SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Se schimbă iar Legea învăţământului

Scris de Vineri, 20 Februarie 2009
Ministrul Ecaterina Andronescu promite că noua Lege a Învăţământului va ajunge pe masa Guvernului în luna aprilie. În prezent, comisiile din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI) lucrează la grilele de evaluare şi problemele de descentralizare şi reformă a învăţământul preuniversitar. Ca şi ceilalţi miniştri care s-au perindat pe…

Cum să faci facultatea în străinătate

Scris de Vineri, 20 Februarie 2009
În ultimii ani, din ce în ce mai mulţi absolvenţi români de liceu şi-au îndreptat atenţia către universităţi din străinătate. Şi nu ne referim aici la universităţile de top din lume, care întotdeauna au atras vârfurile şcolii româneşti pentru a le oferi burse de studiu. Vorbim despre universităţi din linia…

Consiliere pentru persoanele cu dizabilităţi

Scris de Vineri, 20 Februarie 2009
Sediul AJOFM Galaţi a găzduit, joi, cel de-al cincilea eveniment Zilele „Împreună, alături de ei!”, un proiect derulat de Educaţia 2000+ Consulting şi de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi, în calitate de partener. Seminarul de ieri a avut ca temă „Consiliere pentru găsirea unui loc de muncă” şi…

Copiii de la Centrul de Plasament nr. 2 au lucrat primele mărţişoare

Scris de Vineri, 20 Februarie 2009
Copiii din Centrul de Plasament nr. 2 s-au pregătit deja pentru a întâmpina primăvara. Sub îndrumarea angajaţilor Centrului, cei aproximativ 30 de copii au realizat peste 200 de mărţişoare unicat, pe care le-au expus în holul Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi. „Sunt mărţişoare pe care…

Program de gărzi flexibil pentru medici

Scris de Joi, 19 Februarie 2009
Ministerul Sănătăţii a stabilit reglementări şi norme clare de lucru în Unităţile de Primiri Urgenţe şi secţiile de spital. Printre acestea şi un nou regim de desfăşurare a serviciului de gardă cu următoarele variante: 1. menţinerea gărzii de la ora 14.00 la 8.00 (18 ore) cu posibilitatea ca medicul să…

Diabetul de tip II - o boală fără simptome

Scris de Joi, 19 Februarie 2009
Mulţi dintre gălăţenii bolnavi de diabet află destul de târziu că suferă de această boală. Explicaţia e una destul de simplă, ne-a spus dr. Magdalena Moroşanu (foto) - şeful secţiei Diabet şi boli de nutriţie. Circa 90 la sută dintre pacienţii noştri suferă de diabet tip II, o afecţiune care…

Astăzi, ultima teză în sesiunea specială

Scris de Joi, 19 Februarie 2009
Aproximativ 550 de elevi, de la clasele a VII-a şi a VIII-a, atât din mediul urban, cât şi din şcolile de la sate, sunt aşteptaţi astăzi la teza cu subiect unic la matematică. Examenul de azi încheie sesiunea specială de teze, destinată celor care au absentat motivat sesiunea de pe…

Garaje şi grătare în curtea Bisericii „Sf. Atanasie Patelarie” din Micro 18

Scris de Joi, 19 Februarie 2009
Manifestările duhovniceşti legate de proclamarea canonizării Sfântului Atanasie al III-lea Patelarie - la Galaţi, între 1-3 mai - vor aduce în oraşul nostru ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dar şi ai Bisericilor din Europa: din Grecia, unde s-a născut Sfântul, din Ucraina, unde odihneşte întru vecie, chiar…

“Hai, mami, să salvăm bebeluşul!”

Scris de Joi, 19 Februarie 2009
La cinci ani jumate, gemenii Daria-Teodora şi Şerban-Petru Hărăbor au trăit prima misiune de salvare a unui bebe. Aşa se întâmplă atunci când tati, Valeriu Hărăbor, e medic de familie la Vârlezi, iar mami, Anamaria Hărăbor (foto), medic anestezist şi directorul Maternităţii. Gemenii abia aşteaptă să meargă la Vârlezi, să…

Lista viitorilor beneficiari ANL

Scris de Joi, 19 Februarie 2009
În prezent, la Primăria municipiului Galaţi există 3.456 de cereri pentru acordarea unei locuinţe ANL, cu chirie. Dintre acestea, 1.039 de dosare (988, plus 51 cereri din partea persoanelor cu dizabilităţi) au fost punctate, iar în urma afişării punctajului obţinut (maxim 63, minim 51), s-au primit 153 de contestaţii. „Până…

Fără Dumnezeu nu se poate

Scris de Joi, 19 Februarie 2009
Dr. Liliana Docan (foto) a trăit multe situaţii pe muchie de cuţit, dar şi nenumărate momente fericite. “Dumnezeu m-a ajutat să nu fiu niciodată pusă să aleg între mamă şi copil. Legea spune să alegi mama. Eu sper să nu mă pună în această situaţie. Ca şi colegii mei, am…

Gălăţenii, ameninţaţi de obezitate

Scris de Joi, 19 Februarie 2009
Conform unui studiu realizat de dr. Magdalena Moroşanu, mai mult de jumătate dintre concitadinii noştri sunt supraponderali. Fie că vorbim despre un simplu exces de greutate sau despre obezitate în toată regula, de vină sunt, în primul rând, obiceiurile alimentare nesănătoase. Se pare că ne-am obişnuit deja să mâncăm mult,…

