Baba arde și țara se piaptănă - Viaţa Liberă Galaţi

Klaustria ridică flexibilizarea în aerul expirat

Scris de Marți, 12 Decembrie 2023
* Suntem în acea p e r i o a d ă... Scuzați! Așadar, ne aflăm în acea perioadă a anului în care politicienii români umblă cu capra vopsită, din respect pentru popor, dar mai ales pentru datinile-i străbune. Ne despart aproximativ 9 zile de sărbătoarea de Ignat. Potrivit obiceiului,…

Opriți Planeta, că vreau să beau suc de roșii negre!

Scris de Luni, 11 Decembrie 2023
* De câte ori vine vorba despre cei care se așează, cuminți și docili, la coadă, pentru a-și plăti dările la stat, presa relatează că "oamenii s-au înarmat cu răbdare". După smerita-mi părere de păcătos dovedit, când presa ne asigură că oamenii sunt înarmați până-n dinți cu răbdare, Dumnezeu zâmbește.…

A răsărit ninsoarele și pe strada noastră

Scris de Sâmbătă, 09 Decembrie 2023
* Doamne, cum trece timpul! Anul trecut, pe vremea asta, auzeam voci... Mă rog, am vrut să spun că auzeam acest dialog în mintea mea răvășită: - Intrăm în Schengen? - Intră tu primul, că pe mine mă pufnește râsul! De la acest presupus dialog mintalo-strategic, tot ce s-a întâmplat…

Suntem în "Luna Mariah Carey", până la gât

Scris de Vineri, 08 Decembrie 2023
* Se împlinesc doi ani de când experții în sănătate și specialiștii care au grijă de experți ne-au anunțat că Viagra ar putea fi folosită pentru a trata boala Alzheimer. Sincer, nu mai țin minte dacă acest medicament poate fi cumpărat de la farmacie cu rețetă sau fără... aa... hârtia…

Nicul Paris, capitala onomastică a țării

Scris de Joi, 07 Decembrie 2023
Anul acesta, ziua în care atât cei mici, cât și cei mari s-au lăudat cu ce le-a lăsat Moș Nicolae în ghetuțe a picat pe 6 decembrie. Previzibil?! E prea puțin spus.Ieri, Bucureștiul a fost declarat Capitala Onomastică a României. Nu de pomană se numește Nicul Paris. Cum era de…

Moș Neculai, despre Guvern: "Încălțăminte de-ngheață apele"

Scris de Miercuri, 06 Decembrie 2023
Ca să vedeți cât de frumoasă este diversitatea asta, în seara în care urma să vină Moș Nicolae, unii se gândeau la cât au fost de cuminți, anul acesta, în timp ce alții mimau gândirea. De pildă, fanii lui Brâncuși și ai lui Cioloș se gândeau la "Cumințenia pământului", iar…

Cu ocazia seismului, Iohannis s-a dat cu placa tectonică

Scris de Marți, 05 Decembrie 2023
Organele de presă care trăiesc din chiloțăreală jurnalistică și misticism de Făurei sunt fericite. A fost cutremur în România! Duminică seară s-a întâmplat nefericitul eveniment. Din snobism tectonic, cutremurul s-a produs în zona Vrancea. Pentru publicațiile cu apucături de tabloid îndoielnic, mișcarea scoarței terestre a fost mană cerească. Le-a pus…

Gazeta Sportului cu balonul face blasfemei

Scris de Luni, 04 Decembrie 2023
* Mișcat și impresionat peste poate de emoția si importanța zilei de 1 Decembrie, unul dintre frații patrioți Cămătaru a propus ca, pe viitor, de Ziua Națională a României, să se interpreteze cântecul "Pui de lei". Dacă nu în grădinile zoologice din țară, măcar în casele de amanet din Capitală.*…

Nutriționiștii avertizează: Ciucă exagerează cu fibrele culturale

Scris de Sâmbătă, 02 Decembrie 2023
* Cu nedisimulată și nejustificată mândrie, vă anunț ritos și respectuos că azi este sâmbătă. Dar mai important decât acest detaliu aproape nesemnificativ este faptul că mulți români sărbătoresc Revelionul Ospătarilor Patrioți. De Ziua Națională a românilor, îndrăgitul patriot ecvestru Iulian Bulai și-a dat în petic. Practic, a încercat, pentru…

"Țara mea", de Mine Însuți

Scris de Vineri, 01 Decembrie 2023
E ziua ei, a României. Încă se ține bine. Țara, de ea fac vorbire scrisă. Aș vorbi eu chiar și 3 minute, precum moara hodorogită despre România, dar nu mă pricep la slovele festive. Bașca n-aș vrea să creadă Iohannis sau epigonii săi că-ncerc să-i fac concurență retorică și oratorică…

"Capre diem" (Lenuța Udrea, blondă titrată)

Scris de Joi, 30 Noiembrie 2023
Drumul către libertate e varianta prescurtată a celui care duce către Iad. Mă refer, desigur, la Iadul Alb. Drumul spre libertate este şi el pavat și asfaltat. Cu intenții şi mai bune decât cele cu care suntem obișnuiți. Dacă nu mă credeți, întrebați-i pe apropiații Elenei Udrea. Domnul Băsescu este…

La Klausland a fost împodobit ficusul

Scris de Miercuri, 29 Noiembrie 2023
* Vine Crăciunul! Nu chiar acum, dar vine. Nu m-ar mira ca această "nenorocire" să-l prindă pe Iohannis în țară. Și mă refer, culmea, la România.La Klausland se vând deja brazi, dar mai ales ficuși numa' buni de împodobit, la fetițe, cât și băieți. Pe adresa redacției era cât pe…

