Război în Ucraina - Viaţa Liberă Galaţi

Lupte deosebit de intense în estul Ucrainei

Scris de Miercuri, 09 August 2023
Armata ucraineană a declarat miercuri că a reuşit să respingă cu succes atacurile ruseşti în regiunile din estul ţării pe fondul unor lupte grele, relatează dpa. Au avut loc peste 30 de lupte în ultimele 24 de ore, a indicat purtătorul de cuvânt al Statului Major General, Andrii Kovalev, într-un…

Ucrainenii avansează spre Melitopol şi Berdiansk

Scris de Marți, 08 August 2023
Trupele ucrainene creează condiţiile necesare pentru a avansa pas cu pas şi a prelua iniţiativa pe câmpul de luptă, a declarat luni comandantul şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, citat de Reuters.Liniile de apărare ale Kievului sunt stabile, iar trupele sale resping tentativele ruşilor de a contraataca şi de…

Porturi rusești, declarate în zonă de risc de război

Scris de Duminică, 06 August 2023
Agenția ucraineană pentru navigaţie şi servicii hidrografice a avertizat la sfârșitul săptămânii trecute că şase porturi ruseşti de la Marea Neagră se află într-o "zonă de risc de război", după ce armata ucraineană a reuşit să lovească cu drone maritime o navă militară rusă în portul Novorossiysk şi o navă-cisternă…

Negocieri în Arabia Saudită privind războiul din Ucraina

Scris de Duminică, 06 August 2023
Arabia Saudită a găzduit sâmbătă o întâlnire consacrată războiului din Ucraina în care au avut loc discuţii deloc uşoare, potrivit unui reprezentant al Kievului, într-un context diplomatic în care Riadul a acordat spaţiu puterilor emergente apropiate de Moscova, informează AFP. Întâlnirea s-a desfășurat la Jeddah, pe malul Mării Roşii, s-a…

Atac în strâmtoarea Kerci - Petrolier rusesc, lovit de drone marine

Scris de Sâmbătă, 05 August 2023
Un petrolier rus a fost lovit de drone ucrainene în strâmtoarea Kerci, oprind pentru scurt timp traficul pe podul strategic care leagă Crimeea de Rusia, au indicat sâmbătă media ruse, pe fondul tensiunilor în creştere în Marea Neagră, relatează AFP. Imagini care circulă pe rețelele de socializare arată momentul în…

Nava militară rusă ”Olenegorski Gorniak”, avariată de o dronă ucraineană

Scris de Vineri, 04 August 2023
Nava militară rusă Olenegorski Gorniak a fost avariată în cursul unui atac cu dronă maritimă desfăşurat de agenţia de securitate ucraineană SBU şi forţele navale ucrainene vineri în apropiere de portul rus Novorosisk, a afirmat o sursă ucraineană din sectorul informaţiilor citată de Reuters. "Ca rezultat al atacului, Olenegorski Gorniak…

Portul Izmail, atacat cu drone Shahed-136

Scris de Miercuri, 02 August 2023
Un atac masiv cu drone Shahed-136 a avut loc, în noaptea de marţi spre miercuri, asupra portului Izmail din regiunea ucraineană Odesa, au anunţat oficialii Comandamentului operaţional "Sud" al Forţelor Armate ale Ucrainei. Potrivit acestora, dronele au fost lansate din Marea Azov, prin Marea Neagră, şi au vizat obiectivele infrastructurii…

Şoigu anunţă intensificarea atacurilor asupra Ucrainei

Scris de Luni, 31 Iulie 2023
Moscova a intensificat loviturile asupra infrastructurii militare ucrainene ca răspuns la atacurile asupra teritoriului controlat de Rusia, a declarat luni ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, citat de Interfax şi TASS."Pe fondul eşecului aşa-numitei contraofensive, regimul de la Kiev, sprijinit de sponsorii occidentali, s-a concentrat pe desfăşurarea de atacuri teroriste…

