Combinatul, în căutarea relansării exporturilor către Europa
Miercuri, 10 Iunie 2026 18:00 | Publicat în Prima Pagina
Combinatul siderurgic Liberty Galați a demarat procedurile pentru procesul de auditare și recertificare ISO, în vederea recâștigării „Marcajului CE”, fără de care relansarea exporturilor către Uniunea Europeană și accesul pe anumite piețe ar fi practic imposibile.
Miercuri, 17 iunie, ar fi ziua cea mai lungă din acest punct de vedere, conform informațiilor noastre, zi în care vor avea loc audituri în numeroase procese și zone ale Combinatului, cu participarea specialiștilo ...
Specialiști în psihopedagogie, psihologie și logopedie conferenţiază la Galaţi
Miercuri, 10 Iunie 2026 20:00 | Publicat în Regional
Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Galați organizează, joi, 11 iunie, cea de-a XXII-a ediție a Conferinței regionale CJRAE, cu tema „Consilierea psihopedagogică între teorie și practică".
Conferința își propune să sprijine dezvoltarea profesională a cadrelor didactice și a specialiștilor din domeniul educației, prin promovarea schimbului de experiență, a bunelor practici și a abordărilor moderne din sfera consilierii psihopedagogice.
La ev ...
A cincea ședință consecutivă de apreciere pentru leu
Miercuri, 10 Iunie 2026 20:30 | Publicat în ECONOMIE
Nivelul mai ridicat al ofertei de valută care s-a manifestat de joia trecută s-a menținut și la jumătatea acestei săptămâni, ceea ce a permis leului să se aprecieze față de principalele monede.
În urmă cu o săptămână, cursul euro se situa la 5,2592 lei, însă acesta a coborât miercurea aceasta, în a cincea ședință consecutivă de apreciere, de la 5,2386 lei la 5,2344 lei, minimum al ultimei luni și jumătate, în condițiile în care cotațiile din piață au coborât la ...
Federația Națională Sindicală „Ambulanța” din România (FNSAR) anunță declanșarea unui protest național la nivelul tuturor serviciilor publice de ambulanță.
Joi, 11 iunie, între orele 9.30 și 10.30, un număr maxim de 1.000 de sindicaliști FNSAR vor protesta în fața Ministerului Sănătății, după care, de la 10.30 la 11.30, protestul se va muta în fața Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. De asemenea, în cursul zilei de 11 iunie, toat ...
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pregătește închiderea celor șapte magazine fizice pe care le operează, printre acestea aflându-se și cel din Galați, situat la parterul sediului AJFP, din strada Brăilei.
În urmă cu trei ani, magazinul Fiscului de la parterul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Galați era al doilea magazin ANAF din țară, din punct de vedere al încasărilor, fiind depășit doar de cel din București. Se vindeau aici confecți ...
Cine și pentru ce intervine la capătul de linie Transurb din Micro 19
Miercuri, 10 Iunie 2026 17:00 | Publicat în Prima Pagina
Dacă transportul public local s-a modernizat - și aici ne referim la autobuzele și tramvaiele noi de pe trasee - stațiile în care așteaptă călătorii au cam rămas, din păcate, în urmă, inclusiv cele mai importante capete de linie ale Transurb. Miercuri dimineață, o echipă de muncitori de la Serviciul Public Ecosal intervenea în zona terminalului de călători din Micro 19.
Potrivit informațiilor pe care le-am obținut, lucrările care se desfășoară au ca scop facilitarea acc ...
Poza zilei. Grădinița cu maci și iasomie din Micro 19
Miercuri, 10 Iunie 2026 15:30 | Publicat în EVENIMENT
Vă garantăm că nu este o imagine generată de inteligența artificială! Am descoperit-o întâmplător, la parterul unui bloc de pe strada Oțelarilor, în Micro 19, și am considerat-o potrivită pentru „Poza zilei”.
În această perioadă, în care macii se dau în spectacol pe câmp, pe lângă liniile de cale ferată... și prin fotografiile de pe rețelele de socializare, am fost plăcut surprinși să-i admirăm în grădinița îngrijită de la parter de bloc.
După cum am aflat ...
16 echipe luptă pentru trofee, la Galați și Brăila
Miercuri, 10 Iunie 2026 16:30 | Publicat în Regional
În această săptămână, până pe 14 iunie, în Galați se va vorbi cel mai mult despre handbal juvenil. Este o perioadă în care formații de junioare ale ACS Lucian Bute Galați sunt angrenate în meciuri decisive din turneul final al Campionatului Național.
Junioarele IV vor juca la Galați, unde se confruntă următoarele opt grupări: ACS Lucian Bute, Preventis Iași, ACS Târgu Mureș, Corona Brașov; Milenium Giarmata Vii, CSM București, CSM Reșița, Ariceștii Rahtivani. Meciuri ...
După trei ceremonii de deschidere, sigur ajungem „Fiertzi pe Mondial”
Miercuri, 10 Iunie 2026 19:30 | Publicat în TV MANIA
Chiar dacă nu sunteți „fierți” pe fotbal, ar fi păcat să ratați cele trei ceremonii din deschiderea celui mai așteptat eveniment sportiv al planetei - FIFA World Cup 2026™, transmise în direct de Antena 1.
Pe 11 iunie, de la la ora 20,30 (ora României), Ciudad de México deschide oficial competiția printr-un spectacol care îi va aduce pe scenă pe Alejandro Fernández, Belinda, J Balvin, Maná și Tyla. Înaintea meciului dintre Mexic și Africa de Sud, Shakira și Burna Boy vo ...
UPDATE. Un copil mort și doi frați subnutriți, găsiți într-un apartament din Galați
Miercuri, 10 Iunie 2026 19:00 | Publicat în Prima Pagina
O tragedie greu de imaginat a ieșit la iveală miercuri, 10 iunie, într-un apartament din cartierul Micro 16 din Galați. Un copil în vârstă de doar doi ani era mort, iar surioara și frățiorul lui - de doi şi cinci ani - deshidrataţi şi subnutriţi, se aflau în locuința în care trăiau împreună cu mama lor. Descoperirea macabră a fost făcută după ce autoritățile au fost alertate că femeia nu mai putea fi contactată.
Potrivit informațiilor obținute la fața locului, so ...

