NEC PLUS ULTRA - Viaţa Liberă Galaţi

CLOPOTARUL CORECT (pastel condițional operativ)

Scris de Sâmbătă, 07 Ianuarie 2023
Dacă nu-i dai bani, nu-l bate/ - cică trebuie plătit!altfel, cică nu s-aude!/ nu l-aşteaptă cel de Sus!nu-i deschide pe degeaba,/ nu-l primeşte-n Judecare,nu l-întreabă de păcate:/ dac-a spus, dacă n-a spus,dac-a dat cu duşmănie,/ cu smerenie, cu sârg!şi, dacă n-a dat, de unde/ să (se) facă Rai, să-i deaşi…

Lucrare de Control la Noi

Scris de Luni, 09 Ianuarie 2023
Noi nu ne ocupăm cu astaşi nici nu suntem şi nici nu dăm bir cu cealaltă,strigăm şi noi să se facă lumină,însă avem toţi ochii şi toate mâinile pe daltă!Avem şi vreme, avem şi timp,şi nu ne plângem de osteneală sau ne/răbdare,strigăm şi noi să se facă întuneric,însă nu punem…

EPITALAM (pe marginea tăcerii)

Scris de Miercuri, 11 Ianuarie 2023
(!) pe marginea tăcerii cu iarbă înclinatăspre râpa din aminte, şi multă, şi adâncă,stau şi-mi îndes privirea cu sfărmături de păsări,cu foşnet de şopârle, cu somn şi visuri lângătrei sălcii scorburoase, bătrâne, date-n lacrimiprintre copaci de unde vioarele mă cheamăsă văd ce nu se vede, s-aud ce nu s-aude:cum viaţa…

OCARĂ (victorie eternă)

Scris de Vineri, 27 Ianuarie 2023
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” şi strig frumos, acum, cât se mai poatefi-n clipă strâns, încet şi efemer:nu fac nimic pentru eternitate,nu-i dau, nu-mi dă, nu-mi cere şi nu-i cer !!!a vrut să-mi dea - mi-a dat odinioară,dar a poftit şi-obrazul celălalt,i-am spus că-i surdă, lacomă şi…

Pierdere de Vreme (ultimul câştig)

Scris de Luni, 23 Ianuarie 2023
Bună seara, bună seara, doamna mea!cade umbra, cade noaptea...!... Cinevaparc-aşteaptă cu lumină, într-o poartă,poate vine, poate stă şi poate-l iartă!Poate-l iartă de plecări pe lung, pe lat,pe nisip ne/mişcător, ne/numărat,poate-l roagă să rămână într-o cartenedescrisă până dincolo de moarte!Bună seara, bună seara, doamna mea!oare cine-i cesta/cela Cineva?are nume? n-are nume?…

Adunare și Scădere (dosarele XYZ)

Scris de Vineri, 20 Ianuarie 2023
Motto:"Continuare-n stânga... Invers: acelaşi sens/ al unui joc multiplu de fulger sapiens,/ retină înainte şi înapoi de când/ crăpase coaja pietrei pe cel mai alb cuvânt!// Imagine voalată de ochi şi timp întors:/ înghit singurătatea din josul cel mai jos,/ mă-ndepărtez de mine în susul cel mai sus.../ şi văd…

ÎNVĂȚARE și DEZVĂȚARE (de/spre o anume lipsire)

Scris de Miercuri, 18 Ianuarie 2023
LUMINA intră-n SINE şi-ncepe să lipseascăîncet-încet, se-ncuie, de parcă i-ar fi frică,se face mică, mică, din ce în ce mai mică,nu se mai vede, viaţa şi moartea stau sub mască,în templul ÎNTUNERIC la suflet şi la faţă,real/prezent(?) în susul şi-n josu-nchipuiriişi al minciunii până a se adeveri i-i -şi-ncepe demascarea,…

HIEROGLIFE (dosarele XYZ)

Scris de Luni, 16 Ianuarie 2023
(Din colecţia „Cele mai clare poezii rămase tablou”)bună ziua până-n seară, când răsare noaptea bună –cea mai bună dintre sfetnici, dintre luminaţii careîmi arată drumul/calea spre liman, spre ţărmul undeluna plină-i mult mai goală, şi mai nouă, şi mai mare,şi citim pe ea desene cu iubiri şi nume rare,CU DE/MULTUL…

