ŞTIRI EXTERNE - Viaţa Liberă Galaţi

Doar jumătate dintre români au relaţii cu băncile

Scris de Miercuri, 14 Noiembrie 2012
Puţin peste jumătate dintre români (56 la sută) au o relaţie cu o bancă sau mai multe, acest nivel plasând România pe ultimul loc din Europa Centrală şi de Est într-un clasament condus de Slovenia, Austria şi Croaţia, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare a pieţei GfK.Studiul Financial…

Israelul a lansat obuze de artilerie spre Siria pentru prima dată în ultimii 39 de ani

Scris de Duminică, 11 Noiembrie 2012
Israelul a lansat, duminică, obuze de artilerie spre teritoriul sirian, pentru prima dată din 1973, ripostând la tiruri de obuze provenind din Siria, relatează site-ul israelian Ynetnews.Potrivit ziarului Haaretz, mai multe obuze de mortieră au fost lansate, duminică dimineaţă, din Siria spre Platoul Golan, o zonă aflată sub controlul Israelului.…

Directorul unei companii din SUA a concediat angajaţi după ce Obama a câştigat un nou mandat

Scris de Duminică, 11 Noiembrie 2012
Cel puţin unul dintre directorii de companii care au ameninţat cu concedieri în cazul în care actualul preşedinte, Barack Obama, câştigă un nou mandat, se ţine de cuvânt, potrivit CNBC.Directorul general al producătorului de cărbune Murray Energy, Robert Murray, a concediat săptămâna aceasta 150 din cei 3.500 de angajaţi ai…

The Sun: Marea Britanie este ameninţată de un val de imigranţi români şi bulgari

Scris de Duminică, 11 Noiembrie 2012
Un val de imigranţi români şi bulgari ameninţă Marea Britanie, exercitând presiuni asupra pieţei locurilor de muncă, scrie ziarul The Sun în ediţia online de duminică.Conform legislaţiei Uniunii Europene, peste 29 de milioane de cetăţeni români şi bulgari vor avea dreptul din 2014 să lucreze în Marea Britanie, reaminteşte The…

Motivul incredibil pentru care două românce s-au bătut la Londra

Scris de Joi, 08 Noiembrie 2012
O stripteuză româncă "i-a spart nasul" unei colege într-un club de noapte din Soho, Londra, unde lucrau amândouă, deoarece era geloasă pentru că aceasta avea mai mulţi clienţi decât ea, relatează Daily Mail, în ediţia electronică.Dansatoarea româncă Maria Badea, în vârstă de 20 de ani, a lovit-o cu capul pe…

Două state din SUA aprobă consumul de canabis în scop recreativ

Scris de Miercuri, 07 Noiembrie 2012
Zeci de referendumuri s-au organizat marţi, în acelaşi timp cu alegerile prezidenţiale, în Statele Unite ale Americii. Pe lângă votul pentru stabilirea noului preşedinte, alegătorii au fost invitaţi să se pronunţe asupra unor legi aplicabile în interiorul graniţelor statelor. Numeroase state americane autorizează astăzi consumul de canabis în scopuri medicale,…

Barack Obama, reales preşedinte al Statelor Unite ale Americii

Scris de Miercuri, 07 Noiembrie 2012
Barack Obama l-a învins pe republicanul Mitt Romney în alegerile prezidenţiale de marţi, obţinând la vârsta de 51 de ani un al doilea mandat istoric la conducerea primei puteri mondiale, relatează AFP.Obama, primul preşedinte de culoare al Statelor Unite, care a venit la putere în urmă cu patru ani cu…

S-au deschis primele birouri de vot în SUA. Site-uri, bloguri şi conturi Twitter de urmărit în timpul alegerilor pentru Casa Albă

Scris de Marți, 06 Noiembrie 2012
Primele birouri de vot s-au deschis în nouă state americane, marţi dimineaţa, la ora 06.00 (13.00 ora României) în vederea alegerilor prezidenţiale, în cadrul cărora se confruntă Barack Obama şi republicanul Mitt Romney, transmite AFP. Alegătorii au început să voteze în Virginia, Connecticut, Indiana, Kentucky, Maine, New Hampshire, New Jersey,…

