, astfel încât să treacă mai uşor peste acest necaz", ne-a declarat Ionuţ Pucheanu.

Cu ajutorul a două autobuze, puse la dispoziţie de Transurb, oamenii au fost mutaţi. Cei ajunşi la căminele ASE s-au declarat mulţumiţi de condiţii. "E bine, dar ne gândim la casele noastre. Locuiesc de mulţi ani în acea scasă şi nu am plecat niciodată de acolo. Este casa mea şi am muncit mult pentru ce este în ea. Sperăm să ne întoarcem cât mai repede acasă", ne-a spus una dintre locatarele blocului G5.

Anchetă penală la Parchet


Între timp, autorităţile locale au luat legătura şi cu familia fetiţei de un an şi jumătate, care şi-a pierdut viaţa în urma exploziei. "Am vorbit cu un unchi. Mama fetiţei este în stare de şoc, iar tatăl am înţeles că este în penitenciar. Vreau să îi ajutăm cu tot ce putem pentru înmormântarea micuţei", a adăugat primarul.

În ajutorul familiei lovite de marele necaz au sărit şi vecinii, care au strâns câţiva bănuţi pentru înmormântare şi toate cele necesare în astfel de situaţii.

În timp ce unii se pregătesc de înmormântare, iar alţii se străduiesc să îşi reia traiul zilnic, procurorii fac cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat de fapt sâmbătă seară. "S-a deschis un dosar penal pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă şi distrugere. Proprietarul apartamentului a fost audiat şi a spus că s-a trezit, nu a simţit mirosul de gaz şi şi-a aprins o ţigară, după care nu îşi mai aminteşte nimic", ne-a declarat procurorul Hariton Stancu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Urmează ca specialiştii să se pronunţe, în urma unei expertize complexe, dacă scara 2 a blocului G5 mai poate sau nu fi locuită sau dacă are nevoie de lucrări de consolidare.


EXPLOZIE PUTERNICĂ în Micro 19. Un copil a murit, iar locatarii vor fi mutaţi în alt imobil | Deflagraţia s-a produs sâmbătă din cauza unei butelii. Un copil de un an a murit şi mai mulţi adulţi au fost răniţi. Toţi locatarii blocului unde s-a produs explozia au fost evacuaţi.

Explozie puternică, sâmbătă seară,  la blocul G5 din Micro 19. În urma deflagraţiei, doi bărbaţi, unul dintre ei fiind chiar proprietarul garsonierei unde s-a produs tragedia, au fost transportaţi la spital, iar o fetiţă de un an şi jumătate şi-a pierdut viaţa. Copilul, care locuia într-un apartament învecinat cu cel în care a avut loc explozia, a fost transportat de poliţişti la spitalul de Pediatrie în stop cardio-respirator. Din păcate însă, medicii s-au chinuit să îl resusciteze, fără succes însă. Cei doi bărbaţi sunt încă în stare gravă, proprietarul garsonierei având arsuri pe 20 la sută din suprafaţa corpului, iar celălalt politraumatisme. ”Starea pacienţilor răniţi în explozie se menţine în continuare gravă, cu o uşoară evoluţie favorabilă, dar vor rămâne în continuare în terapie intensivă, necesită investigaţii suplimentare şi tratament”, ne-a declarat medicul Cristina Bordeianu.

O ţigară aprinsă a dus la tragedie


În urma deflagraţiei, care s-a produs din cauza unei acumulări de gaze de la o butelie, toate garsonierele de la etajul patru al imobilului, dar şi cele de le etajul al treilea, au fost afectate. Pompierii au reuşit să stabilească şi o cauză a tragediei. ”Colegii mei au discutat cu proprietarul garsonierei unde a avut loc explozia şi a spus că în momentul în care a intrat şi-a aprins o ţigară şi s-a produs deflagraţia, iar apoi nu mai ştie nimic. Probabil că nu a simţit mirosul de gaze”, ne-a explicat lt. col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi. 

Explozia a fost atât de puternică încât bubuitura s-a auzit în aproape tot oraşul, iar plafonul blocului s-a ridicat în sus. ”Până în momentul de faţă am expertizat 21 de apartamente, care au distrugeri, cinci dintre ele cu distrugeri masive, inclusiv structuri de rezistenţă la etajul patru şi chiar la plafoanele de la etajul trei. La etajul patru, în urma deflagraţiei,  plafonul s-a ridicat în sus şi a coborât înapoi. Din trei garsoniere, acum se vede doar una, pereţii despărţitori sunt dărâmaţi”, a adăugat lt. col. Eugen Chiriţă.  