ULTIMA PORUNCĂ (cvasi/bulevardier strict autentic - despre toți)

Scris de Vineri, 13 Ianuarie 2023
Te rog frumos, nu mai veni afară, Lazăre! -vii degeaba, totu-i făţarnic şi barbar,nimeni nu mai vrea cântec la pasăre,toţi vor numai pasăre pe grătar!Toţi aşteaptă pară mălăiaţă,cuib de unde să pice măcar un ou,secundă în care să-(și) îngroape tot timpul,să-l dezgroape şi să-l ucidă din nou!Azvârle-n foc balada, legenda,…

MOLDO/VENIRE [semantică]

Scris de Joi, 12 Ianuarie 2023
Motto:călări-(m)-aş, dar n-am cai,/ des/cânta-(m)-aş, dar n-am nai,n-aş trăi, dar moarte n-am,/ aş fi câine, dar n-am ham!în cui sta-(m)-aş, dar n-am cui,/ n-am cui spune că n-am cuicere-un cui, dar nimeni nu-i/ cum am fost şi-oi fi: haihui!cum am fost şi-oi fi: pe drum/ - odini-(m)-aş, dar n-am cum,odini-(m)-aş,…

DOAMNA DUMINICĂ (psalm de dragoste)

Scris de Miercuri, 25 Ianuarie 2023
(!) ce bună e ziua duminică, bună-icând trece cu toamna prin meri, prin gutuişi vine la geamuri să-ţi dea bună ziua,să-i dai sărutare de mâini şi să-i spui:doamnă duminică, sfântă duminică,zi-mi unde-i? ce face? e vie? sau nu-i?hai, vino n-odaie! am cald! am dulceaţă! -tu-i frigul! tu-i bruma! tu-i dragostea!…

PRAFTUREALĂ (dosarele XYZ)

Scris de Luni, 13 Februarie 2023
Din colecția ”Cele mai frumoase poezii cvasi/bulevardiere rămase tablou” Deştepţilor!...începe!/...şi voi urlaţi în pântec!vi-i frică de afară?!/ nu vreţi necunoscut?!vă gâdilă căldura/ lichidului din cloacă?!vă sperie Neantul/ gol, crud, chior, surd şi mut?!Poftiţi la poezie!/.../ doar ceastă-alcătuiremai stă (cefalopodă)/ n-întâmpinarea voastrăşi încă vă mai poartă/ (ca pe-nsemnaţi) de mână,să vă…

FUGA din TARTAR [pentru o palmă de LINIŞTE unsă cu TĂCERE]

Scris de Luni, 30 Ianuarie 2023
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou (!) fugi din tartar şi du-te la mine n-ogradă,sub salcia plângătoare lângă fântână,pe volbura aeratăde fluturi şcolari, care ştiu să rămânăacolo, în raiul cu stoluri de îngeri clasicişi cuibare în fiecare pom cu mere interzise,cu făt-frumos mereu în clasa întâişi cu zmeu…

Cât mai Departe şi Cât mai Aproape (dosarele XYZ)

Scris de Vineri, 17 Februarie 2023
Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Mor cuvintele -chiar şi cuvintele care s-au ţinut de cuvânt,care s-au suit în cărţi,cât mai departe (?) ori cât mai aproape (?)de cer şi de pământ!Mor cuvintele -cu toată vrednicia şi cu toată lamura mor,cu tot dinadinsul şi farmecul mor,cu toată diferenţa…

AMĂGIRE (despre Unde și Când)

Scris de Marți, 31 Ianuarie 2023
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou (!) acum, atunci, mereu, spre nicăierea,mai mult şi mai adânc şi mai departe -unde nici moartea nu mai prinde viaţă,unde nici viaţa nu mai strigă moarte,când niciodată intră-n totdeaunaşi totdeauna intră-n niciodată,când piere când şi când se surpă unde,când tot nimicul iarăşi…

SUNT și STAU (prolegomene pe pe marginea lumii)

Scris de Sâmbătă, 18 Februarie 2023
Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Sunt şi stau cu lăptăreasa pe marginea lumii, să pască, să se sature şi să se umple cu lapte! Şi mă uit la nouri: unu câte unu, doi câte doi, uscaţi şi bătuţi de vânt, se duc nu ştiu unde, şi eu…

Doi Copaci: un Tei și o Teie (pentru domnul Vasile Borșan - La Mulţi Ani!)