LIVE VIDEO Uraganul Sandy face ravagii! Barack Obama decretează stare de "catastrofă majoră" în New York

Scris de Marți, 30 Octombrie 2012
Preşedintele american Barack Obama a decretat stare de "catastrofă majoră" în statul New York, devastat de uraganul Sandy, relatează AFP. Această decizie "permite accesul la fondurile federale al persoanelor afectate în comitatele Bronx, Kings, Nassau, New York, Richmond, Suffolk şi Queens", precizează Casa Albă într-un comunicat. Stare de castastrofă majoră…

Iulia Timoşenko le cere ucrainenilor să voteze masiv la alegerile de duminică

Scris de Duminică, 28 Octombrie 2012
Opozanta ucraineană Iulia Timoşenko, aflată în prezent în închisoare, le-a cerut duminică ucrainenilor să meargă la vot în masă la alegerile legislative pentru a-l "elimina de la putere" pe preşedintele Viktor Ianukovici şi pentru a reduce riscul de fraudă."Fiecare dintre noi trebuie să lupte împotriva acestei dictaturi cât de mult…

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare

Scris de Vineri, 26 Octombrie 2012
Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare într-un dosar de fraudă fiscală care are legătură cu trustul Mediaset, informează presa italiană.Presupusa fraudă fiscală se referă la achiziţia de către grupul Mediaset a drepturilor de difuzare a filmelor şi a unor emisiuni televizate.…

România şi Bulgaria, amânate pentru Schengen

Scris de Miercuri, 24 Octombrie 2012
Examinarea cererilor de aderare ale României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen a fost amânată pentru martie 2013, din cauza unei incertitudini cu privire la capacitatea autorităţilor acestor două ţări de a îşi respecta obligaţiile, au declarat miercuri surse diplomatice la Bruxelles, relatează AFP.O abordare este prevăzută pentru joi, în cursul…

Morga unui azil psihiatric din Australia, transformată în hotel

Scris de Luni, 22 Octombrie 2012
Un om de afaceri australian intenţionează să transforme morga dezafectată a unui azil psihiatric de pe insula Tasmania într-un hotel, sperând să îi atragă astfel pe turiştii aflaţi în căutarea unor destinaţii originale.Antreprenorul australian doreşte să capteze interesul turiştilor cu ajutorul meselor de autopsie şi al compartimentelor frigorifice din acea…

Los Angeles Times îl susţine pe Barack Obama pentru un al doilea mandat

Scris de Luni, 22 Octombrie 2012
Los Angeles Times, unul dintre principalele cotidiene americane, şi-a exprimat luni susţinerea faţă de preşedintele american în exerciţiu Barack Obama în vederea obţinerii unui al doilea mandat la Casa Albă, apreciind că ţara a profitat de stabilitate de când se află el în funcţie."Naţiunea a fost bine servită de modul…

Un român şi-a dat foc la Roma, în faţa sediului Preşedinţiei Italiei

Scris de Joi, 18 Octombrie 2012
Un român s-a autoincendiat în faţa sediului Preşedinţiei Italiei, în centrul Romei, bărbatul fiind transportat în stare gravă la spital, scrie Corriere della Sera. Incidentul a avut loc în jurul orei 14.00 (15.00, ora României). Bărbatul a fost transportat la Spitalul Sant'Eugenio din Roma, având arsuri, dar medicii au anunţat…

În Elveţia, Dacia vinde mai multe maşini decât Porsche sau Seat

Scris de Joi, 18 Octombrie 2012
Înmatriculările Dacia în Elveţia s-au situat la 6.205 unităţi anul trecut, iar în primle nouă luni ale acestui an au depăşit 4.000, suficient încât să asigure mărcii controlate de grupul francez Renault o cotă de piaţă de aproape 2%, potrivit cotidianului Le Temps."Este o poveste de succes", a declarat reprezentantul…