Evacuare de urgenţă


Toţi locatarii blocului G5 au fost evacuaţi de urgenţă sâmbătă seară. Oamenilor nu li s-a permis accesul în imobil decât după ce autorităţile au făcut o primă evaluare a structurii de rezistenţă. Concluzia specialiştilor a fost că cei de la etajul patru şi o parte din locatarii etajului trei nu se pot întoarce în casele lor. Astfel, şase dintre locatari, printre care şi un copil de 12 ani, au fost transportaţi la Centrul de Primiri Urgenţe a Primăriei Galaţi, iar alţii au preferat să meargă la rude. 

Duminică dimineaţă, autorităţile locale, specialiştii de la Disciplina în Construcţii, dar şi pompierii au revenit la faţa locului pentru noi evaluări. În timp ce specialiştii făceau expertize, preoţii de la Biserica Sf. Ana au venit să le aducă locatarilor hrană, impresionaţi de tragedia prin care trec aceştia.  

Concluzii înfiorătoare


După evaluările de la faţa locului, primarul, prefectul şi specialiştii care au făcut evaluările au participat la o şedinţă pentru a stabili care sunt măsurile urgente care se impun în acest caz. ”Specialiştii în construcţii recomandă ca începând din acestă seară întreaga scară de bloc să nu mai fie locuită. În acest sens, primarul a identificat 90 de locuinţe tip garsonieră la liceul Aurel Vlaicu. Oamenii vor fi ajutaţi să se mute de lucrătorii de la Ecosal. Nu îşi vor putea lua bunurile, acestea vor fi depozitate în module, puse la dispoziţie de Prefectură, şi vor fi păzite de poliţiştii locali”, ne-a explicat, la finalul şedinţei, Raluca Ardean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.

Şedinţă deîndată şi speranţe la Guvern


Primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu. va convoca o consilierii locali într-o şedinţă deîndată pentru a putea da ajutoare financiare,  din fondul de urgenţă, celor afectaţi. Mai mult, edilul speră ca va avea ajutor şi de la Guvern, sperînd la o relocare a tuturor celor care locuiesc la G-uri. ”Atât cei de la ISU, cât şi Prefectura au anunţat Guvernul de situaţia în care ne aflăm. Sperăm, cu această ocazie, să primim ceva fonduri pentru a putea reloca toată această populaţie undeva unde sunt condiţii mult mai bune. Ne dăm seama că lucrurile acestea nu se pot face peste noapte, ele vor necesita vreo doi-trei ani de zile, dar sperăm să găsim ecourile necesare în cadrul Guvernului pentru a ne fi alocate fondurile necesare îmbunătăţirii vieţii acestor oameni”, ne-a declarat Ionuţ Pucheanu. Până la relocarea oamenilor, Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţii Sociale va face anchete sociale, pe care le vor trimite la Guvern în vederea obţinerii de fonduri pentru aceşti oameni.

Postare 18 martie, ora 20,15

Citit 52687 ori

15 comentarii

  • postat de Eu flosesc detector de gaz și este eficient, funcționează pe pielea mea, băgând țignalul asurzitor. Miercuri, 22 Martie 2017 23:34 213.233.103.*** Link la comentariu
    0
    3

    Detectoare de gaz, cu ventil sau numai avertizare sonoră, se găsesc la Dedeman. Al meu bătrân, mai dă ceaiul în foc, stinge flacăra, emană gazul și intră avertizorul sonor de alarmare, prezență gaz. Îl auzi și din fața blocului, dacă geamul ester deshcis sau de pe casa scări. Preferabil, mai ieftin și puternic sonor, este cel alimentat pe priză, 220 V, fără ventil. Îl bagi în priză, faci probă cu gazul dintr-o brichetă ''suflând la nasul'' aparatului, fără să aprinzi bricheta și gata, te lămurești că-i eficient.

    Raportează
  • postat de STEEL Miercuri, 22 Martie 2017 20:34 37.117.186.*** Link la comentariu
    0
    7

    ce consolidare baaa???.... ras de pe fata pamantului si construit altul nou

    Raportează
  • postat de Diplomatu Marți, 21 Martie 2017 16:16 5.2.158.*** Link la comentariu
    0
    8

    Unde sunt blocurile astea? In Somalia, parca e lumea a treia - te si miri ca poate locui cineva in asemenea conditii.