Cine n-are cheș sau Cherecheș, poate fugi și cu cardul

Scris de Marți, 28 Noiembrie 2023
* L-au pus ăștia de la DNA pe Vlăduț Voiculescu sub lupa cercetării, pardon de ambiguitate, dar încă n-am aflat de ce i s-a sleit omului supa aia. Pe vremea în care era ministru al sănătății precare, Vlad Voiculescu de la USR era atât de obosit, extenuat, dedicat și istovit…

Daltoniștii din Galați sunt sub cod roșu

Scris de Luni, 27 Noiembrie 2023
A venit iarba! Pardon, iarba și-a intrat în drepturi!Vă rog respectuos să-mi iertați mugetul! Din păcate, nu m-am putut abține. Dacă, Doamne ferește, nu intram la timp pe internet, e greu de presupus c-aș fi aflat că "iarna a venit în forță".Despre Galați se spune, și nu de ieri, de…

Cîțu ar putea pleca la Întorsătura Bulăului

Scris de Sâmbătă, 25 Noiembrie 2023
Klaus și Carmen, în fața icoanei făcătoare de minuni de sezon:- Doamne, fă, Doamne, o minune!- Și pentru mine una!- Deci, Doamne, te rog, în total 3!- Care trei, că-s două?!- Ei, lasă, dragă Carmen, că io m-am rugat și ieri. Îmi e dator cu încă una.- Aha, deci iartă-mă,…

Ciolacu are licență poetică Pro de antrenor

Scris de Vineri, 24 Noiembrie 2023
* Zilnic, presa remarcă și consemnează câte o "răsturnare de situație". Dincolo de folosirea cu obstinație a acestei expresii, fără recomandarea medicului de redacție, mă macină o întrebare: ce-o fi în sufletul cititorilor din Caracal, când află că s-a mai răsturnat o situație?!* Nici n-a apucat Edi Iordănescu să-și tragă…

Avem generali și șampon să ne punem și-n cap

Scris de Joi, 23 Noiembrie 2023
* În timp ce premierul Marcel căuta PNRR-ul în carul cu fân răsturnat în Piața Centrală din Caracal, noi băteam Elveția. Nu neapărat noi toți, ci doar echipa națională de fotbal a României. Cu acest prilej, Mihai Stoichiță și-a amintit că cea mai bună apărare este atacul de panică, fapt…

La Arad au apărut lentilele de contact sexual

Scris de Miercuri, 22 Noiembrie 2023
* Un proverb relativ vechi spune că "Omul sfințește focul". Iar când nu reușește să facă asta, omul cheamă organele abilitate, prin apel la 112.O soție de pompier din Arad a incendiat de cinci ori gospodăriile vecinilor, doar ca să-i vadă pe pompieri cum vin să stingă focul.Un alt fetiș…

România, țara cu președinte legitim în exil

Scris de Marți, 21 Noiembrie 2023
* Veste previzibilă care n-are cum să ne afecteze emoțional!România este singura țară din lume cu președinte în exil, pe care nu l-a obligat nimeni să fugă sau să plece din țara pe care o reprezintă sau, și mai haios, dă impresia c-o reprezintă. Cu toate acestea, după terminarea vacanței…

"Amintiri din kitschilărie", de Ionuț Alzheimer

Scris de Luni, 20 Noiembrie 2023
* Nu știu alții cum sînt, dar eu, când am auzit că unii au reconsiderat și renovat celebra Bojdeucă a lui Creangă, era cât pe ce să mă urc în Teiul lui Eminescu, pentru a cânta aidoma pupezei din trei. Ce-i aia "pupăză din trei"?! Rebusistic vorbind, e un fel…

Când Klaus safari, soarili răsari

Scris de Sâmbătă, 18 Noiembrie 2023
* Mâncarea este bună, dar, vorba milițianului, trebuie să te ții de ea. De conservă. Ca să n-ai probleme de echilibru. Ideea e că zeci de studenți de la Academia de Poliție din Capitală au ajuns la spital, după ce au mâncat la cantina instituției. Surse din anturajul șoferului ambulanței…

Opriți-o pe Greta, că vreau să parchez trotineta!

Scris de Vineri, 17 Noiembrie 2023
Când vreți să aflați cu ce se mai îndeletnicește Cristian Tudor Popescu și de soarta cui este interesat, uitați-vă-n calendar! În special, în calendarul ortodox. În funcție de sărbătorile creștin-ortodoxe și de pelerinajele organizate conform calendarului, puteți afla care sunt țintele criticelor domnului Cristian Tudor Popescu. Zilele trecute, CTP a…

"Țața, ța, căpriță, ța / Te-am adus din Africa!"

Scris de Joi, 16 Noiembrie 2023
* Ne place sau nu, viața merge înainte. Și n-am spus-o eu, ci experții în platfus din Crevedia. Și dacă tot am comis imprudența de a pomeni numele localității cu trecut exploziv, vă spun și că primarul din Crevedia și-a mărit salariul cu 70%. Îmi pare rău c-am apelat la…

Ceasul raw, pisica 13 și vulpea vegană

Scris de Miercuri, 15 Noiembrie 2023
* Nu știu ce hrean poartă atmosfera din zona în care locuiți voi, însă, la noi în cartier, ecourile sărbătorii de Black Friday încă nu s-au stins. Ca și Ziua Recoltei, care durează 3 zile, Black Friday-ul de anul acesta a picat într-o sâmbătă. Până și eu am profitat, cu…
Pagina 5 din 119