Scris de Marți, 14 Februarie 2023
Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” I-am văzut palmă în palmă/ şi mi-am zis frumos: ei sunt -ei, doar ei mai ştiu să meargă/ pur şi simplu pe rotund,ei mai ştiu să împletească,/ din singurătatea lor,loc de vis şi loc de joacă,/ loc de plâns şi loc de…

PATRU OCHI (pentru Georgiana și Delia de Jugănaru - La Mulți Ani!)

Scris de Miercuri, 01 Februarie 2023
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou Ochii mei: doi miraţi de păianjen mirat...!Ochii tăi: doi frumoşi de păianjen frumos...!Hai (deseară) să-i văd şi să-i vezi, să vedemdoi de verde amar, doi de negru sfios!Să vedem dacă nu... (dacă nu, nu e greu)...!Să vedem dacă da... (dacă da, nu-i…

ANIMALUL NIMĂNUI (fără cuvinte, printre cuvinte)

Scris de Luni, 20 Februarie 2023
Din colecția "Cele mai frumoase poezii cvasi/bulevardiere rămase tablou" Frumoasa mea, te rog să-ţi fie bună seara,şi prin livada cu aduceri în amintesă-ţi treac-un zimbru către locul adormirii,ultim, tăcut, umil, bătrân... printre cuvinte!Dacă-l auzi şi vrei, cumva, să mai rămână,leagă-l cu lanţul de-un gutui, de doi gutui,să fie-al tău... (şi…

METAFORA (dosarele XYZ)

Scris de Miercuri, 15 Februarie 2023
Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Cred că (am să) scriucea mai frumoasă poezie din această lume:picioarele ei seamănă cu picioarele tale,sânii tăi seamănă cu sânii săi -parcă-s două dihănii superbe, fără nume -ochii săi negri sunt ochii tăi negri,mâinile voastre sprijină cerulsă nu cadă nici peste buni…

Doamna Liniște (băutură și mâncare)

Scris de Marți, 21 Februarie 2023
Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Bună fie-ţi dimineaţa,/ doamna mea cu ochi adânci tocmai dincolo de unde,/ tocmai dincolo de când bate liniştea la poartă/ şi se dă la fiecare, de la capăt până-n capăt,/ de la brânci până la brânci, să o aibă, toată viaţa,/ de…

SEMINAR (cu poetul Corneliu Antoniu)

Scris de Joi, 16 Februarie 2023
Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” (!) mă duc să ascult VEȘNICIA - nu știu ce să-i dau, să priceapăcă-n susurul ei se ascunde uitarea strigării la grabă,că-n pântecul său încolțește sămânța nimicului care-sși care s-adună cu altul - s-adună și face ANTARES (!)(!) mă duc să priceapă…

Lucrare de Control... la Șotron (printre alte cuvinte)

Scris de Vineri, 03 Februarie 2023
Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" pot crede oricând că mă duc înapoisă caut şotronul uitat în ţărână -s-apropie timpul, s-aude cum cadsecundele ultime-n zero şi-ngânăîn toiul seminţelor scâncete noişi-un alt început de plecare-nainte,extaz şi-agonie, senin şi-nnorat,cuvânt in/egal printre alte cuvinteacolo-s, şi singur, şi caut pe drumdesenul acela…

RAR și TÂRZIU (sanchi)

Scris de Luni, 02 Octombrie 2023
Articol(!) trebuie să trec în altă dimensiune -strig la mine şi mă opresc tocmai cândsoarele meu răsare-i soarele meu apuneşi pământul meu pe lună-i luna mea pe pământ (!)(!) nu te opri! - aud vocea mamei plecateîn dimensiunea unde toate au destinul asemănător -recunosc, îmi este frică pe înserate,de ne/cunoscutul…
Pagina 108 din 108