    Raportează
  • postat de SPECIALISTUL Marți, 21 Martie 2017 11:02 81.12.149.*** Link la comentariu
    8
    6

    Orice sistem de incalzire (CT) sau de gatire (aragaz) care utilizeaza gazul metan poate reprezenta la un moment dat un pericol public pentru toti utilizatorii dintr-un imobil !!!!
    Toti cei care comenteaza aici si sunt proprietarii unei CT de apartament si care sustin in continuare ca aceasta este cea mai buna solutie nici nu stiu ce spun. Este de ajuns ca un SINGUR VECIN sa aiba o centrala termica defecta.. sau veche.. sau un aragaz defect... sau o butelie... sau sa fie bolnav... sau sa fie inconstient... etc si sa nu respecte anumite reguli, pentru ca TOTI vecinii sa suporte consecintele !!
    Vremea cand proprietarii cu dare de mana si-au pus CT proprie a fost o conjuctura motivata desigur din considerente de confort si de urgenta, dar atunci erau putini si pericolele erau desigur mai mici. Acum daca aceasta solutie se adopta la intreaga populatie, consecintele vor fi surprinzatoare. Toate cercetarile arata ca cel mai bun sistem de incalzire este cel economic (si aici nu sunt gazele!), este ecologic (si aici nu sunt gazele!) si este mai putin periculos (si aici la fel ,nu sunt gazele!).
    Deci solutia pentru viitor nu sunt gazele aduse in locuinta! In occident nici macar aragazele nu se mai accepta in locuinte.
    Revenind la situatia cu explozia de la G-uri, care se poate intampla la orice bloc din Galati, aici este imperios necesara o CT de bloc sau de zona, pentru ca proprietarii acestor garsoniere nu-si vor putea pune CT proprii, nu doar ca nu au bani, dar nici nu au unde din considerente de spatiu si nici nu au cum pentru ca blocul nu este bransat la gaz metan!!!

    Raportează
  • postat de Intrebare pentru ELLA Marți, 21 Martie 2017 09:34 109.102.130.*** Link la comentariu
    2
    2

    Und se gasesc detectoarele de gaz metan? Am vazut reclama numai pt detectoare de monoxid de carbon, adica pentru ce emana sobele cu lemne.

    Raportează
  • postat de un taran Marți, 21 Martie 2017 08:04 5.13.226.*** Link la comentariu
    0
    6

    Traim in acest mileniu cu niste conditii la bloc mai ceva ca in evul mediu,din start primaria este cea vinovata,acele blocuri erau pe vremuri pentru nefamilisti,dar daca au fost atribuite familistilor trebuia intai renovate adica ,tras gaz contorizat,apa contorizata,energie electrica contorizata.In Micro 19 mai sunt blocuri fara gaze si in alte cartiere le stie primaria ,unde se traieste tot cu butelie nu se poate asa ceva mai rau ca la tara, unde unele comune au trase gaze,apa curenta, canalizare si traiesc in conditii civilizate.Pai daca deflagratia nu se producea la etajul superior si era mai jos la parter sau deasupra ce se producea acolo? si de ce s-a evacut tot blocul? se darama tot blocul ca are mai multe scari,care este misterul? Poate revine primaria nu noi lamuriri.

    Raportează
  • postat de IC Marți, 21 Martie 2017 07:46 100.99.72.*** Link la comentariu
    1
    4

    Pacat de bebelusul mort ,de raniti si de deranjul atator cetateni . Evenimentul are si o parte buna , arata autoritatilor actuale cat de subrede sunt blocurile acelea si nu numai , poate i-a ferit de un necaz mai mare ,in caz de cutremur .De fapt toate blocurile construite inainte de 1977 ar trebui expertizate ,in mod deosebit acelea care au intrat sub incidenta- Directivelor privind utilizarea rationala in utilizarea metalului in lucrarile de constructii montaj emise de MCI.0rdinul 31?H/16XII .1969, directive cerute de Ce4ausescu ( cei avizati stiu despre ce este vorba ) si blocurile subrezite prin lucrari de demolare a partilor din structura de rezistenta ,operate de locatari ,firme etc.

    Raportează
  • postat de ELLA Luni, 20 Martie 2017 19:22 89.137.136.*** Link la comentariu
    1
    21

    De ce nu se aplica legea corect?Si cei care au numai aragaz sint obligati sa/si instaleze detectoare de gaze.La noi pina nu atingi pe cetatean la buzunar nu ii poti face sa se conformeze legilor.Sint multi care au centrale si nu au aceste detectoare instalate in casa.De ce nu vin cei de la gaze sa/i deconecteze ?E foarte simplu,caci ceasul e la usa.Sa/l vad apoi pe proprietarul incapatinat ca isi monteaza si detectorul si plateste si cuplarea din nou la gaze.Numai asa ii poti invata sa respecte legea.