Senatul Franţei a respins un proiect care prevedea anularea totală a restricţiilor impuse românilor

Scris de Marți, 16 Octombrie 2012
Un proiect de rezoluţie care propunea anularea restricţiilor impuse românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii din Franţa a fost respinsă de Senatul francez, informează publicaţia Paris Depeches. Senatorii francezi au dezbătut ieri rezoluţia senatoarei ecologiste EELV Aline Archimbaud care viza anularea măsurilor tranzitorii impuse pe piaţa muncii cetăţenilor din România…

Belarusul interzice temporar importurile de pui din România

Scris de Marți, 16 Octombrie 2012
Belarusul a impus restricţii temporare importului de pui din România, din cauza unui focar al bolii Newcastle (RNA) în această ţară, a anunţat Departamentul pentru Supraveghere Veterinară şi Alimente din cadrul Ministerului belarus al Agriculturii şi Alimentaţiei, relatează agenţia BelTA. Agenţia belarusă citează informaţii oferite de către Biroul Internaţional pentru…

Noi meserii vor fi accesibile în Franţa românilor şi bulgarilor

Scris de Vineri, 12 Octombrie 2012
Accesul la locuri de muncă al românilor şi bulgarilor urmează să fie extins în Franţa la 291 de meserii, faţă de 150 anterior, în sectoare în care angajatorii întâmpină dificultăţi la recrutare de forţă de muncă, au anunţat joi miniştrii francezi de Interne şi al Muncii. Între meseriile nou autorizate…

Cum au ajuns fermierii din Statele Unite să hrănească vacile cu dulciuri

Scris de Miercuri, 10 Octombrie 2012
Fermierii din SUA, confruntaţi cu preţuri record la porumb, hrănesc vacile cu ciocolată, bomboane gumate, bezele, topping pentru îngheţată şi praf pentru prepararea cicolatei fierbinţi, afirmă crescători de animale, nutriţionişti pentru bovine şi traderi de materii prime, potrivit CNN. "Este o practică folosită de decenii şi este o modalitate bună…

Mai mult decât un simplu motor de căutare - Google va acorda împrumuturi şi va emite cărţi de credit

Scris de Luni, 08 Octombrie 2012
Google intră în afaceri cu credite, odată cu lansarea, astăzi, a unui program în Marea Britanie pentru finanţarea achiziţiilor de publicitate online oferită de grup. Măsura marchează deschiderea unui nou front în lupta dintre marile companii active pe internet, aceastea încercând să-şi folosească activele ca avantaj competitiv. Amazon a anunţat,…

Parlamentul turc autorizează operaţiunile militare în Siria

Scris de Joi, 04 Octombrie 2012
Parlamentul turc a adoptat joi o moţiune depusă de Guvernul islamo-conservator care autorizează armata să desfăşoare, "dacă este necesar", operaţiuni în Siria, la o zi după incidentul de la frontieră soldat cu moartea a cinci civili turci şi care a provocat o ripostă a Ankarei, relatează AFP. Textul a fost…

Lider islamist: România, Bulgaria, dar şi alte state pot fi ţinte ale unor atacuri teroriste

Scris de Joi, 04 Octombrie 2012
Liderul islamist Omar Bakri declară, într-un interviu publicat de cotidianul bulgar "24 ceasa", că Bulgaria, România, dar şi alte state pot fi ţinte ale atentatelor teroriste. Întrebat dacă, din punct de vedere religios, Bulgaria poate fi considerată o ţintă legitimă a mujahedinilor din cauza politicii sale, el a spus că,…

Preţurile alimentelor pe piaţa mondială au început să crească în septembrie

Scris de Joi, 04 Octombrie 2012
Preţurile alimentelor la nivel global au urcat cu 1,4 la sută în septembrie, după două luni de stagnare, potrivit Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, care avertizează că acestea vor rămâne ridicate. Indicele preţurilor calculat de organizaţie, pe baza unui coş de materii prime alimentare tranzacţionate…
Pagina 176 din 183