Flota rusă de la Marea Neagră pregătește blocada

Scris de Miercuri, 26 Iulie 2023
Flota rusă de la Marea Neagră se poziţionează pentru blocada porturilor ucrainene după ce Moscova a suspendat un acord internaţional pentru transportul cerealelor, potrivit unor analişti britanici din domeniul apărării, a informat miercuri dpa, preluată de Agerpres. Corveta modernă a Rusiei "Serghei Kotov" patrulează deja pe traseul dintre Bosfor şi…

Rușii au bombardat portul de la Reni. Războiul, tot mai aproape de Galați (VIDEO)

Scris de Luni, 24 Iulie 2023
În noaptea de duminică spre luni, rușii au bombardat portul Reni, aflat în vecinătatea Galațiului
Este pentru prima dată de la începutul conflictului când rușii au luat în vizor această zonă de la granița cu NATO, iar potrivit Comandamentului Operațional Sud Ucrainean, citat de publicația ukrinform, „forțele ruse au continuat…

„Contraofensiva Ucrainei a eşuat”

Scris de Duminică, 23 Iulie 2023
Contraofensiva Ucrainei „a eşuat”, a afirmat preşedintele rus Vladimir Putin, duminică, la Sankt Petersburg, unde l-a primit pe liderul belarus Alexander Lukaşenko, aliatul său apropiat, pentru discuţii. „Nu există nicio contraofensivă”, a declarat Lukaşenko. Putin a replicat: „Ea există, dar a eşuat”. Ucraina şi-a început contraofensiva mult aşteptată luna trecută,…

Catedrală ortodoxă din Odesa, lovită de rachete

Scris de Duminică, 23 Iulie 2023
Arhidiaconul catedralei din centrul istoric al orașului Odesa, lovită de o rachetă în timpul unui atac rus, spune că distrugerile la monumentul plasat sub protecția UNESCO sunt enorme. Arhidiaconul Andrii Palchuk a spus că distrugerile au fost cauzate de o lovitură a unei rachete rusești. „Distrugerile sunt enorme, jumătate din…

Rusia ar putea ataca nave civile în Marea Neagră

Scris de Joi, 20 Iulie 2023
Potențiale ținte militare. Avertisment Preşedinţia Statelor Unite a avertizat că armata rusă ar putea lansa atacuri asupra navelor comerciale din Marea Neagră care se deplasează spre Ucraina, informează agenţia Reuters, citată de Mediafax. Adam Hodge, purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Siguranţă Naţională de la Casa Albă, a declarat că…

Ucraina respinge apelurile la o "pace abstractă"

Scris de Miercuri, 19 Iulie 2023
Ministrul de Externe ucrainean Dmitro Kuleba a respins, de la tribuna ONU, apelurile la o "pace abstractă", declarând că, în realitate, ceea ce se cere în acest caz este de a permite Rusiei să se impună în ţara sa, relatează EFE. "Auzim mereu apeluri la o pace abstractă, dar cele…

Odesa, atacată de ruși ca represalii

Scris de Marți, 18 Iulie 2023
Rusia a anunţat marţi că a bombardat instalaţii din portul ucrainean Odesa, unde se pregăteau "acte teroriste" împotriva Rusiei şi se fabricau drone acvatice, precum cele două folosite de Ucraina cu o zi în urmă în atacul asupra podului Kerci din Crimeea, peninsulă ucraineană anexată ilegal de Moscova în 2014,…

Podul lui Putin, atacat din nou

Scris de Luni, 17 Iulie 2023
Drone marine ucrainene se află în spatele atacului de luni dimineaţă asupra podului Kerci, care leagă Crimeea - peninsulă ucraineană anexată ilegal de Moscova în 2014 - de Rusia şi care a trebuit să fie închis traficului rutier şi feroviar după ce a fost lovit de mai multe explozii, potrivit…

Atac cu drone asupra unor ținte din Crimeea

Scris de Duminică, 16 Iulie 2023
Ministerul rus al Apărării a anunţat că forţele sale au respins duminică un atac masiv cu drone ucrainene în Crimeea, unde se află baza Flotei ruse a Mării Negre, distrugând şapte drone aeriene şi două subacvatice, transmit Reuters şi EFE. Potrivit autorităților ruse, atacul a implicat șapte vehicule aeriene fără…

Vladimir Putin: „Wagner pur și simplu nu există!”

