Sonia Baciu
Wimbledonul a fost anulat, pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial
Joi, 02 Aprilie 2020 17:00 | Publicat în SPORT
După mutarea în anul viitor a două dintre competițiile majore ale lui 2020, "Europenele" de fotbal şi Jocurile Olimpice de la Tokyo, lumea sportului este lovită şi de anularea turneului de Grand Slam de la Wimbledon, unde Simona Halep este campioană en-titre. Este pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial când turneul de tenis de la Wimbledon nu se va desfășura.
Anularea acestui turneu major este cel mai recent pas dintr-o serie de măsuri pe care tenisul mondial le-a ...
De la recomandare, la amenzi usturătoare
Joi, 02 Aprilie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
De la un simplu ”stai acasă”, spus părintește copilului pentru a-l proteja, la măsuri drastice, cu amenzi usturătoare, așa a evoluat situația în România, de la apariția primelor cazuri de coronavirus până în prezent. La început epidemiei, când încă ne consideram protejați, că deh, China este departe, am luat totul ca pe o glumă, însă epicentrul îmbolnăvirilor s-a mutat în Europa, în Italia, o țară unde trăiesc și foarte mulți români, peste 1,2 milioane, potriv ...
”Sport acasă”, cu Vlad | Mișcări pentru umeri flexibili (VIDEO)
Joi, 02 Aprilie 2020 06:00 | Publicat în SPORT
Una dintre cele mai "adormite" articulații în cazul unui stil de viață sedentar este umărul. Deși natura ne-a proiectat cu umeri puternici, care să ne ajute să ne cățărăm, să aruncăm sau să ridicăm, stilul de viață modern a redus mult din activitatea acestei articulații, lucru care aduce cu sine o serie de neplăceri.
Exercițiile pe care Vlad Mihăilă ni le propune astăzi vin să ne ajute umerii să redevină mobili. Așa cum ne-a obișnuit, Vlad vă propune mișcări ...
Arenele US Open, spitale de campanie
Miercuri, 01 Aprilie 2020 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Arenele de tenis din New York care găzduiesc turneul de Grand Slam US Open vor fi transformate în spitale de campanie, pentru a fi folosite în tratamentul bolnavilor de coronavirus. Complexul de tenis "Billie Jean King" din Queens va fi dotat cu 350 de paturi de spital și echipament medical și, începând cu săptămâna viitoare, va găzdui pacienți testați pozitiv pentru COVID-19, dar care nu au o formă gravă. În statul New York erau înregistrate ieri peste 75.000 de cazuri cu coron ...
”Sport acasă”, cu Vlad | Redă-ți mobilitatea încheieturilor! (VIDEO)
Miercuri, 01 Aprilie 2020 08:00 | Publicat în SPORT
Lipsa de activitate fizică generează o mulțime de probleme corpului uman, care a fost conceput să fie activ, să facă efort în permanență. Dacă în viața de zi cu zi aveți o muncă de birou, cu multe ore petrecute în fața calculatorului, este posibil să vă confruntați cu probleme la nivelul încheieturilor mâinilor, care ulterior pot genera diverse probleme, precum sindromul canalului carpian.
Cu atât mai mult, în această perioadă de izolare la domiciliu, încheieturile noa ...
S-a stabilit data de desfășurare a Jocurilor Olimpice
Marți, 31 Martie 2020 18:00 | Publicat în SPORT
Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo, amânate din cauza pandemiei de coronavirus, se vor desfăşura între 23 iulie şi 8 august 2021, au anunţat, luni, CIO şi Comitetul japonez de organizare, citate de agenţia Kyodo. Noua perioadă de desfăşurare a competiţiei a fost preferată celorlalte variante avansate, inclusiv desfăşurarea competiţiei în primăvara anului viitor, pentru a se evita astfel provocarea unor perturbări majore în calendarul sportiv internaţional şi a reduce ...
”Sport acasă”, cu Vlad | Prima victimă a lipsei de mișcare: gâtul! (VIDEO)
Marți, 31 Martie 2020 08:00 | Publicat în SPORT
În zilele noastre, cu atât mai mult în această perioadă de izolare socială, cea mai întâlnită „activitate” a corpului uman va fi statul. În general, când suntem la serviciu sau acasă, stăm la masă, stăm în fața televizorului, stăm pe scaun, stăm pe canapea și verificăm rețelele sociale, stăm la birou...
Practic, în medie, un om petrece aproximativ 12 ore pe zi stând. Dar ce se întâmplă în corpul nostru atunci când stăm? Sunt mai multe efecte neplăcute: apar d ...
BASCHET | CSM Galați, lot de avarie
Luni, 30 Martie 2020 00:00 | Publicat în SPORT
Pandemia de coronavirus a pus "pauză" întregii lumi, astfel că a fost nevoie ca și competițiile sportive să fie suspendate, amânate sau chiar anulate, iar cluburile trebuie să se adapteze acestei situaţii.
La nivel național, în cadrul Federației Române de Baschet s-a luat decizia ca actualul campionat să fie suspendat, cel puțin până la data ieșirii din starea de urgență (16 aprilie). "În momentul în care vom putea ști cu exactitate când baschetul se va putea juca din no ...
REACȚII: ”Gravitatea situației ne ține în case”
Sâmbătă, 28 Martie 2020 14:00 | Publicat în DIASPORA
În condițiile în care în România, începând de pe 25 martie 2020 s-a pus în aplicare Ordonanța Militară nr. 3, cu restricții de circulație, în Norvegia, cetățenii ascultă de autorități și stau în izolare. Poate am spune că o fac doar din cauza amenzii sau chiar a închisorii (de până la șase luni), însă un gălățean stabilit lângă Oslo ne-a transmis că e vorba de conștientizarea gravității situației, dar și respectul față de autorități.
"S-au luat măsuri ...
”Trebuie să demonstrăm că suntem flexibili în gândire” - psihologul sportiv Irina Anda Bodnariu. INTERVIU
Vineri, 27 Martie 2020 06:00 | Publicat în SPORT
Orice sportiv este înainte de toate om, cu limitele și calitățile proprii, cu experiența sa unică de viață. Până a ajunge să lucrezi pe motivația și pe aspectele ce țin de performanța sportivului, este nevoie să știi cum să lucrezi cu el de la bază. Să îl aduci mai aproape de el însuși, de punctele lui forte și de cele slabe, să îl pui față în față cu ceea ce este și apoi să construieşti împreună cu el persoana ce vrea să devină.
- În actualul context, al ...