    Raportează
  • postat de albano Duminică, 19 Martie 2017 18:54 94.176.183.*** Link la comentariu
    4
    48

    Te si miri cum mai traiesc acesti deportati tuciu-rii de la G-uri M19 . Prin 40 este cam la fel . Numai pomenile electorale si in special cele PSD tin aceste focare de infectie intr-un oras de marimea Galatiului . Furt , viol , prostitutie , santaj , talharie , trafic de droguri , neplata utilitatilor , boli la purtator , este imaginea reala a acestui ghetou . Intrat cu buldozerul dar ce se fac alesii fara votanti de baza ?

    Raportează
  • postat de dorel Duminică, 19 Martie 2017 15:16 84.117.40.*** Link la comentariu
    5
    39

    Explozia a avut loc datorita faptului ca acei oameni probabil needucati si necunoscatori nu stiu sa foloseasca o butelie. Deci tu cand stii ca scapa pe la garnitura ce faci? A aprins lumina si bum? Nu sunt instruiti cu privire la folosirea unei butalii si alte masuri de prevenire. Mai ales cand stii ca e miros de gaz nu aprinzi lumina. ISU sa faca o instruire la toti locatarii cum se foloseste butalia, ce pericole reprezinta si asa mai departe. Se aude?! Sa sa vin eu acolo sa fac ordine?!

    Raportează
  • postat de IonV Duminică, 19 Martie 2017 15:10 5.13.140.*** Link la comentariu
    8
    44

    Nu stii ce vorbesti,HIGHLANDER, omule, asta inseamna ca si aragazele prezinta acelasi pericol, deci renuntam si la ele ! Cred mai degraba ca esti un rau platnic care simte ca se pot termina pomenile in ce priveste plata utilitatilor, caldura, apa calda ! Si nu ratezi nici o ocazie sa ataci solutia centralelor termice de apartament, unica solutie ca fiecare sa plateasca exact cat consuma ! Si cat vrea sa consume ! Atat timp cat sunt montate corect si legal, centralele sunt cele mai economice mijloace de incalzire si sunt foarte sigure ! Iti spune asta un om care are centrala de 15 ani, a montat-o dupa toate regulile tehnice si legale si i-a facut toate reviziile la timp !

    Raportează
  • postat de Vasilescu Duminică, 19 Martie 2017 13:29 5.13.206.*** Link la comentariu
    7
    48

    @highlander Vezi ca din ancheta a reiesit ca explozia a fost produsa de un ratat alcoolist cand si-a aprins tigara! La centrala termica sunt sisteme de siguranta si de detectare a scurgerilor de gaze, care opresc automat gazul, pe cand la butelie nu!

    Raportează
  • postat de Zizi Duminică, 19 Martie 2017 13:22 5.13.175.*** Link la comentariu
    3
    35

    Eu sunt revoltata de nepăsarea primăriei Gaflați aceste blocuri G-uri fiind denumirea lor din micro 19 , de ani mulți în urma primăria minte și ne duce cu vorba Cum ca aceste blocuri vor fi evacuate .Blocul g4 este un focar de infecție inclusiv locatarii lui care nu muncesc mulți stau abuziv nu au apărut curenta deranjeaza până la limita de jos locatarii de la blocurile de vizavi.
    Au lista făcute zeci de reclamații , se minte ca se vor evacua .rușine primăriei.

    Raportează
  • postat de HIGHLANDER Duminică, 19 Martie 2017 12:11 79.116.111.*** Link la comentariu
    60
    23

    Cam de astfel de tragedii vom avea parte , din pacate, daca se va renunta la sistemul centralizat de incalzire!

    Raportează
  • postat de Doca Vasilică Sâmbătă, 18 Martie 2017 22:02 82.76.11.*** Link la comentariu
    2
    43

    Acolo am locuit și eu în blocul acela vecin cu mine era un nene care era nebun lovea butelia de pardoseala în fiecare noapte de se zguduia tot blocul m-am mutat tot din cauza lui am sunat la psifiatrie sa vina să-l ia ca era pericol public și nu m-au băgat în seama era de așteptat sa se întâmple asta..

    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.
ATENTIE: Comentariile nu se mai publica automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.