Femeile, la putere în fabrica de copii

Scris de Joi, 19 Februarie 2009
Iarina, Larisa-Gabriela, Ana-Elena, Sebi, Adi, Bogdănel, Sorin, Andrei… sute de bebeluşi şi-au făcut intrarea în lume la Spitalul „Buna Vestire” din Galaţi. Chipurile lor, zâmbăreţe, bucălate, stau mărturie peste timp în albumul celei care i-a ajutat să se nască: dr. Liliana Docan (foto 1), directorul medical al Maternităţii. Mămicile pe…

Vocea medicilor de familie a fost auzită

Scris de Miercuri, 18 Februarie 2009
Reducerea cu 40,69 la sută a bugetului destinat medicinei primare (conform proiectului de buget al Sănătăţii ce urmează a fi supus aprobării în Parlament) i-a nemulţumit pe medicii de familie care afirmă că veniturile cabinetelor lor vor scădea drastic. Din această cauză, conform reprezentanţilor medicilor de familie, cabinetele cu mai…

Galaţiul, în top la profesorii pensionari

Scris de Miercuri, 18 Februarie 2009
Inspectoratul Şcolar Judeţean a aprobat prelungire de activitate pentru 68 de cadre didactice care ar fi trebuit să iasă la pensie. Comparativ cu anul trecut, numărul acestora a crescut cu 13. Dacă facem comparaţie cu alte judeţe, Galaţiul se află în topul prelungirilor de activitate. De exemplu, în Iaşi, la…

Centru de Documentare Europeană la Universitatea „Danubius” din Galaţi

Scris de Miercuri, 18 Februarie 2009
Universitatea „Danubius” este la un pas să deschidă primul Centru de Documentare Europeană (CDE) la Galaţi. Marţi, 17 februarie, „Danubius” a fost gazda unui workshop care pregăteşte deschiderea acestui centru, la care au participat mai multe persoane implicate în proiect. Este vorba despre Doina Şerban, corespondent CDE, reprezentanţa Comisiei Europene…

400 de cereri pentru gradaţii de merit, în Galaţi

Scris de Miercuri, 18 Februarie 2009
Aproximativ 400 de dascăli gălăţeni şi-au depus dosarele pentru a obţine gradaţii de merit pentru următorii patru ani. În cursul acestei săptămâni, inspectorii de specialitate de la fiecare disciplină vor întocmi comisiile consultative, pentru discutarea şi ierarhizarea dosarelor. Între 9-11 martie se va organiza Consiliul de Administraţie al ISJ pentru…

Al 13-lea salariu întârzie mai mult la sate

Scris de Miercuri, 18 Februarie 2009
Dacă primarul Dumitru Nicolae le-a promis profesorilor care predau la şcolile din Galaţi (şi tuturor celorlalţi bugetari din municipiu) că vor primi al 13-lea salariu luni, 23 februarie, cadrele didactice din celelalte localităţi sunt la cheremul votării bugetului. Primarul Nicolae a anunţat încă de săptămâna trecută data sigură la care…

Valeriu Diculescu, singurul candidat la SIP Galaţi

Scris de Miercuri, 18 Februarie 2009
Sindicatul Învăţământului Preuniversitar (SIP) Galaţi îşi va alege vineri, 20 februarie, preşedintele executiv pentru următorul mandat de cinci ani. Alegerile se vor desfăşura fără prea mari emoţii, pentru că singurul candidat este actualul preşedinte executiv SIP - Valeriu Diculescu. „A fost o perioadă de înscriere, anunţată din timp, în care…

Elevii gălăţeni au dat lecţii în Cipru

Scris de Miercuri, 18 Februarie 2009
Prima ediţie a Conferinţei Europene de Matematică (Euromath) s-a desfăşurat în Cipru, la Nicosia, şi a avut din Galaţi o participare serioasă, sub îndrumarea profesorului de la CNVA - Romeo Zamfir. Patru eleve din Galaţi au reprezentat România şi au prezentat lucrări ştiinţifice alături de tineri din Bulgaria, Cehia, Italia,…

Au început înscrierile pentru clasa I la „Pedagogic”

Scris de Miercuri, 18 Februarie 2009
La începutul acestei săptămâni s-a dat startul pentru înscrierea în clasa I la Colegiul Naţional „C. Negri” (Pedagogic). Părinţii vor putea depune dosarele până vineri, 20 februarie, ora 16.00. Cum e de aşteptat ca numărul solicitărilor să-l depăşească pe cel al locurilor, conducerea liceului a propus o selecţie pe baza…

Ministrul Bazac îi linişteşte pe medicii de familie

Scris de Marți, 17 Februarie 2009
Luând act de îngrijorarea medicilor de familie privind veniturile acestora în anul 2009, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a dat asigurări că: „Avem soluţii pentru compensarea finanţării activităţii acestora. Voi recompensa performanţa în asistenţa medicală primară prin corelarea veniturilor medicului de familie cu volumul şi calitatea serviciilor medicale furnizate. Există deja…

Măsuri inspirate de „greşeli” fatale

Scris de Marți, 17 Februarie 2009
Ministrul Sănătăţii a informat managerii spitalelor de urgenţă din ţară cu privire la măsurile propuse pentru rezolvarea disfuncţionalităţilor din unităţile de primiri urgenţe şi secţiile de spital. Astfel, este obligatorie internarea pacienţilor în stare critică. Dacă starea pacientului necesită abordare pluridisciplinară şi niciunul dintre medicii altor secţii nu acceptă internarea…

Sforăitul necesită tratament

Scris de Marți, 17 Februarie 2009
Sforăitul este o tulburare a somnului care vă poate deranja atât pe dumneavoastră, cât şi pe ceilalţi membri ai familiei, care dorm în apropiere. Specialiştii au ajuns la concluzia că, în anumite situaţii, intensitatea sunetului produs de o persoană care sforăie poate ajunge şi până la 38 de decibeli -…
Pagina 582 din 589