Remember. Ion Ghica (1816-1897)

Remember. Ion Ghica (1816-1897)
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Ion Ghica, om politic, matematician, diplomat, membru titular şi preşedinte al Academiei Române s-a născut pe 12 august 1816, la Bucureşti. A fost unul dintre oamenii politici care au marcat viaţa politică din România la mijlocul veacului al XIX-lea. Exponent al generaţiei paşoptiste, s-a numărat printre liderii de frunte ai mişcării revoluţionare de la 1848.

A studiat franceza la Colegiul ”Sfântul Sava”, și-a obținut bacalaureatul în Litere și Matematică la Universitatea Sorbona din Paris în 1836, după care urmează cursurile Școlii de mine. În 1843 devine profesor de economie politică la Academia Mihăileană din Iași.

Ani la rândul s-a afirmat drept principalul lider al grupării liberale moderate, apoi al Partidului Naţional Liberal. Ghica a ocupat funcţii importante în stat, numărând trei mandate în funcţia de prim-ministru al României şi numeroase portofolii ministeriale. Pe lângă activitatea politică, Ion Ghica s-a impus drept una dintre cele mai avizate voci în cercurile academice din România. Personalitate marcantă a culturii române, a fost ales în patru rânduri preşedinte al Academiei Române, un record pozitiv pentru cel mai înalt for de ştiinţă şi cultură din ţara noastră.

A încetat din viață pe 22 aprilie 1897, la Ghergani, Dâmboviţa.

Remember, Oameni de seamă, colecție de articole

Citit 522 ori Ultima modificare Duminică, 21 Aprilie 2024 13:54

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.