Scris de Vineri, 14 Iulie 2023
Dictatorul rus, Vladimir Putin, a vorbit pentru prima oară, de la insurecția întreruptă a lui Evgheni Prigojin, despre statutul mercenarilor Wagner în Rusia și despre ce s-a discutat la Kremlin la puțin timp după ce liderul mercenarilor a renunțat la rebeliune, relatează CNN. „Pe de-o parte, la întâlnirea pe care…

Trei scenarii pentru încheierea războiului din Ucraina

Scris de Joi, 13 Iulie 2023
Consilierul şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Mihailo Podoliak, a expus joi într-o intervenţie televizată trei scenarii pe care conducerea ucraineană le examinează privind încheierea războiului declanşat de Rusia: victoria sau înfrângerea Ucrainei sau un probabil "Minsk-3", relatează agenţia de presă Unian. "Există doar trei scenarii de încheiere a războiului.…

SUA ar putea trimite rachete ATACMS în Ucraina

Scris de Joi, 13 Iulie 2023
Preşedintele american Joe Biden a declarat că ia în considerare autorizarea transportului către Ucraina a unor rachete ATACMS cu rază mai lungă de acţiune, pe care Kievul le solicită să-şi consolideze contraofensiva împotriva Rusiei, transmite EFE. "Dar (ucrainenii) au deja echivalentul (rachetelor tactice) ATACMS. Ceea ce avem nevoie cel mai…

Kremlinul confirmă! După rebeliune, Prigojin s-a întâlnit cu Putin

Scris de Luni, 10 Iulie 2023
Şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, s-ar afla la Moscova, iar la 1 iulie s-ar fi întâlnit chiar cu preşedintele rus Vladimir Putin la Kremlin, potrivit unor servicii secrete occidentale, citate în ediţia sa de luni de publicaţia franceză Liberation. Din 24 iunie, de când a dat ordin unităţilor…

Șeful armatei ruse a reapărut în public după ce a fost dat „dispărut”

Scris de Luni, 10 Iulie 2023
Generalul rus Valeri Gherasimov a reapărut în public după mai mult de două săptămâni de la revolta eșuată a grupării Wagner, timp în care au existat numeroase speculații privind soarta sa din cauza legăturilor cu Evgheni Prigojin. Ministerul rus al Apărării a transmis luni dimineață un clip video în care…

Apărătorii Azovstal vor să se întoarcă pe front

Scris de Duminică, 09 Iulie 2023
Denis Prokopenko, unul dintre comandanţii batalionului Azov care au condus săptămâni întregi rezistenţa în timpul asediului rusesc asupra uzinei siderurgice Azovstal din Mariupol, şi-a anunţat intenţia de a se întoarce pe front, împreună cu camarazii săi, după revenirea, sâmbătă, din Turcia în Ucraina, alături de alţi patru luptători şi de…

Germania se opune trimiterii de muniţie cu dispersie Ucrainei

Scris de Vineri, 07 Iulie 2023
Germania se opune trimiterii de muniţie cu dispersie Ucrainei, a declarat vineri Annalena Baerbock, ministrul de Externe de la Berlin Poziția exprimată de şefa diplomaţiei germane vine după ce oficiali americani au afirmat că Washingtonul intenţionează să livreze Kievului astfel de arme, respinse pe scară largă pentru faptul că ucid…
Pagina 6 din 30